Potrivit declarațiilor de presă ale ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu și al Sănătății, Ioana Mihăilă, până la atingerea ratei de infectare de 6 la 1000 într-o localitate, toate creșele, grădinițele și școlile vor funcționa cu prezență fizică în noul an de învățământ, care va debuta peste câteva zile. După depășirea acestei rate, toți elevii, vaccinați sau nu, vor intra în sistem de învățământ online, cu excepția învățământului special.
Ce se întâmplă când apare un caz pozitiv într-o clasă? Potrivit ordinului comun al celor două ministere, încă neavizat de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, pentru învățământul preșcolar, inclusiv până la clasa a VI-a, elevii din clasa respectivă vor continua studiile în format online timp de 14 zile, cu posibilitatea de a reveni la școală din ziua a opta, după ce vor face testul antigen rapid și dacă rezultatul va fi negativ. Testarea în ziua a opta se va face în școli de către personalul medical specializat sau prin mobilizarea echipelor Direcției de Sănătate Publică. Pentru părinții copiilor care refuză testarea în ziua a opta, se prelungește învățământul până în ziua a 14-a, când se întorc.
De la clasa a VII-a în sus, la apariția unui caz pozitiv, copiii vaccinați sau care au trecut prin boală și fac dovada pot continua să învețe față în față. Ceilalți trec la forma de învățământ online, cu posibilitatea testării în ziua a opta. În cazul în care un profesor este testat pozitiv pentru COVID-19 după începerea anului şcolar, acesta va intra în carantină, iar şcoala va trebui să găsească soluţii pentru a-l înlocui.
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că vaccinarea elevilor împotriva Covid-19 se va efectua, în funcţie de condiţii, de către personalul medical al şcolii, de către echipe mobile, sau prin deplasarea la un centru de vaccinare din proximitatea unităţii de învăţământ. „Există trei metode prin care vaccinarea în şcoli se organizează, conform discuţiilor pe care le-am avut cu reprezentanţii CNCAV. În situaţia în care şcoala dispune de resursele materiale şi umane pentru organizarea unui cabinet de vaccinare – vorbim aici de medic şi asistentă medicală – vaccinarea se face cu personalul şcolii, în şcoală. Dacă şcoala nu dispune de aceste resurse, Direcţia de Sănătate Publică mobilizează o echipă mobilă cu programare prealabilă pentru a asigura vaccinarea elevilor care sunt eligibili, dar şi a cadrelor didactice şi a părinţilor care doresc să se prezinte la vaccinare în şcoala respectivă, iar în situaţia în care avem o şcoală din mediul urban care are în proximitate un centru de vaccinare, atunci elevii sunt programaţi pentru vaccinare în centrul de vaccinare aflat în apropiere”, a declarat Mihăilă, citată de Agerpres.
Măsurile de prevenție continuă să rămână, în mare parte, cele aplicate și până acum și anume distanțarea fizică, aerisirea spațiilor închise din școală, masca obligatorie în interior. Se recomandă mască de tip medical, dar vor fi permise și cele textile, cu condiția să acopere corect nasul și bărbia.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!