Știri

Fondurile europene aşteaptă să fie accesate şi de oamenii de afaceri câmpineni

La invitaţia Asociaţiei Locale a Patronatelor, reprezentanţii Kantis Consulting Bucureşti au prezentat, la Câmpina, detalii despre modalităţile de accesare a fondurilor europene disponibile în semestrul al doilea al acestui an. La întâlnire au participat mai mulţi oameni de afaceri din municipiul nostru, interesaţi să-şi dezvolte activitatea prin obţinerea de fonduri rambursabile sau nerambursabile. 
 
Potrivit preşedintelui Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din Câmpina, Virgil Guran, la iniţiativa căruia s-a organizat această întâlnire, Kantis Consulting este o firmă care a demonstrat în timp cum se pot accesa fondurile europene, având în portofoliu peste 300 de proiecte implementate. Pentru al doilea semestru al anului, sunt trei direcţii de bază pentru accesarea fondurilor:
1. pentru microîntreprinderi din mediul urban, în vederea dezvoltării, valoarea maximă a fondurilor nerambursabile ce pot fi obţinute este de 200.000 euro;
2. pentru IMM-uri, pe proiecte concrete, finanţare neramburabilă de 50-70%, suma maximă – 250.000 euro;
3. pentru asociaţii agricole din mediul rural, finanţare nerambursabilă între 45-70%, suma maximă – 1,6 milioane euro.
Oamenii de afaceri câmpineni prezenţi la această întâlnire s-au arătat interesaţi de posibilitatea de a accesa fonduri europene, discutând în repetate rânduri cu reprezentzanţii firmei de consultanţă şi ridicând o serie de probleme punctuale, astfel încât întâlnirea se poate spune că şi-a atins scopul.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare