Știri

La Brebu

Proiecte gârlă, bani ioc
„Facem demersuri, doar e an electoral!”
Înaintea stabilirii proiectului de buget local pentru anul în curs, primarul comunei Brebu, Cătălin Luca Ionescu, aleargă de colo-colo pentru punerea la punct a ultimelor detalii tehnice şi financiare privind începerea lucrărilor la reţeaua de canalizare. „Licitaţia va avea loc undeva în jurul datei de 15-20 martie şi avem un contract, cu Ministerul Mediului, prin suntem obligaţi ca în trei ani să terminăm 21 km de canalizare. Costurile totale nu au fost încă stabilite, ştim doar că noi vom suporta doar 15% de la bugetul local, în vreme ce diferenţa va fi acoperită de fonduri guvernamentale”, ne-a declarat primarul din Brebu. În afara acestei lucrări de mare amploare pentru brebeni, autorităţile locale mai au câteva proiecte pentru acest an: realizarea a patru poduri, podeţe şi punţi pietonale, precum şi a legăturilor dintre acestea şi drumurile din zonă. „Nu ne vom axa prea mult pe repararea şi modernizarea drumurilor până nu vom termina lucrarea de canalizare. Avem multe proiecte, bani să fie… De-asta facem şi noi demersuri peste tot pe unde putem, doar e an electoral!” a mai afirmat Cătălin Luca Ionescu. Bugetul local al comunei Brebu va depinde foarte mult de sumele alocate de la bugetul judeţean şi de estimările privind valoarea cotelor defalcate pe care administraţia le primeşte de la Finanţele Publice. „Abia apoi vom pune pe hârtie planurile noastre, raportându-ne la ce bani vom reuşi să strângem”, a mai spus primarul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare