Duminică după-amiază, la concurenţă cu un spectacol muzical oferit de firma Avon (despre care nu am putea vorbi fără a fi acuzaţi de publicitate mascată), pe scena amplasată în incinta Ştrandului Tineretului şi pe peluza din faţa acesteia s-a desfăşurat a doua ediţie a unui festival de muzică folk (înainte de 1990, genul mai era denumit muzică tânără), aflat, ca şi Câmpina Open Mountain Bike, la începuturile sale. Organizatorul acestei manifestări este cantautorul Tituş Constantin, unul dintre cei mai buni folkişti ai oraşului. Festivalurile desfăşurate în aer liber (open-air) vin tare din urmă şi sunt din ce în ce mai des întâlnite, mai ales în anotimpul cald. Intrarea în toamnă nu a fost un impediment pentru buna desfăşurare a festivalului, care, în prima parte a sa, a beneficiat de un auditoriu mai numeros, reprezentat, în mare parte, de părinţii elevilor care au participat la un concurs muzical cu premii. Tot în prima oră a acestui event, au cântat şi liceeni cunoscuţi pe plan local, apreciaţi pentru compoziţiile lor, cum este Ioana Iulia Cazacu, cu a sa formaţie Generate. Elevii s-au putut înscrie la concurs trimiţând un CD demo cu două cântece compoziţii proprii. În partea a doua a festivalului (lăsarea serii a găsit destui spectatori pe scaune), pe scena spectacolului au urcat muzicieni cunoscuţi la nivel naţional: Iulia Em (originară din Întorsura Buzăului, care a cântat şi în duo, cu Tituş Constantin), Daniel Făt (exuberantul si originalul umorist folkist), Marius Dascău. Chiar dacă recitalurile primei ediţii a festivalului, din 2012, au fost susţinute de cântăreţi mai galonaţi, Folkcampfest 2013 a fost, una peste alta, o ediţie îndeajuns de reuşită pentru a fi considerată o piatră importantă la temelia tradiţionalizării acestei manifestări artistice de valoare. A.N.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!