Știri

Lacul Curiacului s-a revărsat pe Strada Pictor Grigorescu

Urmare a topirii zăpezilor, dar şi a ploilor căzute în ultima vreme, Lacul Curiacului s-a revărsat. Depăşind limitele normale, apele acestui lac au ajuns să inunde unele dintre terenurile din apropierea restaurantului „Club AS”, dar şi Strada Pictor Grigorescu. Apa s-a scurs pe Strada Pictor Grigorescu spre podul care face legătura cu Poiana Câmpina. Pentru a nu se mai întâmpla aşa ceva, autorităţile locale nu au decât o soluţie, după cum ne-a declarat primarul Horia Tiseanu: “Cel mai probabil, s-a înfundat canalizarea prin care apa pluvială se scurge către râul Prahova. Trebuie să luăm legătura cu o firmă specializată pentru a desfunda acea canalizare. Avem puţin noroc, dacă se poate spune aşa, că până la intervenţie apa se poate scurge spre râu, datorită faptului că zona este înclinată”.Chiar a doua zi după inundarea străzii de către apele revărsate ale Lacului Curiacului, intervenţia autorităţilor a constat în ridicarea unui mic dig din pământ şi desfundarea unei guri de canalizare din zona respectivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare