Știri

Inspectorii Curţii de Conturi şi-au prelungit perioada controlului la Spitalul Municipal

V-am informat că, încă din prima săptămână de lucru a acestui an, la Spitalul Municipal Câmpina a început un control al inspectorilor de la Curtea de Conturi. Nu este vorba de controlul periodic al oricărei instituţii bugetare, ci de un control solicitat încă din luna august a anului trecut de fostul manager Călin Tiu.Interesant este că inspectorii Curţii de Conturi au ajuns la spitalul câmpinean după ce Tiu nu mai era manager, iar principala lor misiune – solicitată din vara anului trecut – a fost de verificare a contractului dintre Spitalul Municipal şi Romgermed Bucureşti. În mod obişnuit, controlul ar fi trebuit să se încheie pe 18 februarie, dar inspectorii Curţii de Conturi au anunţat conducerea spitalului că-şi prelungesc cu două săptămâni perioada verificărilor. Să fie acestea un semn că nu va fi muşamalizat scandalul din jurul contractului cu Romgermed?!

Un comentariu

  1. cine ne asigura faptul ca intrarea o sa fie libera in acest parc? daca acest proiect va fi aprobat, timp de cinci ani nu vom mai avea acces la "fantana cu ciresi"?

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare