Știri

Focar de coronavirus la Spitalul din Câmpina

La Spitalul Municipal din Câmpina a fost depistat un focar de coronavirus, trei angajați fiind confirmați pozitiv. De asemenea, în condițiile în care infectările cresc din zi în zi ajungând la cifre nebănuite, în acest moment nu mai sunt locuri libere la terapie intensivă, alte secții având, de asemenea, capacitatea depășită.
„Avem trei cazuri confirmate într-un birou de servicii administrative, într-o clădire separată, care nu afectează activitatea spitalului“, ne-a declarat dr. Călin Tiu, managerul Spitalului Municipal din Câmpina, unitate suport COVID. 
Cazurile de coronavirus au fost confirmate vineri, la orele prânzului, când o angajată a prezentat simptome de boală. Aceasta a fost internată, iar celelalte două persoane au fost trimise în carantină. În biroul în care au fost depistate infectările lucrează 5 angajați, ne-a informat managerul spitalului. Potrivit acestuia, toți au fost testați și trimiși apoi în izolare.
Luni, la primele ore ale dimineții, începând cu 6.30, s-a efectuat o dezinfectare amplă a clădirii TESA, unde nu au acces bolnavii spitalului.
Întreg personalul din unitatea spitalicească a fost testat pentru COVID acum trei luni, urmând ca de atunci să se facă teste la nevoie, la decizia șefilor de secții.

Nu mai sunt locuri la terapie intensivă
Cum numărul de infectări cu coronavirus a crescut foarte mult în ultimele săptămâni, capacitatea Spitalului Municipal din Câmpina este, la acest moment, depășită. Conform managerului Tiu, unitatea încă mai primește pacienți COVID, pe măsură ce se efectuează externări. În medie, bolnavii cu coronavirus petrec în spitalul din Câmpina aproximativ 20 de zile pentru a se recupera. În prezent, secția de la Terapie Intensivă este plină, toate cele opt paturi fiind ocupate cu pacienți COVID. De asemenea, secțiile Boli Interne și Chirurgie și-au depășit capacitatea. Astfel, la Boli Interne sunt 30 de locuri, dar în acest moment sunt internați 47 de pacienți, iar la Chirurgie toate cele 18 locuri sunt ocupate, capacitatea fiind depășită cu încă trei bolnavi. Doar la Pediatrie mai sunt locuri libere. Astfel, din cele 13 locuri disponibile sunt libere 10, aici fiind internați trei copii infectați cu SARS-CoV-2.
Aproape 8.000 de bolnavi COVID în Prahova
De la începutul epidemiei și până luni,19 octombrie 2020, la nivelul județului Prahova au fost confirmate 7.980 persoaneca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2. Din totalul prahovenilor testați pozitiv, de la începutul epidemiei, 273 persoane au decedat, conform raportărilor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova. De asemenea, ultimele decese asociate infecției cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în rândul a patru persoane (o persoană de sex masculin de 51 de aniși alte 3 persoane de sex femininde 59, 63 și 78 ani), cu comorbidități.
În ultimele 24 de ore, au fost confirmate125 de noi cazuri în județ și fac parte din următoarele categorii de vârstă:
Grupa de vârstă (ani) Număr persoane
0 – 18 5
19 – 29 13
30 – 39 26
40 – 49 29
50 – 59 28
60 – 69 19
70 – 79 5
80 – 89 0
Peste 90 0
Total 125
Dintre cele 378 de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, 363 sunt ocupate. La ATI, toate locurile alocate bolnavilor cu SARS-CoV-2 au fost raportate ca fiind ocupate.
Numărul de teste realizat în județ, de la începutul epidemiei și până în prezent, este de 30.584 (nu sunt incluse în acest număr testele efectuate la cerere), conform centralizării DSP Prahova.
De la intrarea în vigoare a Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, la nivelul județului Prahova, Direcția de Sănătate Publică a emis 1.878 decizii de izolare și 9.799 decizii de carantină.
Au fost efectuate verificări la 1.441 persoane dintre cele care au decizii de carantină sau de izolare la domiciliu, emise de către DSP Prahova. Au fost legitimate alte 2989 persoane. Au fost oprite în trafic 541 autoturisme în vederea controalelor specifice contextului și 193 societăți comerciale au fost, de asemenea, verificate.
În urma acestor demersuri, au fost aplicate 327 amenzi (92 pentru pentru nerespectarea măsurilor de asigurare a rezilientei comunităților LG 55/2020, o sancțiune aplicată unui operator economic pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții, 219 sancțiuni contravenționale aplicate, în cadrul acțiunilor punctuale, 15 pentru nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare de către pasageri, a măștii de protecție, în mijlocul de transport pe toată durata călătoriei).
Totodată, în urma verificărilor, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală, în baza art. 352 CP privind zădărnicirea combaterii bolilor. Valoarea totală a amenzilor a fost de 22.000 lei.
R.A.I.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare