Știri

Modernizarea parcului de distracții Mițu-Chițu face copiii mai fericiți

În urmă cu doi ani, fostul patron al parcului de distracții Mițu-Chițu, Anca Cord, a vândut afacerea tot unui om de afaceri din cadrul ”eternului feminin” din Câmpina, pe numele ei, Larisa Niță. Anul trecut, parcul s-a înfățișat celor mici cu haine noi. Nu înnoit în totalitate, dar, oricum, într-o măsură considerabilă, covârșitoare chiar, ce poate constitui marca ”Larisa Niță”, o business-woman de succes care iubește copiii aproape ca pe propria sa fiică. Amintindu-și cât de fericită era copila ei în primii ani ai copilăriei, de câte ori o ducea la Mițu-Chițu, Larisa a decis să cumpere firma care administra, în asociere cu municipalitatea, cel mai mare parc de distracții din Câmpina. Iar noua înfățișare a parcului Larisa vrea să o dedice tuturor copiilor care au nevoie de distracții, de jocurile copilăriei, pentru ca fețele lor senine și nevinovate să nu se întunece niciodată. Având experiență în industria de divertisment, domeniu în care a lucrat mulți ani ca manager al unei firme cunoscute din Belgia, Larisa a îmbogățit oferta de distracții de la Mițu-Chițu și cu o importantă componentă educațională. Doamna Larisa ne-a mărturisit că ”noua mea afacere nu este strict o afacere, adică nu în sens clasic, ci mai degrabă un proiect de suflet, fiindcă dacă analizăm strict financiar, pe cele patru sau cinci luni de funcționare, profitul nu este suficient cât să acopere investițiile”.
Noul Mițu-Chițu – un impuls al copilăriei
Larisa Niță, o câmpineancă de 41 de ani cu niște ochi albaștri ca cerul senin, a rezistat mirajului Occidentului și s-a întors pe meleagurile copilăriei ca să arate lumii că și în România se poate clădi o afacere de succes. Până acum, această provocare nu a făcut decât să o motiveze și să o întărească. După ce a terminat Liceul ”Nicolae Grigorescu” la o clasă de limbi străine, Larisa  a predat franceza un an în același liceu, ca suplinitor, iar apoi, după câțiva ani, a absolvit o facultate a Academiei de Științe Economice. O perioadă destul de lungă a lucrat în Belgia, ca manager, în fruntea diviziei europene a unei companii americane care organiza partide de paintball. ”Am o fetiță de 14 ani și jumătate, care învață la Școala Gimnazială B. P. Hasdeu. De ce Mițu-Chițu?, mă puteți întreba. Pentru că în acest parc de distracții mi-am petrecut multă vreme, ducând-o acolo pe fetița mea atunci când era mică. Împreună mergeam aproape în fiecare zi la Mițu-Chițu, exceptând, desigur, anotimpurile reci, atunci când părculețul era închis. Era un loc în care orice copil putea să se joace cât voia, sub supravegherea atentă a părintelui său. Deoarece doamna Anca, fostul proprietar, m-a întrebat dacă vreau să cumpăr Mițu-Chițu, pentru că ea nu mai avea timp să se ocupe de parc, m-am decis să-l preiau eu. Simțeam că aș fi fost tare tristă dacă Mițu-Chițu nu s-ar mai întâmpla, dacă parcul ar dispărea pentru totdeauna, iar odată cu el, și o alternativă de viață sănătoasă pentru copiii care își petrec toată ziua în fața calculatoarelor, a tabletelor, a laptopurilor, a telefoanelor inteligente. Mi se părea aproape o impietate să îi lipsim pe copii de acest parc deosebit, care, pentru mulți dintre ei, reprezintă nu doar un loc de joacă, ci chiar un loc magic. Copilăria este o perioadă magică în viața oricărui om, iar cel mai îndrăgit loc din copilăria fetiței mele era Parcul Mițu-Chițu. Preluarea parcului a fost, dacă vreți, un impuls al copilăriei mele pe care am retrăit-o alături de fetița mea, mai exact, prin copilăria micuței mele, copilărie asupra căreia am vegheat cu multă atenție și cu multă grijă pentru a nu o deforma, precum se deformează oamenii care se privesc în oglinzile speciale ce măresc sau micșorează dimensiunile obiectelor”, ne-a declarat Larisa Niță 
Mițu-Chițu reloaded 
Rata natalității în România a scăzut la cote alarmante și continuă să scadă. Judecând după acest tragic ritm de scădere a populației, un proiect destinat copiilor de toate vârstele poate părea o întreprindere de prisos, ba chiar compromițătoare, un proiect sortit eșecului într-un viitor nu prea îndepărtat. Am întrebat-o pe doamna Larisa ce părere are despre acest scenariu aproape science-fiction, și iată ce răspuns am primit: ”Așa cum v-am spus mai devreme, am intrat în acest business fără a avea o idee clară despre ce va însemna, ca să zic așa, returnarea investiției, fără un studiu de marketing prea elaborat. Nu am făcut calcule financiare foarte exacte, am intrat în afacere purtată mai mult de ce am simțit eu la un moment dat, de feeling, cum se zice. Din analiza activității ultimilor ani, ne-am dat seama că numărul clienților scăzuse, dar nu din cauza scăderii natalității, ci mai mult din cauza plafonării parcului. Existau destule activități, dar și multă rutină. Iar copiii se plictisesc, la un moment dat, dacă nu vii cu ceva nou. Noi nu am făcut decât să reîncărcăm parcul și să îi dăm o nouă înfățișare.” 


O mulțime de achiziții atractive
La sfârșitul anului 2017, imediat după preluarea afacerii, doamna Larisa a achiziționat conul de cățărare, întrucât a considerat că era nevoie de mai multă activitate fizică, în special pentru copiii cu vârste mai mari. ”Pentru segmentul de vârstă 2-5 ani poate că sunt foarte bune și suficiente toboganele, dar trebuia să facem ceva și pentru copiii cu vârste ceva mai mari. Bineînțeles că supravegherea copiiilor care se cațără (și nu numai) este foarte importantă pentru noi, iar aici ne ajută uneori și însoțitorii copiilor. Avem mai mulți supraveghetori. Din opt angajați, șase supraveghează toate activitățile din parc. Înainte erau doar patru angajați. Avem la intrare și la terasă câte o persoană, iar celelalte șase sunt supraveghetori. La conul de cățărare este nevoie să fie cineva care să supravegheze permanent, la piscina cu bile e nevoie să fie cineva tot timpul, iar de mașinuțe și de tiroliană se ocupă celelalte persoane. Anul trecut am schimbat toate jucăriile gonflabile pentru că erau obosite, deteriorate și nu mai reprezentau o mare atractivitate pentru copii. Astfel, am adus două tobogane gonflabile noi, am amenajat un nou centru de activități, precum și o piscină cu bile. Piscina are apă, dar nu adâncă, iar după ce copiii intră în aceste bile de mari dimensiuni, ele se închid etanș și se umflă cu aer, iar copiii sunt foarte bucuroși, fiindcă, în același timp, se pot mișca în aceste sfere din plastic, dar pot pluti și pe apă. Foarte multă atenție acordăm tirolianei, care este deosebit de solicitată. Aceste achiziții ne-au costat sume importante. Pentru că am vrut să avem calitate și siguranță, nu ne-am uitat la bani. Un tobogan gonflabil poate ajunge la 10.000 de euro. O piscină cu bile ajunge la aproximativ opt mii de euro. Toate dotările noastre sunt de uz profesional și asigură o bună siguranță. De asemenea, exista o instalație de tiroliană, dar a trebuit să o înlocuim complet, cu costuri mari, deoarece nu ne putem juca nicio clipă cu siguranța copiilor care folosesc aceste instalații și echipamente pentru distracții. Pe lângă toate cele amintite mai devreme, anul trecut, în toată perioada în care parcul a funcționat, am organizat în weekenduri acțiuni culturale. În fiecare weekend am avut astfel de activități. Am adus teatre de păpuși, am adus spectacole cu personaje din desene animate, cursuri de dans, am organizat cursuri de pictură, toate în mod gratuit. Copilul, după ce plătea taxa de intrare, putea să stea în parc toată ziua, ca și înainte, numai că o oră din timpul de joacă îl putea aloca spectacolului respectiv. Spectacolele sunt anunțate pe pagina noastră de Facebook sau prin diferite afișe. Blocam pista de mașinuțe și acolo se desfășurau, în general, spectacolele cultural-educative. Clara Leica ne-a ajutat, punând în scenă Povestea Ceaunului, cu niște decoruri deosebite. Anul trecut, am avut și spectacole în cadrul unui așa-zis laborator de chimie, unde se făceau ore de chimie distractivă, la care participanții aflau multe lucruri interesante. Am avut destui participanți, dar uneori ne-am fi dorit mai mulți, mai ales la Clubul de lectură sau la Clubul de pictură. Însă adesea părinții își aduceau copiii numai la joacă. Să sperăm că vor exista în viitor progrese, din acest punct de vedere. Pentru că noi urmărim, prin activitățile noastre culturale, să le oferim copiilor și bucuria jocurilor copilăriei, dar și un plus de educație, în afară de cea primită la școală sau în familiile proprii, educație care îi va forma un pic mai bine și mai repede ca cetățeni onorabili și responsabili, în stare să clădească un viitor durabil României. Vom deschide Parcul Mițu-Chițu imediat ce vremea o va permite, sperăm în jur de 1-10 mai”, ne asigură Larisa Niță. 
Tariful de intrare în Parcul Mițu-Chițu:
– de luni până vineri: 5 lei – plătesc doar copiii mai mari de doi ani și este valabil întreaga zi;
– în weekend și în sărbători legale: 10 lei – plătesc doar copiii mai mari de 2 ani și este valabil întreaga zi.
Parcul va fi deschis în intervalul 10.00 – 19.00. 
Grupurile de elevi beneficiază de reducere de 20%.
Copiii cu afecțiuni sau dizabilități au acces gratuit.
Adrian BRAD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare