Se desfiinţează
Spitalul de Boli Infecţioase!
Ceea ce în campania electorală pentru alegerile locale păreau a fi doar sloganuri, iată că încep să devină realitate. „Apăraţi Câmpina!”, „Salvaţi Câmpina!” – iată numai câteva dintre aceste îndemnuri care încep să prindă contur. Astfel, s-a reuşit în aceste zile eliminarea din Câmpina a „bolilor infecţioase”. Dincolo de ironie, precizăm că nu este vorba de un rău în sine, ci de secţia Spitalului Municipal. Decizia s-a luat la Ploieşti, în cadrul unei vizite a secretarului de stat din Ministerul Sănătăţii, Adrian Streinu-Cercel. La întâlnirea respectivă au participat şi mai mulţi primari şi parlamentari din judeţul Prahova, pe lângă reprezentanţii Prefecturii şi cei ai DSP Prahova. Cu acest prilej s-a decis ca de la 1 iulie să se facă… reformă sanitară şi la Câmpina şi să fie stârpit răul de la rădăcină. Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Municipal Câmpina va fi desfiinţată, întreaga activitate, cu medici şi pacienţi cu tot, fiind transferată la Ploieşti!
În Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Municipal Câmpina erau 30 de paturi şi 20 de cadre medicale, din care doi medici. Personalul secţiei va fi nevoit să facă naveta la Ploieşti, acolo unde vor fi 80 de paturi pentru întreaga populaţie a judeţului Prahova! Şi pacienţii, din Câmpina, localităţile vecine plus toată Valea Prahovei, vor fi obligaţi să facă naveta, adică să meargă la Ploieşti atunci când au probleme legate de… boli infecţioase.
Preşedintele Comisiei de Sănătate din Consiliul Local Câmpina, Marian Dulă, ne-a confirmat situaţia şi a adăugat că în imobilul de pe Strada Vasile Alecsandri, care găzduia Secţia de Boli Infecţioase, vor fi mutate alte secţii, care funcţionează în prezent la Poiana Câmpina. Este vorba de secţiile de oftalmologie, ORL, recuperare medicală şi boli interne. Astfel, atât la nivelul administraţiei locale, cât şi al conducerii Spitalului Municipal se doreşte să nu mai existe nicio implicare în activitatea secţiei de la Poiana Câmpina, aflată în administrarea Consiliului Local Poiana Câmpina.
La rândul său, primarul comunei Poiana Câmpina, Aurel Duţă, ne-a declarat: “Vreau să ştiţi că am făcut tot ceea ce a depins de mine pentru clădirea secţiei exterioare a Spitalului Municipal. Nici nouă nu ne place cum arată, dar nici nu putem interveni, în condiţiile date. Le-am trimis numeroase adrese tuturor conducerilor care s-au succedat în fruntea Spitalului Municipal Câmpina, dar nu am primit nici un răspuns. Aştept şi eu să vedem ce se doreşte din partea lor. Dacă erau de acord cu un parteneriat pentru ocuparea spaţiului nefolosit, un parteneriat eventual cu o firmă de profil medical, acum am fi fost în alt stadiu cu această clădire. Altfel, ea rămâne folosită doar la nivelul a două treimi, restul nefiind încă finalizat. Eu, totuşi, încă mai aştept un răspuns de la conducerea Spitalului Municipal”.
Dr. Florin Dragomirescu:
„Se doreşte de mai mult timp decimarea Secţiei de Boli Infecţioase…”
Şeful Secţiei Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Municipal este chiar unul dintre foştii directori ai celei de-a doua unităţi sanitare prahovene, dr. Florin Dragomirescu. Extrem de supărat pe această situaţie creată, dr. Florin Dragomirescu ne-a declarat: “S-a acceptat cu mult prea mare largheţe ideea ca activitatea medicală a Secţiei de Boli Infecţioase să nu se mai desfăşoare la Câmpina. Sunt contrariat, pentru că la întâlnirea de la Ploieşti, cu secretarul de stat Adrian Streinu Cercel, din câte ştiu eu, au participat şi primarul, dar şi parlamentarii din zona Câmpinei, precum şi conducerea Spitalului Municipal. Iar ei toţi au acceptat transferul acestei secţii la Ploieşti. Mă miră asta, pentru că, în campania electorală, promiteau grija faţă de cetăţean. Dar iată că tocmai cetăţeanul este cel mai văduvit de această decizie. După ce că sistemul medical este aşa cum este, acum oamenii vor fi nevoiţi ca, de la Câmpina sau Azuga, să bată drumul până la Ploieşti pentru o muşcătură de câine, pentru o rujeolă, hepatită sau o gripă mai puternică. Mai mult, am înţeles că secretarul de stat a întrebat conducerea spitalului dacă doreşte păstrarea unui număr de 20 paturi pentru Secţia de Boli Infecţioase de la Câmpina, dar s-a refuzat această variantă. Motivul refuzului e incredibil – că din cauza sistemului pavilionar al secţiei, aceasta este costisitoare! Cum e posibil aşa ceva, atâta vreme cât aici vor veni secţiile de la Poiana? Pentru acele secţii nu vor fi aceleaşi cheltuieli? Din păcate, se doreşte de mai mult timp decimarea Secţiei de Boli Infecţioase, în care nu s-a mai investit de pe vremea în care eram eu director, cu excepţia introducerii, în această iarnă, a unei centrale termice. Este inacceptabil! Nu cred că este o răfuială personală a directorului Alexandru Matei, dar sunt tot mai multe voci care susţin că nimic nu este întâmplător, iar anumite persoane aflate în spatele doctorului Matei ar fi pus ochii pe clădirea de la Poiana”.
Senatorul Georgică Severin precizează…
Pentru că s-a vehiculat ideea că la întâlnirea de la Ploieşti ar fi participat şi cei doi parlamentari care reprezintă Câmpina, senatorul Georgică Severin, într-o postare pe blogul său personal, a încercat să lămurească lucrurile: „Câmpina a fost reprezentată de deputatul Florin Anghel şi de primarul Horia Tiseanu. Eu, deşi senator al Colegiului 1 Valea Prahovei, nu am fost invitat la respectiva întâlnire şi nici nu am fost informat de conţinutul discuţiilor şi deciziilor luate. Probabil pentru că aş fi cerut mai multe argumente privind renunţarea la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Municipal sau pentru preluarea Spitalului Voila la Consiliul Local Câmpina. Probabil, deranjez diverse interese….”
Daca nu stiti va spun eu ca desfiintarea spitalului de infectioase este mana lui Anghel.Vrea sa puna mana pe spitalul de la Poiana si trebuia sa gaseasca o solutie pentru a muta sectiile de acolo.Severin stie adevarul dar nu vrea sa il spuna.Poate va interesati voi ziaristii si publicati adevarul
Toata Campina va fi domeniul acestor derbedei,pacat ca intelectualii orasului nu protesteaza.
Iar Anghel este bagat si in afacerea asta cu spitalul?Cand aud de milionarii astia de carton in vine sa plec din tara.Din pacate am familie si este destul de greu.De cand este deputat nu a facut nimic pentru zona asta si in campanie era gata sa ne aduca luna de pe cer.Imi este scarba