Știri

„La SanConfind îmi pot practica meseria cu pasiune, într-o atmosferă caldă, benefică atât mie, cât și pacienţilor”- consideră medicul specialist oftalmolog Ioana Popteanu

(P) În luna octombrie 2019, la Policlinica SanConfind (Ambulatoriul de specialitate al Centrului Medical SanConfind) era dat în funcțiune Cabinetul Oftalmologie. Aici lucrează doamna doctor Ioana Popteanu, medic specialist oftalmolog, un profesionist desăvârșit în domeniul oftalmologiei, care vine săptămânal din Capitală, unde lucrează la Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București, cel mai mare spital din România specializat în urgențe oftalmologice. La Bucureşti, dr. Ioana Popteanu a lucrat alături de profesori universitari celebri, nume cunoscute în oftalmologia românească, dar și în cea europeană. În Cabinetul Oftalmologie de la SanConfind există echipamente de mare performanță, special realizate pentru diagnostic și tratament de către producători celebri în întreaga lume. Dintre serviciile și investigațiile medicale oferite pacienților, putem aminti: câmp vizual computerizat; tomografie retiniană; test Schirmer; extracție corpi străini corneeni/conjunctivali/ palpebrali; injecții subconjunctivale etc. Dintre intervenţiile chirurgicale care se vor putea executa la Poiana Câmpina, cele mai importante sunt: șalazion; eviscerație; ectropion (răsucirea pleoapei spre exterior); entropion (răsucirea pleoapei spre interior); chirurgia formațiunilor palpebrale și conjunctivale – excizie și reconstrucție; oftalmopatie tiroidiană (afectarea oculară dată de bolile glandei tiroide); scoaterea sacului lacrimal; lagoftalmie (imposibilitatea închiderii pleoapelor); tarsorafie/blefarorafie (sutură a pleoapelor pentru protecția ochiului la lagoftalmie). Dedicată total actului medical și pacienților care o solicită, doamna doctor are numeroase competențe, fiind specializată în chirurgia palpebrală (a pleoapelor). Foarte puțini medici din țară sunt specializați în așa ceva. Dr. Ioana Popteanu va realiza intervenții chirurgicale într-una dintre sălile blocului operator al Spitalul SanConfind din Poiana Câmpina, dotată cu aparatură ultraperformantă și cu tot ce este necesar pentru ca operațiile respective să se desfășoare într-o siguranță totală.  
– Care sunt cele mai frecvente diagnostice întâlnite în activitatea dvs?
– Cel mai frecvent motiv de prezentare la medicul oftalmolog este scăderea vederii… pacientul spune că nu îl mai ajută ochelarul, indiferent dacă acesta este de distanță sau de citit. În respectivele cazuri putem vorbi despre vicii de refracție (miopie, hipermetropie, astigmatism, presbiopie), sau afecțiuni mai grave, cum sunt glaucomul, cataracta sau degenerescența maculară. Pe lângă scăderea vederii, o altă problemă frecvent invocată de pacienți este disconfortul ocular… senzația de ochi obosit, de nisip în ochi. În aceste cazuri, pacientul are, de cele mai multe ori, conjunctivită sau sindrom de ochi uscat (din ce în ce mai frecvent întâlnit în zilele noastre, în această eră a tehnologiei).
– Sunteți specialistă în chirurgia palpebrală, o specialitate rar întâlnită la noi în țară. Ce ne puteți spune despre acest domeniu.
– Este un domeniu slab reprezentat în România, despre care nu se vorbește foarte mult. Sunt vreo trei oftalmologi în țară interesați de această supraspecializare. Din fericire, am avut norocul să îmi desfășor rezidențiatul sub atenta îndrumare a doamnei conferențiar dr. Speranța Schmitzer, care, dincolo de a fi mentorul meu, este primul medic supraspecializat în chirurgie oculoplastică din România. De la doamna doctor am învățat că pleoapele sunt mai mult decât locul pe unde ne dăm cu creion dermatograf și rimel, și că ele, pe lângă rolul estetic (de necontestat), au multiple roluri funcționale extrem de importante: protecția globului ocular, producția și etalarea filmului lacrimal pe suprafața ochiului. Orice modificare, cât de mică, la nivelul pleoapelor poate duce, în lipsa tratamentului specific, la complicații oculare grave. 
Chirurgia pleoapelor este mai mult decât binecunoscuta blefaroplastie – intervenția chirurgicală în care se înlătură excesul de piele de la nivelul pleoapelor, rezultatul fiind unul de întinerire, de înfrumusețare. Pleoapele se pot răsuci înspre ochi sau în afara acestuia – ducând la iritația oculară, pot fi mai coborâte – limitând câmpul vizual sau pot dezvolta diverse formațiuni tumorale – benigne sau maligne. Toate aceste patologii beneficiază de tratament chirurgical. Este o supraspecializare extrem de frumoasă și provocatoare în același timp.
– Cu ce se completează investigațiile oftalmologice realizate la SanConfind?
– Oftalmologia înseamnă mult mai mult decât prescripția de ochelari și are multiple legături interdisciplinare. Există afecțiuni în care medicul oftalmolog poate recomanda pacientului o serie de investigații suplimentare:
În cazul în care pacientul are o formațiune tumorală în regiunea pleoapelor sau a orbitei, se recomanda efectuarea unui RMN sau a unui CT pentru a vedea exact extensia tumorii și raporturile acesteia cu structurile din jur;
În cazul pacienților cu boli ale glandei tiroide – boala Basedow Graves – pacientul trebuie investigat atât imagistic (RMN), cât și hormonal (analize de sânge);
Există pacienți cu inflamații la nivel ocular – iridociclite, uveite –, care apar în contexul unor boli generale, de sistem. Pacientul trebuie să facă o serie de analize de sânge pentru identificarea cauzei;
Și nu în ultimul rând, în conjunctivite se recomandă efectuarea unei analize de secreție conjunctivală pentru identificarea bacteriei care a produs conjunctivita, dar și pentru a se putea recomanda un tratament antibiotic țintit.
– Ce vă motivează să lucrați la Centrul Medical SanConfind?
– Consider că e foarte important ca în viață să menținem un echilibru, pe cât se poate, între tehnologie și suflet. Așadar, la SanConfind, dincolo de aparatura medicală de ultimă generație (care mă ajută în stabilirea unor diagnostice și tratamente corecte), îmi pot practica meseria cu pasiune, într-o atmosferă caldă, prietenoasă, benefică atât mie, cât și pacienților.
– De ce apelează pacienții la Oftalmologia Sanconfind?
– Aici ar trebui sa îi întrebați pe ei… Din punctul meu de vedere, așa cum spuneam și mai devreme, SanConfind le oferă o alinare a suferinței, dacă nu putem vorbi chiar de o vindecare, pe două căi: pe de o parte, cu ajutorul unor oameni bine pregătiți, dedicați, sufletiști, iar pe de altă parte, acești oameni au la dispoziție aparatura performantă ce le permite stabilirea unui diagnostic și unui tratament corect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare