FC Filipeşti – FCM Câmpina 2-4 (0-2)
Intrată în cantonament cu o oarecare întârziere faţă de programul stabilit iniţial, din cauza problemelor privind banca tehnică, FCM Câmpina a disputat duminică primul joc din epoca „Gabi Stan”. Cu o excelentă circulaţie a balonului, în viteză, Municipalul s-a impus cu uşurinţă în faţa formaţiei FC Filipeşti, cu scorul de 4-2, prin reuşitele semnate de Marcu (40), Baia (45), Avram (62, 74). Faţă de jocul cu care ne obişnuise Municipalul până acum, Gabi Stan a schimbat sistemul de joc renunţând la „elasticul” „3-5-2” sau „5-3-2” în favoarea clasicului „4-4-2”.Antrenorul Gabriel Stan, secondat de Cristian Dumitru, i-a folosit în acest joc pe: Mindileac – Marcu, Dragomir, Vodiţă, Cristea – Avram, Aristan, Jecu, Căldăroiu – Enache, Baia. Arsitan a fost înlocuit încă din minutul 14, după ce a acuzat o uşoară întindere, în vreme ce după pauză au mai jucat Marciuc, M. Tudor, Ene, Andronic şi recenta achiziţie, Petruţ Păştin.Echipierii Municipalului vor rămâne în cantonament până vineri, 8 februarie, intenţionându-se o nouă partidă amicală, tot în compania formaţiei din Filipeşti, care de luni intră în cantonament la Breaza. Partida va avea loc marţi sau miercuri, pe un teren disponibil din Câmpina.
A venit Păştin
A venit Păştin
Vineri, în cantonamentul centralizat al Municipalului şi-a făcut apariţia un nou jucător. Este vorba de atacantul Petruţ Păştin, care are 28 de ani, este originar din Sinaia şi a evoluat ultima oară la FCM Târgovişte. Aflat la final de contract cu formaţia dâmboviţeană, Păştin ar dori să vină mai aproape de casă, motiv pentru care încearcă o colaborare cu trupa condusă de Gabriel Stan. Păştin jucat în turul acestui campionat 740 de minute pentru FCM Târgovişte, la care s-au mai adăugat alte 130 de minute în jocurile din primele faze ale Cupei României. Imediat după sosirea lui Păştin în cantonamentul Municipalului câmpinean, Gabriel Stan i-a precizat că-l va folosi în jocul amical desfăşurat duminică, în compania formaţiei FC Filipeşti, din Liga a III-a.
Stan a refuzat un amical cu Petrolul Videle
Stan a refuzat un amical cu Petrolul Videle
Conducerea administrativă a clubului fanion al municipiului Câmpina a încercat programarea unui joc amical pentru mijlocul săptămânii trecute, găsindu-se ca adversar formaţia Petrolul Videle, pregătită de un fost tehnician al grupării câmpinene, Niculae Babeti. Programat iniţial pentru joi, amicalul a căzut, tehnicianul Gabriel Stan preferând să termine un ciclu de pregătire fizică înaintea angajării oricărui joc amical.
Eduard Bica în Italia
Eduard Bica, atacantul Municipalului câmpinean, se află în aceste zile la o nouă acţiune a echipei naţionale de juniori sub 18 ani. Este vorba de Turneul internaţional de la Viterbo, unde în primele trei jocuri formaţia pregătită de Adrian Văsâi a obţinut tot atâtea victorii.Tricolorii au obţinut trei victorii: 1-0 cu Anglia, gol Daminuţă, 2-0 cu Lituania, goluri Alexe şi Huiban, 2-0 cu Selecţionata Regiunii Lazio, goluri Muth şi Râpă. În toate cele trei partide a evoluat şi câmpineanul Eduard Bica, dar de fiecare dată a intrat după pauză. Astfel, el a jucat 23 de minute cu Anglia, 12 minute cu Lituania şi 31 de minute cu Selecţionata Regiunii Lazio.