„JAPONEZUL” IOAN TIMUȘ

Galeria marilor argeșeni – spirite enciclopedice, bărbați de neam românesc cu valențe europene, strălucește statuar și prin IOAN TIMUȘ – scriitorul născut pe 8 noiembrie 1890 la Câmpulung Muscel, dăruit de Dumnezeu cu pasiunea călătoriilor și harul alcătuirii cărților, vreme de 70 de ani, în viață pământeană până în ziua de 10 iulie 1969, undeva, într-un cartier din București. Existența acestui remarcabil intelectual ivit sub cerul Argeșului ne-o remarcă istoricul și publicistul Alin Daniel Ciupală, originar din Câmpina, într-o amplă evocare apărută în revista ANUAR a anului 2019, editată de Societatea de Științe Istorice din România, filiala Câmpina. Eminentul cercetător prahovean, Cetățean de Onoare al Municipiului Câmpina, este autorul unora dintre cele mai rezonante scrieri istorice și artistice apărute deja, cu sprijinul Consiliului Local și chiar al Domniei Sale personal, cărți în tiraje epuizate până ultimul exemplar. Din recentele sale lucrări, amintesc două, de o valoare științifică, literară și artistică cu impact public electrizant: PELEȘUL – SIMBOLUL REGALITĂȚII NOASTRE și CÂMPINA PE VREMEA BUNICILOR NOȘTRI, două apariții performante, de respectabilă tehnică poligrafică a Editurii „Detectiv Literar”, în 2018, respectiv 2019.

În posteritatea meritată prin excelența periplurilor asiatice și a relatărilor cu precădere despre civilizația și poporul japonez, cunoscute la fața locului, într-o vreme când călătoria și oglindirea ei într-o operă era un primordial și nobil scop al vieții, Ioan Timuș pleacă în Țara Soarelui Răsare, învingând obstacole inimaginabile și atingând ținte fascinatorii. Domnul Alin Daniel Ciupală reconstituie, pe seama documentelor de certă valoare istorică și culturală, itinerarii, momente și întâmplări memorabile, cărora, la vremea de-atunci – 1910 – 1940 – descendentul din stirpea lui Milescu Spătaru le-a turnat în impresionante scene/ secvențe de autentică civilizație niponă. Spre a nu lăsa loc confuziei, subliniez faptul potrivit căruia capitolul „Scriitori români care au trăit în perioada interbelică în Extremul Orient și ne-au lăsat opere valoroase”, apărut în ANALE – 2019, paginile 161 – 178, în varianta din PELEȘUL (…) formularea sună așa: „Scriitori români care în perioada interbelică au trăit în Extremul Orient – Siberia, China, Japonia – și ne-au lăsat opere valoroase”, pe durata paginilor 281 – 331. Povestirea deprinde accente reportericești, portretistice, descriptive, canavaua devine polisemantică, de un epic atractiv, cuceritor, memorabil.

Ioan Timuș „Provenea dintr-o familie de intelectuali. Mama, Maria, învățătoare, tatăl, Vasile, medic veterinar”. Dublu licențiat: Dreptul – 1914, Filozofie și Litere – 1916. Avocat, consilier la Primăria bucureșteană de Negru. Cinci ani în Japonia, începând din 1917, apoi prin China, Coreea, India, Egipt. Două romane: TRANSIBERIANA, 1934 și OGIO-SAN, 1936. Basme pentru copii, mitologii nipone: COCORUL ALB, INSULA OKINAWA; publicistică în revistele „Teatrul”, „Lectura”, „Comedia”, „Cuvântul”, „Dimineața”, „Arta Orientală sec. XX”. Cărți de top: JAPONIA DE IERI ȘI AZI, distinsă cu premiul „Herescu Năsturel” al Academiei Române, JAPONIA, VIAȚA ȘI OBICEIURILE, prefațată de Nicolae Iorga (apreciindu-l a fi „Un om care vede bine, care păstrează credincios impresiile sale și judecă inteligent”), JAPONIA, ARTA, FEMEIA, VIAȚA SOCIALĂ. Câteva decupaje din lungul studiu ciupalian.

Spre Siberia: „Iar e căldură mare în vagon. (…) Un minut pe peron n-o să răcesc. La întoarcerea în vagon, surpriză. Toată averea mea conținută în hârtii de 1000 de ruble (împrumutați de Aristide Blank, cu ocazia unui tete-a-tete fericit conversat: „Dumneata de ce nu treci în Japonia?” „Nu pot!” „Te-am putea ajuta noi (…) banca te împrumută cu o mie de ruble , pe care îi vei restitui în țară, când vei putea!”) mi-a dispărut din haină! (…) Să mă înapoiez? Nu mai am parale, nici tren de întors. (…) În buzunarul vestei am descoperit un bilet de 100 de ruble. Îl privesc ca pe un talisman. Voi lucra orice; chelner, portar, vânzător de ziare”! În Odessa, strâmtorat: „Răzbit de ger (…) nu e deloc vesel să dormi sub cerul liber”, în Vladivostok – „Stăpânul Orientului”, are un noroc chior: e primit într-o casă… de români: „În sala de mâncare un pian. Las degetele să povestească cele 27 de zile de când sunt pe drum. Aplauze”. Ajuns „În capitala Manciuriei, orașul Karbin (…) într-o prăvălie, intră în vorbă cu Huong-Li, „un chinez în haine europene”, în privința a două ouă cu prețuri diferite: „De ce oul acesta e numai câteva centime, iar cel de alături e de 20 de ori mai scump?” „Fiindcă (…) cel scump e de doi ani!” Derutat, Timuș se lasă invitat la un restaurant să mănânce ouă… vechi de 2 ani! Cum pe la noi, după 4-5 zile oul e aruncat, în obiceiul știut de Huong-Li, incredibilul îl terifiază pe Timuș! Ospătarul le-a adus ouă „proaspete” de doi ani, pe farfurie. Enigma păstrării: oul se pune, laolaltă cu mirodenii, într-un boț de pământ argilos, acesta, într-o ladă adânc îngropată timp de un an, sub pământ; readus la suprafață, se sparge bulgărele, oul se curăță și se consumă în cea mai savuroasă ipostază gastronomică!

În Japonia, viața și natura alcătuiesc un spectacol fascinant, uimitor, incredibil. Parcul Ueno are cireșii înfloriți, magnet pentru toată țara niponă. Acompaniază la pian formații de mandoline – instrumente tare iubite de japoni. Un „Skherzo de Chopin” e îndelung bisat. Autodidact, Timuș vorbește și scrie în japoneză. Ține conferințe despre România în universități din Kognișa, din Uaseda. Ia parte, ca ziarist, la festivitățile impuse de vizita unui Prinț moștenitor european. Vede incredibilul pentru un român: japonezii, bărbați și femei, se scaldă în râu goi pușcă, criticați aspru de mulți misionari catolici: „Japonia e țara în care păsările n-au glas, florile n-au miros și femeile n-au pudoare!” Desprinsă dintre ele, de rang special și unic, Gheișa l-a preocupat pe scriitorul Ioan Timuș în planul general al rosturilor și valorii acestui personaj adulat de bărbați. „O cunoști ușor într-un parc. Mai frumoasă între cele frumoase. Zveltă, distinsă are un deosebit dar de a se îmbrăca, de a-și aranja cutele kimonoului. De sub eșafodajul de coafură mare și cât se poate de îngrijit, apare gâtul alb, mlădios – un adevărat gât de lebădă – care se înfundă în liniile unui kimono de culori și mai vii și mai armonioase… Într-o formulă poetică este definită: o floare pe care o poți admira, dar de care nu te poți atinge”! Despre Harakiri: „E obligatoriu și voluntar” – când „Sinucigașul e osândit printr-un ordin și i se face favoarea de a i se permite să se omoare (…) ca o protestare la o ofensă sau la o nedreptate”. Pe foaia de gardă a cărții JAPONIA, VIAȚA ȘI OBICEIURILE, decorată cu 90 de desene, fotografii și stampe, prefațator Nicolae Iorga, dl Alin Daniel Ciupală descoperă o emoționantă dedicație a scriitorului Ioan Timuș:

„Stimate domnule Aristide Blank,

În iarna anului 1917, când ne-am întâlnit la Vladivostok, după ce fusesem prădat de bolșevici, ați avut amabilitatea să-mi oferiți un ajutor sub formă de împrumut și la nedumerirea mea pentru interesul ce purtați unui om pe care abea atunci îl cunoașteți mi-ați răspuns: „Interesul meu e foarte mare; veți putea astfel să treceți în Japonia. Veți observa viața, moravurile, instituțiile acestui popor, veți aduce orizonturi noi la întoarcerea în țară, făcând cunoscute toate acestea și veți fi, prin asta, util țării noastre. Întrucât prețiosul sprijin nu privea atât persoana mea, cât interesul ce ne lega de colțișorul nostru de țară, socotesc că e cel mai nimerit prilej ca în acest loc să vă aduc mulțumirile mele, nădăjduind că indulgența Domniei Voastre îmi va scuza indiscreția ce o fac. Buc. Decembrie 1924”

Serghie Bucur