Miercuri dimineaţă, deputatul Florin Anghel a depus la Poliţia Municipiului Câmpina o reclamaţie privind furtul unor bijuterii şi ceasuri de valoare, care se aflau într-o casetă în propria-i locuinţă. Totuşi, nu pare a fi o spargere în adevăratul sens al cuvântului, poliţiştii negăsind nici o urmă de efracţie. De asemenea, trebuie ţinut cont de amplasamentul locuinţei parlamentarului democrat-liberal, fiind greu să ajungi chiar şi în preajma ei, ca să mai vorbim de pătrunderea în locuinţa propriu-zisă. În plus, zona în care locuieşte Florin Anghel este destul de bine păzită şi puţini sunt cei care s-ar încumeta să treacă de… gard. Cu toate acestea, cineva a reuşit să fure din casa familiei Anghel aproape două kilograme de bijuterii din aur şi ceasuri de mare valoare!
Cercetările sunt în plină desfăşurare, poliţia având mai multe piste pentru prinderea hoţilor. Potrivit declaraţiei de avere publicate pe site-ul Camerei Deputaţilor, Florin Anghel şi soţia sa deţin bijuterii în valoare de peste 7.500 euro.
saracul de el a depus plangere? Noi cui sa ne plangem ca ne-a luat 6.000.000 euro din buget. "de furat au fost, de furat sau dus"