În weekend-ul abia încheiat, Câmpina a vibrat pe ritmuri de jazz, rock şi blues, într-o atmosferă pe care, aşa cum am auzit vorbindu-se, nici la Bucureşti nu ai ocazia să o întâlneşti prea des. JazzRock Festival, eveniment ajuns la a V-a ediţie, a adunat laolaltă câmpineni de toate vârstele, uniţi de dragostea pentru muzica de calitate, care şi de această dată a fost la superlativ.
Au fost trei seri magice, în care au urcat pe scenă artişti de valoare atât din ţară, cât şi de peste hotare, ale căror reprezentaţii s-au încheiat cu bisuri şi cu minute bune de aplauze: Sorin Zlat Quartet (Bucureşti), Kiba Dachi Experience (Bucureşti), The Werther Project (Iulia Heleanu – vocal, Bogdan Mihailescu – guitar, Cristian Munteanu – bass, Ovidiu Ilie – drums – Câmpina), Luiza Zan – Peter Sarik – István Gyárfás (Bucureşti, Budapesta), Border Split (Târgu Mureş), Balako (Bucureşti). The Werther Project, fondată de câmpineanul Bogdan Mihăilescu, a fost la prima apariţie, însă debutul lor a fost un succes, primit de asemenea cu ropote de aplauze.
Sufletul acestui eveniment este nimeni altul decât Liviu Briciu, omul cu ideea, omul cu relaţii în lumea bună a muzicii, omul care a muncit an de an, mai mult şi mai bine, pentru ca acest festival să capete renume şi recunoaştere. Pentru că ţine la etichetă şi pentru că la baza acţiunilor sale stă profesionalismul, a reuşit!
– Domnule Briciu, cum s-a născut ideea acestui festival?
– Cu ideea am cochetat demult, dar nu întotdeauna eşti şi pregătit să faci un lucru mai mare. Doar ai senzaţia că poţi să-l faci! După vreo 12, 13, 14 ani de Club Live, în care am făcut vreo patru sute şi ceva de concerte, din experienţa căpătată şi în urma relaţiilor pe care mi le-am făcut în lumea muzicală românească, am considerat că este momentul să dau drumul şi unui festival care să aibă un impact mult mai mare decât Clubul. Şi uite că aşa s-a întâmplat!
– Aţi creat un fenomen artistic important, cu răsunet naţional…
– Da, şi mai nou, şi internaţional. Pentru că anul acesta am avut ca invitaţi doi muzicieni de la Budapesta, cei mai iubiţi jazzmani maghiari şi trei cubanezi, prezenţi pe scenă duminică seară. Ceea ce este foarte important, pentru că ei vor duce vorba despre festivalul de la Câmpina.
– V-aţi aşteptat ca evenimentul să capete o asemenea amploare?
– Nu mă aşteptam, credeam că voi avea mai mult de muncă. Mă gândeam că abia după 10 ani o să răzbat puţin pe plan naţional, dar lucrurile au fost făcute bine şi profesionist, cu ajutorul de rigoare. Am ştiut să îmi aleg colaboratorii, am ştiut ce trebuie să cânte, cum trebuie să cânte şi mă bucur că toată munca nu a fost în van.
– A fost o ediţie aniversară: 5 ani de Festival. Sunteţi mulţumit de cum a decurs evenimentul?
– Sunt bucuros că ne iubeşte şi Dumnezeu! În cinci ani nu a plouat decât pe durata a două melodii, ceea ce e foarte important, pentru că dacă se întâmpla la început era mai rău! Sunt obosit, dar foarte mulţumit!
– Reacţiile la acţiunile dvs. în mediul cultural câmpinean şi nu numai sunt pozitive. Cum le percepeţi dvs.?
– Cred în ceea ce fac acum, pentru că am văzut rezultate. Rezultatele de la Club Live, ale concertelor pe care le-am făcut acolo, au determinat tinerii din Câmpina să se prindă în trupe, să cânte mai mulţi. Iar în materie de Festival, cred că este datoria noastră, a tuturor, să ieşim din gaura asta neagră culturală în care ne aflăm cu toţii. Şi cum omul sfinţeşte locul, trebuie fiecare, la rândul nostru, să facem treaba asta şi la un nivel cât mai înalt, asta e ideea. Cât putem, bineînţeles! Şi roadele se văd! După cinci ani de festival, sunt prezenţi 600 de oameni la concerte de jazz, ceea ce în România se întâmplă mai rar sau deloc. Mai sunt locaţii, dar uite că la Câmpina, într-un oraş atât de mic, se poate întâmpla un festival atât de bun şi atât de mare.
– Pentru că tot vorbeaţi de tinerii câmpineni, sunt ei privaţi de o viaţă culturală activă?
– Da. Eu cred că activităţile culturale trebuie făcute cu mai multă responsabilitate, peste medie, indiferent în ce mediu sunt organizate. Peste media, hai să nu-i spunem a bunului simţ şi nici peste media unei limite culturale, dar trebuie făcute totuşi peste o medie. Nu ştiu să o definesc foarte bine, dar atunci când activităţile culturale, pe bani publici sau nu, sunt făcute sub medie, ele ar trebui interzise. Problema este că nu există un for care să interzică, nu există o autoritate culturală care să decidă ce sare peste medie şi ce nu. Eu cred că aici suferim cel mai tare… Este nevoie de nişte oameni în care să se aibă încredere şi atunci când ei spun: „Este peste medie, să se facă!” sau „Este sub medie, să nu se facă”, aşa să rămână stabilit. De exemplu, în cazul copiilor, toată lumea spune: „Foarte bine că l-ai dus la dans, la pictură…”. Dar dacă acolo nu se fac lucrurile aşa cum trebuie, copilul acela va suferi mai tare decât vă imaginaţi. Lui i se îngroapă sufletul şi creativitatea, deşi ar putea fi talentat. Şi din momentul acela, nu va mai dori să facă acel lucru. Este nevoie de oameni cu putere de decizie, competenţi în organizarea evenimentelor culturale şi fermi pe poziţie. Şi atunci, eu cred că lucrurile se vor rezolva. Sunt foarte mulţi câmpineni care de-a lungul timpului au început să facă ceva, dar s-au oprit. Pentru că oboseşti. Toate activităţile culturale sunt fără bani. Nu există îmbogăţire. Cine le face, le face din pasiune. Şi le face o perioadă de timp, apoi oboseşte. Oboseşti şi te laşi. Şi atunci trebuie să mai apară un altul care le face. Dar oamenii aştia nu-s la toate colţurile! Cine vrea să-şi asume efortul ăsta suplimentar faţă de activitatea lui, şi-l asumă, cine nu, nu.
– Cred că este foarte important şi cum faci acele lucruri…
– Exact. Timp de 25 de ani, în România, toate lucrurile astea s-au făcut la întâmplare şi vedem rezultatele. Şi asta pentru că nu există acel for despre care vă vorbeam, autoritatea în materie de cultură.
– Cum ar trebui susţinute ca să iasă bine? Şi de către cine?
– Nu vreau să nominalizez, dar sunt câteva persoane în Câmpina care cred că şi-ar dori să se implice dacă autorităţile s-ar duce şi ar bate la uşile lor.
– Ce aţi face dvs. pentru a-i stimula pe câmpineni să răspundă cu entuziasm la un act cultural de valoare?
– Nu aş face nimic mai mult decât ce fac. Trebuie să faci mult, mult… Asta este o luptă! A face rău durează o secundă, a face bine durează ani! Şi trebuie să facem ani! Dacă eu mai am puterea să mai fac acest festival, probabil până la a zecea ediţie, o să vedeţi de zece ori mai mult şi mai valoros. Totul e să ai răbdare…
– Vi s-a acordat premiul Managerul Anului 2014, în cadrul Galei Premiilor de Jazz din aprilie 2015. Ce v-a deosebit de ceilalţi trei nominalizaţi?
– A fost o surpriză pentru mine! Cred că raportul calitate-preţ. Festivalurile cu care am concurat eu la obţinerea acestui premiu au bugete de sute de mii de euro, iar eu am 6.000 – 7.000!!! Dar calitativ, acest festival se ridică la nivelul celorlalte. Atât doar că nu este internaţionalizat aşa cum trebuie. Nu vreau să mă compar, ar fi o nebunie! Sunt festivaluri care se ţin de 25 de ani, de 50 de ani. Calitativ, eu am încercat să ţin o ştachetă, să o păstrez undeva sus, cu artişti români, selectaţi cu atenţie, iar cei de la Fundaţia Muzza, care acoră aceste premii, cred că au avut asta în vedere. Festivalul se desfăţoară într-un oraş mic, are un buget foarte mic, dar calitativ stă foarte bine. Probabil că asta a făcut juriul să-mi acorde mie premiul de Managerul Anului 2014.
– Aţi sfinţit locul, cum s-ar spune…
– Da, eu nu pot decât să mă bucur că există încă un element care susţine acest eveniment şi care îl face cunoscut la nivel naţional, din ce în ce mai bine. Şi încet, încet şi internaţional! Sunt foarte multe lucruri care mă bucură! De exemplu, vineri, m-am trezit cu artişti care au cântat în ediţiile trecute ale festivalului, mai precis, Iulian Vrabete şi Irina Popa, care au fugit din Bucureşti şi au venit la Câmpina. Iar pentru mine înseamnă foarte mult!
– De ce credeţi că din ce în ce mai puţini oameni sunt atraşi de actul de cultură, din orice domeniu ar fi el?
– Oamenii nu-s vinovaţi. Sunt vinovaţi cei care sunt datori să-i îndrume. Pentru că şi cultura se obţine prin muncă. Munca presupune efort. Însă efortul se pare că nu place nimănui. Eu cred că prin educaţie, cultivându-ne, devenim mai buni şi în acest fel creştem şi calitatea relaţiilor interumane. Acesta este rolul culturii! Se tot bate toba: cultură, cultură, cultură, dar nimeni nu stă să explice foarte clar care sunt beneficiile. Ce beneficii am dacă citesc o carte? Citiţi, citiţi, citiţi şi gata, s-a terminat îndemnul! Dar trebuie spus şi de ce e nevoie să citim! Ce se întâmplă prin citire, ce obţii din asta, ce fel de om devii…
– Mulţi oameni percep actele culturale ca pe ceva obositor. De ce credeţi că li se par atât de greu de digerat?
– Pare greu atâta timp cât nu ai acel minim de cultură. Li se par obositoare şi inutile pentru că nu le văd beneficiile.
– Sunt mulţi iubitori de jazz şi rock, însă mult mai mulţi sunt cei care preferă alte genuri muzicale. Ţinând cont de acest aspect, credeţi că jazzul şi rockul vor supravieţui în viitor?
– Da, sunt foarte sigur! Totul depinde de politicile duse. Eu sunt adeptul vorbei „ce-i dai omului să mănânce, aia mănâncă!” Dacă conducătorii noştri vor fi înclinaţi către lucruri culturale adevărate, atunci şi oamenii vor mânca această cultură. Dacă, în schimb, conducătorii pe care ni-i vom alege nu vor avea nimic din toate astea, vom mânca ce ne dau.
– Cât de mult vă sprijină Primăria şi Consiliul Local în organizarea festivalului?
– Întotdeauna Primăria şi Consiliul Local mi-au acordat sprijin, nu pot să neg. Eu am spus de la început: nu se numeşte „Festivalul Liviu Briciu”, nu se numeşte „Festivalul Club Live”, se numeşte Jazz Rock Festival Câmpina. Autorităţile locale au înţeles lucrul acesta şi m-au sprijinit. Eu îmi doresc altceva de la ele, îmi doresc să vadă profesionalismul cu care e făcut şi impactul pe care îl are acest festival la oameni şi să şi-l asume, pentru că eu obosesc sau nu mai sunt sau… Deci trebuie să preia cineva ideea asta şi să o ducă mai departe. Ar fi păcat ca în condiţiile astea, în care ne ştiu toţi artiştii, ne ştie toată ţara, să renunţăm la el pentru că un om nu mai poate sau nu mai vrea să-l facă. Asta ar fi dorinţa mea. Să înţeleagă lucrul acesta. Dacă-l vor înţelege, atunci va fi perfect! Festivalul nu este susţinut numai de Primărie şi Consiliul Local. Avem şi nişte sponsori extrem de inimoşi şi nişte oameni extrem de buni care în fiecare an m-au ajutat să-l pot duce la bun sfârşit. Fără banii de la Consiliul Local şi fără sprijinul acestor oameni nu aş fi putut să-l fac. Deci, lucrurile se leagă.
– Este dificil să organizezi un astfel de eveniment?
– Este foarte greu. Eu l-am făcut aproape singur festivalul ăsta, dar am aproape un om, în persoana lui Ionuţ Georgescu, care a stat lângă mine trei ediţii, care a văzut ce se întâmplă, care m-a înţeles perfect şi se mulează după mine ca o mănuşă. Probabil el ar trebui să fie un continuator al evenimentului. A învăţat cam tot de la mine, iar sarcinile pe care le-a preluat el, fără ca eu să i le fi dat, le-a dus la bun sfârşit aproape mai bine decât mine.
– Aveţi un mesaj pentru câmpineni?
– La fiecare ediţie de festival să-şi ia de mână copiii, nepoţii, strănepoţii şi să-i aducă la festivalul de jazz, pentru că, an de an, aici este o atmosferă minunată.
Andreea Ştefan
