Istorii despre EROII NEAMULUI

Mentalul colectiv de după 1990 este învinovățit de a fi rămas cel din epocile trecute, cu precădere a lui Ceaușescu, înrobit de un controversat patriotism. Corectitudinea politică a luat și ia peste picior patriotismul, acesta fiind încă un fapt viu, cu puterea credinței înrădăcinată de la Basarab I la domnitorii ținuturilor devenite, peste ani, România, și a respectului față de jertfele militarilor, culminând cu războaiele de la 1877-1878, 1916-1918 și 1939-1945 – orizontul funerar al milioanelor de români căzuți în luptele pentru apărat și eliberat pământurile Patriei. Sună bombastic această introducere? Ce dacă! N-a fost așa? Posteritatea, pe aproape toți aceștia, i-a trecut în cărțile de Istorie, de Onoare, în numeroasele Memorii și Amintiri, Jurnale de Front sau de Război, precum și pe blazoanele Monumentelor Națiunilor combatante atunci. Istoricii de profesie continuă să adauge noi tomuri pe rafturile bibliotecilor, reamintind – continuu semnal de alarmă – urmările conflictelor armate care, accelerat, însângerează începutul secolului XXI, cu sinistre dovezi de ură și fanatism!

Genericul „Valea Prahovei” are în Câmpina și împrejurimile ei vastele dealuri și râpe odinioară – de pe la 1863, prima sondă cu percuție și cablu, la Drăgăneasa – „pieptișurile” cu pădurile de puțuri cu păcură scoasă cu crivacuri, apoi de sonde din lemn, cu extracție primitivă, apoi cu pompe canadiene, codrii de turle de la Buștenari și de pe Pițigaia (până la Moreni, Gura-Ocniței și Târgoviște, iar pe la Ploiești, zona Boldești-Scăieni), coborând pe vadul râului Prahova; imensa pădure de turle cu geamblac, muncite de țăranii și muncitorii – proletari în vremurile cu iz roșu, conduși de numeroși întreprinzători străini, strămutați aici, de ambiția îmbogățirii. În Prahova, apărarea acestui „Aur Negru” (cum l-a numit și povestit în romanul omonim, Cezar Petrescu), în cel mai înalt grad jertfelnic, în anii războiului doi mondial, a costat viețile miilor de militari și civili antrenați în apărarea și păstrarea lor, rămași Eroii Neamului, ale căror nume și fapte dăinuie prin secole. Recunoștința urmașilor le-o perpetuează, în Regatul de odinioară, cărțile recent apărute sub semnăturile a…

…Toate, de riguros prestigiu științific și artistic, și anume: 1. Gherasim Rusu Togan, autorul volumului „TINEREȚEA, CĂTĂNIA, RĂZBOIUL – Pagini din istoria neamului”, apărută în colecția „România Eroică” sub egida Asociației „Cultul Eroilor”, în 2012, cu finanțarea Consiliului Local Câmpina, la editura regretatului scriitor și editor Marian Ruscu; 2. Colonel în retragere Constantin Chiper, autorul volumului „OMAGIU EROILOR ȘI VETERANILOR DE RĂZBOI PRAHOVENI”, apărută la editura Karta-Graphic în anul de față, 2020; 3. Colonel Marian Dulă și Prof. Gheorghe Modoianu sunt autorii lucrării „CARTEA DE AUR – a eroilor și veteranilor de război din Municipiul Câmpina”, apărută la editura Detectiv Literar în 2018, ajunsă la a 2-a ediție.

Realitate sumbră, ireparabilă, noi, cititorii paginilor acestora, privim cu resemnare, dar cu febrilă recunoștință jertfele militarilor căzuți pe fronturile Războiului 2 Mondial ce au tăvălugit Texas-urile României. Ardelean pur-sânge, impetuosul etnograf Gheri Togan scrie în fila de început a cărții sale, cu scrâșnita lui îndurerare: „Dedic această trudă tatălui meu, Moisă, și unchiului Gherasim, întorși ca „mari mutilați de război”, din spațiul ultimei conflagrații, mondiale, dar, cu aceeași deschidere a inimii, tuturor celor trecuți prin flacără și fum și pârjoliți de dorul vetrei, unde cei dragi îi așteptau cu nădejdea niciodată împlinită! Lacrima recunoștinței pentru suferințele de ei îndurate, să ne apropie de eternitatea lumii noastre românești, astăzi, atât de pângărită! Un Dumnezeu al românilor ne va străjui!” 

Romancier, poet și memorialist, ilustrul scriitor Gherasim Rusu Togan alcătuiește impresionanta sa carte într-un compendiu al evocării și recunoștinței, folosind proza și poezia după rosturile simțirii lui, de amplu etnolog: „Foaie verde matostat/ Toți oamenii vin în sat/ De pe front din Stalingrad/ Eu pe toți i-am întrebat/ Pe-al meu unde l-ați lăsat?/ În cimitir la Stalingrad./ Mă dusei la cimitir/ C-un buchet detrandafir,/ Găsii crucea aplecată/ Mă pusei pe jale o-dată./ Și pe cruce așa scria:/ 28 XI 1943/ „Contingent, unitatea”/ Mai la vale iar scria:/ „Trăiască România”!/ Să trăiască, să-nflorească/ C-a fost țară vitejească./ Din mormânt ce s-auzea,/ Un glas subțirel vorbea:/ „Ce plângi, fată bălăioară?/ Eu nu pot ieși afară!/ Dacă nu ești mulțumită/ Du-te acasă, te mărită!/ Că și eu m-oi însura,/ Când va veni vremea mea… / La Paști, în trei sărbători/ Să-mi gătești bradul cu flori” (Cântecul Stalingradului).

De profundă ardere interioară, ne dăm seama de simțirea și recunoștința etnografului Gheri Togan, citindu-i noi din „Cântecele iertării și de bun rămas”, specie folclorică spusă, între altele, astfel, cu ingeniosul său condei: „Un element aducător de doliu, rămas scrijelit pe conștiința multor generații, este războiul. Despre el, în clipa vestei că omul drag s-a stins, ori a revenit, totuși, acasă, însă ca vai de lume, iar destinul i-a retezat într-o anume clipă viața chinuită, de invalid, în cele mai dese cazuri, despre asemenea stări s-au țesut (…) „Cântecele iertării”, după cum am crezut de cuviință că se cer denumite, după o atentă culegere ce am efectuat-o în localitatea mea natală, Ghijasa de Sus – Sibiu și localitățile aparținătoare, ani la rând”. 

Cu un pas în afara morții fizice, sergentul Ion Dicu – personaj din enciclopedia Războiului 2 Mondial – este prezentat de Gherasim Rusu Togan în carte cu un fragment din Jurnalul acestuia de Front. Scoatem din el: „30.IV.1942. Am pornit peste Bug pe un pod lat de un kilometru (…) Ne-am dus la gară (…) De aici erau trenuri nemțești. (…). În 26.V. avioanele noastre și cele germane au bombardat pe ruși îngrozitor. Prizonierii veneau coloane întregi.. După masă iar pe poziție, unde am așteptat până dimineața, în 27.V., ora 10, când am pornit peste hotar. Acu, „punga” de la Harkov era strânsă complet , pentru că germanii și croații erau în spatele lor și în față, tot ei, noi eram un fel de rezervă. (…) Aici nu vă pot spune ce am văzut! Morți peste morți prin toate șanțurile și gropile, răniții ne cereau „voda” pe limba lor, adică apă. Cai morți erau câte 50 -100 morți la linie (…) Apoi mașini și tancuri… (…) 12.VII.1942. După luptele care s-au dat, inamicul a fost respins și am ocupat orașul (Stavcolodeț – nota red.) un batalion de asalt cercetași călare. Noi am ieșit la un drum principal unde ne-am încolonat și înaintat spre oraș (…) În 25 am ajuns la Tiraspol, iar pe la 8,30 am trecut Nistru (…) imediat am ajuns în Tighina care este cheia Basarabiei (…) Pe la ora 11 am ajuns la Reni (…) De aici am ajuns în Galați, Brăila, Buzău, iar la 9 dimineața, în 26.XI., ajuns la Ploiești” de unde „Am luat-o spre Ardealul nostru,, trecând pe lângă (!!!) orașele cu petrolul României: Câmpina, Comarnic, Valea Largă, Sinaia. Poiana Țapului, Bușteni și Azuga; cu un cuvânt Valea Prahovei!”

…ȘI VETERANILOR DE RĂZBOI PRAHOVENI” intitulează col. Constantin Chiper cartea domniei sale, recent lansată la Casa de Cultură Geo Bogza, de Ziua Armatei.

Distins cu numeroase DIPLOME – Jubiliară (a Cultului Eroilor), de Excelență (pentru fondarea revistei România Eroică), pentru aniversarea zilei de naștere, și altele, cu DIPLOMA DE ONOARE a Asociației Naționale a Veteranilor de Război, dl. colonel în retragere Constantin Chiper, născut în 26 ianuarie 1936 în comuna Valea Siliștei, județul Vaslui, adună în paginile masivei cărți comentariile Armatei și portretele eroilor din Războiul de Independență (1877-1878), între care celebrul Sergent Grigore Ion, prezentările Armatei și eroilor Primului Război Mondial (1916-1918), apoi, pe aceleași registre, Armata și eroii – tot prahoveni – Războiului Doi Mondial, folosind desfășurătorul geografiei județului nostru, așa cum ilustrul autor a procedat în precedenta sa carte – operă de autentic istoric: JERTFELE PRAHOVENILOR. MONUMENTTELE RECUNOȘTINȚEI. Evident, cartea trece în revistă toate aceste Monumente aflate în localitățile județului Prahova, toate, în număr de 103, din acestea decupând municipiile Ploiești și Câmpina, 12 orașe, restul, comune. Printre Eroii menționați în opusculul valoros apare super-documentat (cu sprijinul avizat al multor specialiști din domeniul „Entități juridice”, „Societatea civilă”, „Comunitatea militară prahoveană” – cărora autorul le mulțumește îndoit, o parte dintre acești donând sume de bani importante în editarea cărții), redând portretele a aproape o sută de Eroi, de la generali la sergenți, caporali și soldați.

Semnificație pe cât de meritat subscrisă, pe atât de onorantă pentru memoria acestora, cartea se deschide cu o profundă considerație a marelui Nicolae Iorga, aidoma unui imn: „Eroismul a fost, veacuri întregi, felul de a fi al unui popor, bătut din veac în veac de toate furtunile. Eroismul pe care-l sărbătorim azi e, înainte de toate, amintirea celor cari au căzut pe câmpul de luptă pentru dreptatea neamului și întregirea Patriei”.

Anul trecut, 2019, de Ziua Câmpinei, pe 8 ianuarie, în sala mare a Casei de Cultură Geo Bogza primeam din mâinile domnului col. Marian Dulă CARTEA DE AUR A EROILOR ȘI A VETERANILOR DE RĂZBOI DIN MUNICIPIUL CÂMPINA. O carte cu efigia statuii „Soldatului în atac”, de pe soclul înalt, postat în centrul orașului, ani la rând criticată de Presă pentru că oșteanul nu avea spanga pusă pe armă. Cartea apărea în „ediția a II-a, revăzută și adăugită”, detaliu ce sugerează perspectiva completării ei cu alte și inedite amănunte ale domeniului antamat de autori – domnii Marian Dulă și Gheorghe Modoianu. Scrisă pe un foarte larg front al documentării și selectării informațiilor de profil, distinșii autori precedă cartea cu un vibrant set de mulțumiri aduse public altora la fel de distinși istorici ai Câmpinei, și anume: preot Petru Moga, inginer Victor Dumitru, profesor Alin Daniel Ciupală, Codruț Constantinescu, istoric și publicist, profesor Gabriela Pascu, Mădălin Cristian Focșa, istoric și publicist, profesor Theodor Marinescu și eruditului poet, publicist și redactor șef al Revistei Noi, scriitorul Florin Dochia.

Tabla de materii, Cuprinsul – cum se spune și scrie modern, prezintă CARTEA DE AUR a Eroilor Câmpinei într-o structură ce stârnește interesul lectorilor și valorizează cartea istoric, dându-i rezistența duratei peste decenii și secole. După „Imnul Eroilor”, „Mic Dicționar de termeni militari” și – defalcat – aspectele funerare ale păstrării mormintelor eroilor autohtoni, autorii aduc sub privirile cititorilor numele și faptele Eroilor Câmpinei sortiți eternității, ai celor trei Războaie – de Independență și Mondiale, căzuți pe Câmpul de Onoare. Lectura cărții devine trepidantă îndată ce, pe canavaua istorisirii atâtor exemple personificate exemplar, apar și civili, ca în cazul rafinăriei Steaua Română, precum și combatanții din trupele americane și germane activate de Războiul 2 Mondial – care, după cum ne este știut, la Câmpina și asupra ei au plutit avioanele, bombele, proiectilele și reflectoarele din belșug! Veteranii Războiului ultim, sunt, de asemenea, comentați și păstrați – în texte și contexte istorice memorabile – pentru viitorime.

Asociația „Cultul Eroilor” filiala Câmpina și-a extins preocupările și prin vizite oficiate în alte țări, spre a cuprinde în cronica Memoriei Eroilor, fie ai Câmpinei, fie în legătură cu luptele acestora pentru Câmpina (ori contra ei, și aceștia plătind cu viața), sau în împrejurările impuse de permutările conflictuale armate în țările nefastei epoci. Redăm un episod din „excursia cu temă istorică în Republica Moldova și Ucraina”, componența incluzând „veterani (și) din Vălenii de Munte, Ploiești și Râmnicu Sărat”, 18 cu toții. „În prima zi a drumeției s-a depus o coroană de flori la Cimitirul de Onoare al Eroilor Români de la Țiganca, județul Cahul. Este cel mai important cimitir de onoare al ostașilor români de pe teritoriul republicii Moldova, din punct de vedere al numărului celor îngropați. Primarul localității, Petru Grandabur și preotul Vasile Burduja ne-au prezentat istoricul cimitirului și câteva date despre luptele duse de ostașii români, în iulie 1941. Monumentul este ridicat în amintirea militarilor din Regimentul 12 Dorobanți Bârlad și cuprinde mormintele a 1.020 eroi. De la ei am aflat că tot ce a fost românesc pe teritoriul URSS, a fost distrus, nivelat cu lama de buldozer, iar pe locurile unde au fost îngropați românii, au fost ridicate spitale, ferme sau terenuri pentru agricultură. Același lucru s-a întâmplat și cu cimitirele Armatei Române aflate pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, devenită Republica Moldova, după declararea independenței în 1991.”