Adoptarea Hotărârii Consiliului Local nr. 41 din 2 aprilie 2026 începe să producă efecte vizibile asupra pieței jocurilor de noroc din municipiul Câmpina. Dacă la începutul anului activau 10 operatori economici care exploatau un total de 158 de aparate de joc, în prezent, potrivit Registrului public al mijloacelor de joc al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), în oraș mai sunt în exploatare 93 de aparate.
Scăderea este explicată, în principal, prin faptul că pentru majoritatea operatorilor autorizațiile de funcționare au expirat și nu au mai fost prelungite, ca urmare a hotărârii adoptate de Consiliul Local. În plus, unii operatori și-au încetat deja activitatea, iar până la sfârșitul acestui an urmează să expire și licențele aferente unui număr important dintre aparatele încă aflate în exploatare.
Un aspect care rămâne deschis privește cele 16 terminale de videoloterie (VLT) exploatate în Câmpina de Compania Națională Loteria Română. Acestea beneficiază de un regim juridic distinct, fiind autorizate în baza art. 18 din OUG nr. 77/2009, însă hotărârea Consiliului Local nu le menționează în mod expres.
Alte consilii locale au avut grijă să delimiteze clar loto-ul tradițional de videoloterie, pe când la Câmpina această delimitare nu apare explicit. În municipii, precum Deva, Roman sau Baia Mare, autoritățile locale au introdus în regulamente referiri explicite la videoloterie (VLT), tocmai pentru a elimina orice echivoc privind aplicarea interdicțiilor.
În documentele care au stat la baza adoptării acestor hotărâri se arată că videoloteria trebuie tratată distinct de jocurile loto tradiționale, iar în cazul municipiului Deva se precizează în mod expres că interdicția vizează inclusiv „slot-machine” și „video-loterie (VLT)”. Totodată, în cadrul procedurii de consultare publică desfășurate la Arad, operatorii din industrie au susținut că o excepție acordată Loteriei Române ar permite acesteia să exploateze în continuare terminale VLT, invocând faptul că videoloteria este definită de OUG nr. 77/2009 ca joc de tip loto. În cazul Câmpinei, formularea adoptată exceptează doar „jocurile loto și loto la distanță” organizate de Loteria Română, fără a face vreo referire expresă la videoloterie, ceea ce lasă loc unor interpretări juridice diferite cu privire la includerea sau nu a terminalelor VLT în această excepție.




Asa oras cu intelectuali avem incat sunt cozi la a pierde bani la pacanele.In timp ce loteria este frecventata de pensionari,salile private frecventate de oameni de afaceri,fosti si actuali politai,prostituate,samsari din piata.
Ar fi corect sa excluzi categoria pensionari din enumerarea ta sau sa-i numesti „beneficiari pensii speciale”! Un pensionar obisnuit nu „rupe” poarta/usa locatiilor de pariuri! Multumesc pentru intelegere!
Oricum operatorii privati sunt dati la o parte de Psd(printre care si sefii loteriei de stat) si care joaca pensionarii.Cei speciali si cei tineri joaca la salile private,oe viitor in online.Am prieteni care i au mutilat maxim acest viciu.Dupa 89 cate premii mari s au luat la cele trei agentii oficiale ale Loto(apx 10 persoane la cat 1 si a 2)-majoritatea la casieria de pe centru si un singur premiu in Turnatorie.
Loteria Statului.Noroc…este o gluma acest atribut.Cine au castigat in Campina.Oameni tot cu bani si fosti militieni