Știri

Membrii Comisiei de Sport a Consiliului Local s-au întâlnit cu profesorii de educaţie fizică din şcolile câmpinene

La începutul săptămânii trecute, într-o sală a Colegiului Naţional “Nicolae Grigorescu”, a avut loco întâlnire între membrii Comisiei de Sport din Consiliul Local şi profesorii de educaţie fizică de la unităţile de învăţământ din localitate. Chiar dacă au fost prezenţi doar opt profesori de educaţie fizică, totuşi, membrii Comisiei de Sport au fost mulţumiţi de discuţiile avute şi de faptul că au putut lua contact cu cei prin intermediul cărora ar trebui să transpună în practică cele mai importante proiecte ale bugetului local în privinţa sportului de masă. La această întâlnire a fost prezent şi Mihai Pascu, referentul sportiv al Câmpinei, care până acum s-a evidenţiat prin… absenţă. Acum, a criticat vechea conducere a acestei comisii, afirmând că “Jenica Tabacu a făcut mai mult rău decât bine” şi că i-a interzis pur şi simplu să desfăşoare vreo activitate pentru promovarea sportului, punct de vedere susţinut şi de unii profesori. Pe modelul deja dovedit viabil al Memorialului “Mihai Pastor” la baschet, s-au mai propus alte trei competiţii – la fotbal, handbal şi atletism – două dintre acestea primind – la solicitarea profesorilor – numele unor dascăli recunoscuţi în Câmpina, dar trecuţi în nefiinţă în urmă cu ceva vreme.Acum, consilierii acestei comisii vor trebui să promoveze aceste competiţii în plenul Consiliului Local, pentru a-şi convinge colegii să finanţeze aceste activităţi, la care se vor mai adăuga un Festival al Copiilor, pe 1 iunie, dar şi o serie de demonstraţii sportive şi întreceri pentru toate categoriile de copii într-una dintre dimineţile zilelor care găzduiesc Festivalul Toamnei.

Competiţii noi propusepentru anul 2010

  • Cupa “Barbu Ştirbei” la fotbal (în jurul datei de 1 Mai, la Şcoala Generală nr. 3)
  • Memorialul “Luca Henegar” la atletism (perioadă şi loc nedesemnate încă)
  • Memorialul “Ştefan Stănescu” la handbal (perioadă nedesemnată, la Sala “Grigorescu”)

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare