Miercuri, 3 septembrie, junioarele III ale CS Câmpina au disputat finala turneului Făgăraș Handball Cup împotriva rivalei CSM Ploiești. Elevele antrenoarei Denisa Toma au pierdut finala cu scorul de 22-30. Chiar dacă tinerele jucătoare din Câmpina s-au luptat exemplar, adversarele din Ploiești s-au dovedit mai inspirate, reușind să cucerească trofeul.
La această competiție, CS Câmpina a participat la categoria de vârstă junioare III (2011-2012). Totuși, în lotul Denisei Toma nu s-a regăsit nicio jucătoare născută în 2011. În schimb, au evoluat multe jucătoare născute în 2012 și chiar 2013, ceea ce face ca performanța obținută de câmpinence să fie cu atât mai remarcabilă, având în vedere diferența de vârstă.
Rezultatele meciurilor:
CS Câmpina – CSM Făgăraș 22–14
CS Câmpina – AHL Focșani 24–20
CS Câmpina – CS Băile Herculane 23–21
CS Câmpina – CS Mediaș 27–19
CSM PLOIEȘTI-CS Câmpina 30-22

La Făgăraș Handball Cup, antrenoarea Denisa Toma a avut la dispoziție următorul lot: Alice Penghea, Mara Dragomir, Iris Mareș, Sonia Olteanu, Raluca Duță, Antonia Toporaș, Daria Tudorache, Andreea Achim, Ioana Istrate, Mara Apetre, Teodora Ungureanu, Mara Dumitrache, Alexandra Frîncu și Karina Ioana Broșteanu.
Participarea echipelor câmpinene la turneul Funsports Cup de la Brașov, precum și participarea junioarelor III la turneul Făgăraș Handball Cup au fost finanțate de Consiliul Județean Prahova prin proiectul „Handbalul Câmpinean, Prezent și Viitor”.
Felix PRECUP




Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!