BREAKING NEWSȘtiri

Liceele câmpinene pregătesc proiecte pentru accesarea fondurilor europene prin PNRR

Uniunea Europeană acordă o sumă istorică, peste 1 miliard de euro, pentru investiții în școlile românești, bani ce vor putea fi folosiți în urma depunerii unor proiecte pentru laboratoare digitale, echipamente performante, mobilier modern, finanțarea urmând a se realiza prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
În acest sens, au fost deschise două linii de finanțare încă din luna decembrie a anului trecut, cea mai importantă fiind aceea pentru învățământul preuniversitar, de la cel preșcolar până la liceu.
Potrivit estimărilor, dimensiunea acestei investiții uriașe din fonduri europene ar putea aduce sistemului de educație românesc, până la finalul anului 2026, zeci de mii de săli de clasă cu mobilier nou și mii de laboratoare în care copiii să evolueze folosind noua tehnologie digitală.
Pentru școlile generale, data limită de depunere a proiectelor prin intermediul primăriilor, este 19 martie 2023, iar pentru licee 1 martie 2023. În cazul liceelor, potrivit ghidului de finanțare, fiecare dintre acestea ar putea primi până la 60.000 de euro.
După mai bine de o lună de la deschiderea axelor de finanțare, situația la nivel național este îngrijorătoare, având în vedere faptul că au fost depuse doar patru proiecte, dintre care două greșite.
Au mai rămas, așadar, doar câteva săptămâni de mobilizare pentru toți responsabilii din educație și din administrațiile locale, de la profesori și directori, până la inspectori școlari și reprezentanți ai ministerului de resort, pentru a pune la punct aceste proiecte, care ar putea aduce un viitor mai bun tinerei generații.


Și la Câmpina lucrurile par să se miște destul de greu, cel puțin în ceea ce privește școlile generale, în sensul în care directorii din învățământul primar au încă dificultăți în a înțelege ghidul de finanțare și responsabilitățile directe în ceea ce privește realizarea acestor proiecte. Încă se mai întâlnesc în grupuri de lucru cu responsabilii din administrația locală pentru a se lămuri în privița etapelor de realizare a proiectelor.
În cazul liceelor câmpinene, pregătirile par ceva mai avansate la toate cele cinci instituții școlare din oraș. Am întrebat conducerile liceelor câmpinene dacă au intenția de a depune proiecte pentru accesarea de fonduri europene prin PNRR, răspunsul unanim fiind acela că se lucrează intens în acest sens, fiecare dintre unitățile școlare solicitând deja dotări pentru laboratoare de informatică, mobilier modern pentru sălile de clasă, echipamente multimedia.
„S-a constituit un grup de lucru la noi în școală și ținem legătura cu responsabilii din administrația locală și de la Inspectoratul Școlar. Este o șansă bună să modernizăm laboratoarele, sălile de clasă și nu vrem să o pierdem” – ne-a declarat Dan Sârbu, directorul Liceului Tehnologic Energetic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare