
La licitaţie au fost prezenţi peste 80 de oameni, iar comisia condusă de secretarul Primăriei, Paul Moldoveanu, a avut destul de mult de furcă de-a lungul celor mai bine de 60 de minute ale licitaţiei. Preţurile de adjudecare au diferit de la un sector la altul. Au fost destule amplasamente care s-au închiriat după numai un pas de licitaţie. În schimb, altele au ajuns la sume destul de mari, ceea ce a generat dispute aprinse între licitatori. De altfel, una dintre aceste dispute – în sectorul floral – a necesitat intervenţia Poliţiei, după ce doi dintre licitatori s-au luat la ceartă perturbând bunul mers al licitaţiei şi determinându-l pe preşedintele comisiei să-i evacueze din sală.
DOAR UNUL SINGUR A BATUT PE CEI CARE AU INDRAZNIT SA LICITEZE PE TARABA MOGULULUI CARE CREDE CA I SE CUVINE LUI SI FAMILIEI SALE PE VIATA ACEST LOC .SI CHIAR DACA A CASTIGAT ALTCINEVA A FOST "CORECTAT" CU CATIVA PUMNI CHIAR IN FATA COMISIEI DAR NIMENI NU A ZIS NIMICIAR PE HOLL O FEMEIE ERA BATUTA SI CAZUTA JOS TOT DE ACELASI MOGUL OARE DE CE DOMNUL OCTAVIAN URSULESCU , CARE FILMA TACE ACUM??