Horia Laurenţiu Tiseanu, primarul municipiului Câmpina: „Îmi doresc să revenim la o atmosferă morală, atât în politică, cât şi în administraţie”

Cu toţii ştim cine este edilul municipiului Câmpina, însă câţi dintre noi ştim despre viaţa acestuia, despre visele, ambiţiile şi pasiunile omului din spatele funcţiei?

Horia Laurenţiu Tiseanu s-a născut în municipiul Câmpina, la data de 5 noiembrie 1957, fiind la a treia generaţie de câmpineni. Bunicii săi s-au mutat aici în anul 1929, iar mama s-a născut în Câmpina. Grădiniţa şi şcoala generală le-a urmat, până în clasa a V-a, în cartierul Slobozia, iar din clasa a VI-a a fost mutat la Liceul „Nicolae Grigorescu”, aşa se numea atunci. În clasa a IX-a a intrat la o clasă specială de matematică şi a fost mândru de lucrul acesta, pentru că întotdeauna i-au plăcut tehnica şi ştiinţele exacte. A terminat liceul în anul 1976, într-o clasă foarte bună. 

Şi povestea continuă…

– Când v-aţi dat seama că sunteţi atras de tehnică, de ştiinţele exacte?

– De mic copil am fost atras de acestea. Fizica mi-a plăcut mai mult decât matematica, mi-a plăcut chimia şi tot ceea ce este legat de natură şi de explicarea tuturor fenomenelor care ne înconjoară. În ciclul gimnazial, când deja începusem să mă gândesc la ceea ce vreau să fac în viaţă, mi-am spus că visul meu din copilărie este drumul pe care vreau să merg, acela de a fi inginer. Îmi plăcea să meşteresc, în timp ce alţi copii se mai plimbau pe stradă sau se jucau. Aveam un banc de lucru, la care m-a învăţat să lucrez bunicul meu. Ştiam să fac obiecte din lemn, ştiam să lucrez cu obiecte din metal, lăcătuşerie, tâmplărie simplă, făceam vaporaşe, maşinuţe. Îmi plăcea să văd cum din mâinile mele iau naştere anumite obiecte. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru îndemânare şi spirit tehnic! Am făcut armata la termen redus, până în 1977, nouă luni, pentru că intrasem la Facultatea de Mecanică, secţia Mecanică Fină. Am absolvit în 1982. Aşa cum spuneam, mi-am dorit să fiu inginer şi am obţinut această diplomă cu succes.

– Deci visul din copilărie a devenit realitate…

– Da, eu nu am visat niciodată să fiu pompier, artist, cosmonaut, eu am visat să fiu inginer. Am terminat facultatea cu brio, am avut mereu un simţ al datoriei dezvoltat şi, poate din acest motiv, am mai multe mandate în administraţie. 

– Acest talent tehnic are şi o natură ereditară?

– Da, spiritul tehnic se moşteneşte. Este ereditar, cred! Bunicul a fost maistru sondor, a lucrat la fabrica de acid sulfuric, la Uzina Mecanică, tata a fost inginer, unul foarte bun. A fost director la trei întreprinderi din Câmpina şi n-a fost activist de partid. De asemenea, tata m-a mai învăţat să meşteresc. Tata l-a învăţat şi pe băiatul meu, Teo, să meşterească. Fiind la pensie atunci, s-a îngrijit ca şi nepoptul său să capete anumite îndeletniciri. Deci, a fost o tradiţie tehnică în familia noastră.

– Cine a fost exemplul dumneavoastră în viaţă?

– Tata a fost şi este exemplul meu în viaţă. Ca şi comportament, conduită, din punct de vedere profesional, dar şi ca principii, l-am considerat un exemplu şi îl stimez. A fost un om deosebit, un inginer foarte bun şi el a fost cel care m-a îndrumat către profilul facultăţii pe care am urmat-o. Şi ca o recunoaştere a calităţilor lui, în anul 1999 i s-a atribuit titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Câmpina, tata având foarte multe realizări. 

– Cât timp aţi lucrat ca inginer şi în ce punct aţi ales să vă îndreptaţi înspre politică?

– Am lucrat 12 ani la Neptun, la Proiectare şi doi ani la Secţie. Am proiectat multe reductoare şi, mai ales, mecanisme de acţionare a robinetelor. Nu ştiu dacă se mai fabrică, dar am marea mândrie de a vedea că aceste mecanisme au fost montate la multe robinete din multe centrale termice cum ar fi Turceni, Rovinari ş.a.m.d. Am intrat în politică după Revoluţie, în 1994. În acea perioadă aveam un salariu mic şi simţeam că stagnez, că mă plafonez şi atunci m-am gândit ce pot eu să fac peste inginerie. Eram nemulţumit, cum erau şi alţi colegi, şi sunt şi acum foarte mulţi oameni nemulţumiţi de politicieni, de comportamentele lor şi de apucăturile lor, şi având aceste motive la bază, m-am gândit să intru în politică şi să fac şi eu ceva pentru semenii mei şi, de ce nu, şi pentru mine. În 1994 am intrat în Partidul Democrat, călăuzit de domnul senator Mocuţa, care era în funcţie atunci, un om deosebit care a plecat dintre noi anul trecut, Dumnezeu să-l ierte! Mi-a spus: „Vrei să intri? Hai cu mine!”  Era un partid tânăr pe vremea aceea şi am considerat că acolo este locul meu. În 1996 a avut loc virajul vieţii mele. Am candidat pentru o funcţie de consilier local. Recunosc că am beneficiat şi de imaginea tatălui meu, de numele Tiseanu care era bine văzut. Am câştigat funcţia de consilier local împreună cu fostul primar, domnul Eugen Bucur. După aceea, prin conjunctura şi jocurile politice din acel moment, mi-a revenit funcţia de viceprimar. Am primit într-o seară un telefon de la domnul Bucur, care m-a întrebat: „Vrei să fii viceprimar?”  A fost ca o bombă pentru mine, pentru că nici nu mă gândeam, nu-mi făcusem planuri să plec de la Neptun. Am intrat puţin în panică pentru că trebuia să dau un răspuns a doua zi. M-am consultat cu soţia, cu tata, cu doi-trei buni prieteni să văd ce părere au. Majoritatea m-au îndrumat să aleg funcţia. Din 1996 sunt în administraţie şi m-am bucurat de încrederea câmpinenilor, întâi ca viceprimar în două mandate, după care am câştigat funcţia de primar şi sunt la sfârşitul celui de-al treilea mandat.

– Care credeţi că este cea mai mare putere a omului?

– Cred că cea mai mare putere este puterea minţii. Adică, este cea mai importantă… Mintea, cu gândurile pe care le crează, determină toată viaţa omului. Şi gândurile, mai mult se transformă în fapte, şi trebuie să fie dirijate într-un anumit fel şi utilizate, cred eu, pentru binele celorlalţi. Acesta a fost principiul meu din activitatea administrativă de 20 de ani, adică munca pentru semeni şi mai puţin pentru mine. 

– Care sunt valorile după care v-aţi ghidat în viaţă?

– În primul rând, îmi plac oamenii sinceri, pentru că şi eu sunt un om sincer. Nu îmi plac oamenii prefăcuţi, ipocriţi, demagogi… Nu pot să-i sufăr! Şi în politică am încercat să păstrez moralitatea, chiar dacă unora li se pare aiurea când spun asta! În politică, am încercat să situez moralitatea la mare preţ. Adică, corectitudinea în luarea deciziilor, în poziţia avută faţă de ceilalţi şi respectul unor principii de competenţă. Altruismul cred eu că mă caracterizează, pentru că am încercat să-i ajut întotdeauna pe toţi ceilalţi, chiar dacă eu aveam mai puţin de câştigat.

– În ce credeţi cel mai mult?

– E o întrebare grea! Cred în forţa binelui. Acum, dacă încercăm să facem puţină filosofie, am şi eu sistemul meu filosofic pe care l-am dobândit în 58 de ani de existenţă şi viaţa este o luptă continuă între bine şi rău. Forţa binelui primează întotdeauna! Cert este că primează prin acţiunile noastre, deci noi trebuie să facem tot posibilul ca acestea să aibă rezultate pozitive. 

– Cum faceţi să echilibraţi viaţa personală cu aceea profesională?

– Viaţa mea personală nu este foarte bogată, dacă mă gândesc la numărul de ore pe care le petrec departe de tot ceea ce înseamnă administraţie şi politică. Activitatea administrativă este primordială. Andrei Pleşu spunea de curând că „un primar nu trebuie să aibă hobby-uri pentru că nu are timp, dacă este un primar serios, dedicat”. Cred că mă încadrez în această categorie. N-am timp să am hobby-uri! Viaţa mea personală este redusă ca timp în raport cu viaţa pentru comunitate, pentru Primărie. Nu-mi permit să merg să mă distrez. Rămâne să văd, mai târziu, dacă a fost bine cum am împărţit acest timp. Sper să nu îmi pară rău şi să rămână aceste satisfacţii dobândite în urma realizărilor. Fericirea înseamnă să-i faci pe ceilalţi fericiţi. Cam acesta este principiul meu. Dacă locuitorii sunt mulţumiţi, înseamnă că eu mi-am făcut bine datoria şi că merit să fiu primar.

– Care a fost cea mai mare provocare din viaţa dumneavoastră?

– Cred că pariul cu timpul a fost cea mai mare provocare! Pariul cu timpul este un pariu foarte greu de trecut… Şi continuă să fie o provocare!

– Ce pasiuni aveţi?

– Pasiunile mele sunt în aşteptare pentru că nu am timp de ele. Însă  îmi plac gadget-urile, pomicultura şi cultivarea florilor. Am cultivat sute de pomi. Îmi place să fac sport, dar din păcate nu mai am timp.

Îmi place să colecţionez mici farfurii decorative ce promovează diferite oraşe din lumea întreagă. Am o mică colecţie la birou, pe o masă mare, colecţie în care doar jumătate sunt aduse de mine, restul sunt primite cadou. 

– În calitate de edil al municipului aflat la încheierea celui de-al treilea mandat, aveţi ceva să vă reproşaţi?

– Sunt multe lucruri pe care poţi să le regreţi! Eu sunt mulţumit de ceea ce am făcut până acum, nefiind lipsit de modestie. Adică m-am dedicat municipiului Câmpina şi cred că mulţi oameni sunt mulţumiţi de ceea ce am reuşit să fac împreună cu echipa mea, Primăria şi Consiliul Local. Împreună am făcut lucruri deosebite. Părerea de rău este faţă de atmosfera din politică, din ultimul timp. S-a denaturat, a devenit din ce în ce mai urâtă. Mă deranjează influenţele care apar în partidele politice din partea unor oameni de afaceri şi sper să nu mai avem asemenea situaţii care denaturează viaţa administrativă şi atmosfera electorală. Îmi doresc să revenim la o atmosferă morală atât în politică, cât şi în administraţie. 

Andreea Ştefan