Scările… nimănui?!
Există locuri din Câmpina care par a fi părăsite. Nu este o noutate, după cum o noutate nu este nici faptul că locurile din Câmpina care arată astfel sunt în directa administrare a Primăriei!De această dată ne vom referi la un spaţiu foarte mic, de numai câteva zeci de metri pătraţi, dar foarte important pentru câmpineni. Este vorba despre scările care fac legătura între străzile Plevnei şi Mărăşeşti. De când Primăria s-a mutat de pe strada Mărăşeşti, oamenii spun că nimeni nu a mai făcut nimic pentru această zonă.Imaginea oferită de acest loc este una dezolantă. Aproape că nu mai există nici o treaptă întreagă, capriciile vremii, dar şi ale vremurilor, punându-şi amprenta asupra felului în care arată această zonă. Dar nu numai scările mâncate de vremuri sunt problema… Vegetaţia a crescut îngrijorător, sufocând pur şi simplu treptele. Crengile copacilor din apropiere te apucă de cap, atunci când te uiţi pe unde calci… Cât despre mizerie, ce să mai vorbim?!Deşi nu este amplasată chiar în centrul localităţii, zona de scări care face legătura între străzile Plevnei şi Mărăşeşti este destul de intens folosită, atât de cei care mai merg pe jos spre gară, spre comuna Poiana Câmpina, dar şi de cei care locuiesc pe strada Plevnei. De asemenea, oamenii care lucrează la fabrica de confecţii de pe strada Plevnei folosesc în fiecare zi aceste scări pentru a ajunge în oraş sau la serviciu.Oamenii care locuiesc în zonă sunt extrem de supăraţi pe autorităţile locale. Principala lor acuză este aceea că plătesc taxe şi impozite la fel ca un locuitor din centru, dar se confruntă cu mizeria şi indolenţa care se vede în felul cum este administrată această zonă. În acelaşi timp, mulţi cetăţeni de pe strada Mărăşeşti s-au arătat foarte miraţi că primarul Tiseanu, în pliantele sale electorale, s-a lăudat că a asfaltat strada Mărăşeşti, când de fapt este vorba doar de câţiva metri la intrarea spre Centrul “Sf. Filofteia”. Dar, vorba unui personaj, “aşa-i în politică!”
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!