ITECOL PLOIEŞTI FACE MIŞTO DE CLIENŢI
Afacerile cu gunoi din România s-au dovedit a fi joburi prospere. Foarte prospere. Numai într-o singură direcţie. A operatorilor. Într-o ţară unde Distrigazul fură banii clientului cu “contorul”, de ce nu ar trece la un proces de haiducie legală şi operatorii mai mici de servicii publice? Astfel, SC Itecol Tehnica Ploieşti, căreia i-a picat ca o “mănuşă” obligativitatea primăriilor prahovene de a asigura serviciul de salubrizare pe teritoriul localităţii din administraţie şi a “prins” contracte în mai multe localităţi adiacente Câmpinei (Proviţa de Jos, Proviţa de Sus, Ocina, Adunaţi, Secăria, Şotrile etc), a încheiat contracte cu clienţii, dar nu le respectă. Firma de mai sus nu numai că asigură serviciul cu o singură “gunoieră” (la zece la localităţi), pe care lucrează mai tot timpul nişte romi cu sticla de băutură la purtător, care ridică gunoiul după bunul plac, îl împrăştie pe stradă, sau îl uită pur şi simplu în faţa caselor clienţilor, dar nu au nici un program anume (variaţiile de ridicarea “mărfii” fiind de zile sau săptămâni!). Mai mult decât atât, Itecol a săltat pubelele stradale amplasate în capătul străzilor, unde “gunoiera” nu are acces. Iar aceste străzile au uneori câţiva kilometri lungime, acolo locuind mai multe familii, cărora deşi nu le oferă nici un serviciu le eliberează lunar facturi! Pe care, evident au pretenţia să le fie plătite!După ce a “uitat” să ridice gunoiul vreo două săptămâni în luna august şi a transformat localitatea într-o adevărată “Glină”, primarul şi consilierii din Proviţa de Jos, au băgat urgent în şedinţă un director al societăţii (I. Badiu), căruia i-au expus motivele nemulţumirii primăriei sau a localnicilor şi au aplicat societăţii o sancţiune de 500 lei. Simţind mirosul pericolului de a fi expulzat din localitate, Badiu, s-a văitat că are prea puţine contracte şi că nu poate interveni asupra salariaţilor care dacă “nu sunt lăsaţi liberi vor demisiona”! De asemenea, el a promis că lucrurile vor intra în normalitate, numai că au rămas doar la nivel de promisiune. În continuare, firma care menţionează că plăteşte 720 lei/tona gunoi (adică 200 euro!) la rampa ecologică din Băicoi, eliberează facturi unor clienţi cărora – de fapt – nu le asigură nici un serviciu! Aşa este şi cazul mai multor familii din Drăgăneasa, care stau cocoţaţi pe dealuri unde “gunoiera” nu poate ajunge, dar plătesc facturi! “Pentru că primeam ajutor social, Primăria m-a obligat să închei contract de salubrizare”, ne-a declarat Cornel Z. “Culmea este că mie nu mi-au ridicat niciodată gunoiul! Este imposibil să vină maşina la poarta mea”. “Din octombrie 2007 au ridicat habele de pe drum şi nu avem unde arunca gunoiul. Dar ei tot ne trimit facturi”, ne-a mai asigurat şi Lili D. “Este chiar bătaie de joc”, se plânge Mihaela G., care a sunat la firmă şi a primit răspuns că e obligată să plătească facturile din urmă, chiar dacă nu i s-a asigurat serviciu. “Nu am reziliat contactul, nici eu nici vecinii mei, pentru că am tot sperat că vor aduce pubelele înapoi pe stradă, chiar dacă stăm la câteva sute de metri de ghenă. Dar nu e nici un semn”, ne-a spus şi Marcela A.. “După ridicarea habelor, localnicii la poarta cărora nu ajunge gunoiera, refuză să mai plătească facturile. De fapt, eu nici nu am curaj să merg la poarta lor să fac încasări, când ştiu bine că nu beneficiază de servicii”, ne-a mai declarat şi casiera firmei Dorina Cernat.Aşadar, la Proviţa de Jos, unde, în semn de protest, unii bucureşteni aruncă gunoiul lunea dimineaţa “chiar în uşa primăriei” (cum ne-a menţionat d-na Cernat), Itecol Tehnica se face că nu vede. Şi trece mai departe, lăsând în urmă gunoaie. Adică probleme. Apoi, chiar dacă nu asigură servicii, sau “le face în dorul lelii”, societatea face profit. Mărind facturile fără să aducă îmbunătăţiri: de la 2,24 lei/lună/familie în 2006, la 5,95 lei în 2007, şi la 10 lei în 2008.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!