Știri

Lectura NU dăunează grav sănătăţii. BLESTEMUL SVETLANEI

Vieţile celor
trei copii pe care i-a avut Stalin au fost problematice, fiind influenţate
într-o manieră decisivă şi negativă de filiaţia cu zeul Uniunii Sovietice. De
altfel, într-o tiranie atât de sângeroasă şi completă, care a reuşit să reprime
zeci de milioane de oameni şi chiar să se extindă, nici nu se putea ca cei trei
copii ai lui Stalin să nu fie afectaţi psihic de statutul dobândit prin
naştere. Poate mai puţin Iakov, primul copil, din prima căsătorie a lui Stalin
cu Ekaterina Svanidze, şi aceasta tocmai pentru că a trăit o bună perioadă de
timp în afara cercului tatălui său tiranic. Toţi trei au avut vieţi profund
nefericite, cei doi băieţi chiar destul de scurte, căci Iakov s-a sinucis
într-un lagăr german după ce căzuse prizonier, în ciuda avertismentelor primite
de soldaţii Armatei Roşii de a lupta până la moarte pentru apărarea patriei
socialismului (aceşti militari nefericiţi, după ce au îndurat foamea şi
umilinţele din lagărele naziste, au fost transferaţi direct în Gulag la
sfârşitului războiului, considerându-se că erau contaminaţi de capitalism).
Stalin ar fi refuzat un schimb de prizonieri cu germanii, pecetluind soarta
primului său fiu.


Ceilalţi doi
copii ai lui Stalin cu Nadejda Alliluev au fost Vasili Djugaşvili (1921-1962)
şi Svetlana (1926-2011). Amândoi au fost marcaţi pe viaţă de sinuciderea mamei
din 1932, o formă de protest a Nadejdei atât faţă de comportamentul jignitor al
lui Stalin de la banchetul intim dat în onoarea zilei loviturii de stat
bolşevicie din 7 noiembrie, cât şi faţă de represiunea care începea să secere
din ce în ce mai multe vieţi în URSS (şi evenimentul s-a întâmplat în 1932!).
Mulţi istorici pun pe seama acestui tragic eveniment intensificarea represiunii
care în anii următori a atins cote paroxistice, necruţând nici familia
Alliuliev (toate surorile fostei sale soţii cunoscând lagărul, soţii fiind
executaţi în cadrul Marii Terori).
Faţă de fiul său
Vasili, Stalin s-a arătat totuşi mai grijuliu în timpul războiului şi l-a
păstrat în spatele frontului unde Vasili, pasionat de aviaţie, a devenit chiar
general de carton. Comportamentul lui a fost puternic influenţat de statutul de
fiu al lui Stalin, nimeni şi nimic nerezistându-i, fapt ce i-a fost fatal.
Devenit alcoolic cronic, avea să fie băgat la puşcărie de Beria, crunt paradox,
după moartea lui Stalin, fiind acuzat de delapidare, abuz de putere (toate
acuzaţii reale şi nu fabricate, cum se întampla de regulă cu organul principal
de represiune sovietica, de la CEKA până la KGB), fiind condamnat la opt ani de
Gulag. Hruşciov avea să se arate mult mai milos decât ar fi făcut-o Stalin,
eliberându-l, însă Vasili a continuat beţiile, murind la numai 41 de ani.
Viaţa singurei
fiice a lui Stalin, Svetlana, chiar dacă a fost mult mai lungă decât a
fraţiilor ei, nu înseamnă ca a fost mai fericită, purtând aceeaşi pecete şi
blestem al tatălui. Svetlana a avut destul timp să experimenteze şi reversul
medaliei, spre deosebire de Vasili. Dinamicul volum
1 scris de Beata de Robien2 dedicat memoriei bunicului său polonez, care
a supravieţuit 12 ani în Gulagul sovietic, retrasează nefericita viaţă a
Svetlanei, din primii ani ai copilăriei, aparent fericite, până la obscurul
sfârşit din 2011 care a avut loc, în mod paradoxal, în Statele Unite ale
Americii (faţă de care Svetlana a avut o relaţie complexă), într-un orăşel
obscur, Richland Center (cu o populaţie de cinci mii de oameni), din Wisconsin,
într-un azil pentru oameni săraci. Întreaga ei viaţă s-a învârtit în jurul
căutării echilibrului interior prin descoperirea dragostei adevărate,
împlinite, un ideal uman comun, dar care în cazul său s-a dovedit mai degrabă o
utopie, căci Svetlana a fost urmărită de un blestem, blestemul tatălui.
Ea a fost
căsătorită legal de patru ori, având trei copii cu taţi diferiţi (la care putem
adăuga multe alte legături sentimentale). În această privinţă, laudabilă este
publicarea la finalul textului a unui arbore genealogic care ajută cititorul în
descifrarea încâlcitelor legături avute de copiii lui Stalin. Prima iubire
timpurie a fost Grigori Morozov (1921-2001), tatăl primului copil, Iosif. O
căsătorie care a fost încheiată împotriva voinţei lui Stalin, iar cum Morozov
era evreu, nu este greu de ghicit ce s-a întâmplat cu el: după consumarea
dragostei şi despărţire a primit (doar) cinci ani de Vorkuta, unde a organizat
viaţa teatrală a lagărelor din imensa regiune carboniferă. Ulterior, după
executarea acestei pedepse a primit alţi cinci ani la Peciora, unde condiţiile
erau mult mai dure, dar totuşi a supravieţuit lagărelor. Familia Morozov avea
să cunoască, după divorţ, mâna lungă a NKVD care avea să confişte orice urmă
materială a acestei legături nefericte, iar tatăl lui Morozov avea să fie şi el
trimis în Gulag, chiar dacă era agent NKVD, fiind condamnat la 15 ani. Se ştie,
presupusa vină se extindea în sistemul represiv stalinist asupra întregii
familii extinse, indiferent dacă aceasta era reală sau fabricată.
Tânăra Svetlana
nu a fost o mamă prea grijulie, după ce a revenit la Kremlin îşi vizita copilul
(mic) o dată pe lună, în restul timpului acesta fiind îngrijit de o doică, în
fostul stil al aristocraţiei ţariste. Al doilea mariaj a fost mai pe gustul lui
Stalin, căci Svetlana s-a căsătorit cu fiul lui Jdanov, unul din apropiaţii lui
Stalin şi responsabilul cu distrugerea vieţii culturale din URSS, presupus
moştenitor al ţarului roşu (dacă nu ar fi murit înaintea lui Stalin). Această
căsătorie nu a fost din dragoste, ci mai degrabă din comoditate, Svetlana
simţindu-se singură în apartamentele de la Kremlin. Noua familie a luat proasta
decizie de a se instala în apartamentul familiei Jdanov, cu tot cu fiul din
prima căsătorie care a devenit din Morozov, Jdanov, un nume de familie cu
rezonanţă! Conflictul tradiţional între noră şi soacră a izbucnit la scurt
timp, miza fiind controlul soţului/ fiului. În curând a apărut Katia, fiica
Svetlanei cu Iuri Jdanov, născută prematur. Nici acest mariaj nu a funcţionat,
Iuri fiind mai degrabă un funcţionar sovietic obtuz, obsedat de carieră.
În acest
context, şocul morţii lui Stalin, din martie 1953, la care cei doi copii au
asistat, a fost mare, iar scena suprarealistă: „Toţi cei prezenţi
îngenunchează. Beria se apropie primul şi îmbrăţişează trupul cald încă al
stăpânului său. Hruşciov plânge lângă Svetlana, apoi se lasă în genunchi după
obiceiul ţărănesc şi, plângând în hohote, sărută mâna mortului. Voroşilov,
Kaganovici, Bulganin, Malenkov, Mikoian, Molotov, înlăcrimaţi, se aşează
cuminţi la coadă unul câte unul să-l sărute pe gură pe dictator”. Singurul care
a făcut notă discordantă a fost Vasili, fiul lui Stalin, care, deja băut, urla:
„Nemernicilor! L-aţi omorât pe tata!”
Undele de şoc
ale destalinizării aveau să o afecteze în mai mică măsură pe Svetlana, care
avea să-şi păstreze privilegiile (practic nu prea a muncit cu adevărat întreaga
ei viaţa, tocmai în ţara care chipurile punea atât de mult preţ pe muncă),
decât pe Vasili. Viaţa ei sentimentală atât de tumultoasă avea să cunoască un
nou episod, de data aceasta extrem de exotic pentru un cetăţean sovietic, chiar
şi în anii 60: dragostea faţă de un comunist indian, Brajesh Singh, fiul unui
rajah din familia Kalakankar, o veche familie aristocratică din Uttar Pradesh,
convertit la comunism, asemeni altor naivi. Întâlnirea a avut loc la Moscova,
într-un spital special destinat îngrijrii comuniştilor străini importanţi şi
utili, cărora li se oferea şi prin această modalitate iluzia superiorităţii
sovietice. Singh avea mai multe probleme: era bătrân, bolnav şi căsătorit (în
India) astfel încât moartea lui la Moscova, departe de casă, nu avea cum să
surprindă. Însă repatrierea cenuşei sale avea să-i ofere Svetlanei nesperatul
prilej de a fugi din raiul edificat de tatăl său, preluat acum de conservatorul
Brejnev, chiar dacă în India, Svetlana a fost însoţită de o umbră din KGB.
Şocul avea să fie uriaş atât în URSS cât şi în Statele Unite, luate complet pe
nepregătite, care aveau să profite de pe urma acestui cadou nesperat: însăşi
fiica lui Stalin să ceară azil politic! „În seara zilei de 6 martie 1967, ambasadorul
Chester Bowles, bolnav la pat, este anunţat că o femeie între două vârste a
intrat în ambasadă: cere azil politic şi pretinde că este fiica lui Iosif
Stalin (…). La Moscova, la fel ca la Washington, domneşte groaza. Fuga ei de
sub nasul gărzilor de corp, dintre cele mai experimentate şi specializate,
trimise în India s-o supravegheze, îi va fi fatală şefului KGB-ului şi
ambasadorului sovietic în India”. Semiceastnîi, şeful KGB, a încercat să se
salveze apelând la mijloace specifice: răpirea ei, însă operaţiunea a eşuat,
iar agentul KGB a fost prins, depunând mărturie, un adevărat fiasco pentru KGB.
După un periplu
prin Europa, Svetlana a ajuns în Statele Unite, producând senzaţie,
publicându-şi memoriile, câştigând mulţi bani (un milion şi jumătate de dolari
în 1967 valorează astăzi peste 10 milioane de dolari) pe care i-a cheltuit fără
discernământ, neavând deloc pregătirea necesară pentru a administra un asemenea
succes.
3 Şi aceasta în ciuda sofisticatelor
operaţiuni ale KGB de a o discredita şi devaloriza memoriile ei. Naivitatea ei
nu ajutat-o deloc să răzbească în raiul capitalist, chiar dacă începutul fusese
atât de promiţător, cea de a patra căsătorie
4, cu arhitectul Wesley Peters, aflat sub
dominaţia văduvei unui alt arhitect celebru care conducea o adevărată sectă,
fiind un alt eşec (previzibil). Din această legătură avea să se nască Olga
Peters (în 1971, când Svetlana avea 45 de ani). Cea de a doua carte scrisă de
Svetlana („Un singur an”) nu mai avea
să cunoască acelaşi succes, publicul american plictisindu-se repede şi a
contribuit suplimentar la decepţiile ei, în ciuda faptului a devenit şi
cetăţean american. Stalin s-a răsucit cu siguranţă în mormânt.
Revenirea sa în
URSS, în 1984, nu a picat deloc bine în SUA, pentru că de data aceasta
sovieticii aveau s-o folosească pentru a denunţa faptul că fusese folosită de
FBI (care e drept, o supraveghease cât timp a stat în SUA, dar şi pentru a o
proteja de atentatele KGB). „Şaptesprezece ani mi-au fost de ajuns să văd
suferinţele şi mizeria acestei lumi anglo-saxone, aşa-zis foarte civilizate”
avea să declare ea într-o conferinţă de presă la Moscova. „N-am avut nici măcar
o zi de libertate în Occident” avea să pluseze, cu multă inconştienţă.
Întâlnirea cu fiul său nu a decurs deloc aşa cum sperase, acesta fiind un
bărbat la 39 de ani care duhnea a alcool, aflat la a doua căsătorie. De altfel,
ea avea să îi supravieţuiască. Iar fiica sa, Katia, nici nu a vrut să o vadă,
acuzând-o că şi-a părăsit copiii. Întoarcerea avea să fie o imensă greşeală, ea
fiind prinsă în capcană alături de fiica ei adolescentă şi americanizată, care
nu înţelegea de ce mama ei părăsise prospera lume occidentală. Venirea la
putere a lui Gorbaciov avea să-i uşureze plecarea din raiul sovietic, aflat în
plină destrămare, căci Gorbaciov avea altele pe cap, nevând nici măcar curajul
să o întâlnească personal. Americanii nu au uitat declaraţiile sale, chiar dacă
Svetlana avea să declare în SUA că fusese manipulată, o scuză convenabilă. După
1986 până în 2011 Svetlana a trăit în relativă sărăcie, primind diverse
stipendii şi pensii plătite de contribuabilul american pe care-l desfiinţase la
Moscova.     
 
Codruţ CONSTANTINESCU
1 Blestemul
Svetlanei. Povestea fiicei lui Stalin
, traducere din
franceză de Mariana Piroteala, Editura Humanitas, Bucureşti, 2018.
2 în ciuda rezonenţei olandeze a numelui său,
născută în  Polonia comunistă în 1951
3 Nici Stalin nu cunoştea prea bine valoarea
banilor în propria lui ţară.

4 Cea de a treia, cu Djonik Svanidze, nu a
durat mult şi nici nu a dus la aparitia vreuneui copil, fiind mai degraba
accidentală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare