Cele două zile dedicate Serbărilor Toamnei câmpinene, nu au reuşit să treacă fără ca mojicia unora şi lipsa de conştiinţă a altora, să nu păteze frumuseţea unor manifestări ce au necesitat nu doar bani, ci şi multă muncă din partea organizatorilor. Chiar dacă acţiunile desfăşurate în cele două zile au fost monitorizate de către mai multe categorii de forţe de ordine, cu un număr de efective mai mult sau mai puţin alocate în astfel de situaţii, bădărănia unora şi stilul de viaţă infracţional al altora, au reuşit cu greu, ce-i drept, să-şi facă loc printre cetăţenii veniţi să se bucure de sărbătoare.
„A fost un sfârşit de săptămână, cu multă activitate din partea poliţiştilor locali şi cred că şi din partea jandarmilor şi a poliţiei naţionale. De ce? Probabil pentru că societatea noastră, prin anumite persoane care o reprezintă, nu este obişnuită sau nu ştie să se comporte la astfel de evenimente. Când spun asta, mă refer strict la faptul că o noutate pentru Câmpina au fost acele care alegorice, frumos împodobite, ce reprezentau specificul unor unităţi de învăţământ din oraş, trebuind şi acestea să fie păzite de către poliţiştii locali pentru a nu fi distruse. Pentru că foarte mulţi doreau să se fotografieze lângă sau în aceste care, să pună mâna, să se urce în ele, pentru noi au devenit o prioritate de a le păzi. O altă situaţie neplăcută a fost la momentul lansării lampioanelor, unii neînţelegând că până la urmă acestea trebuie să se înalţe în aer şi nu să fie luate acasă. Astfel că o mare parte dintre cei prezenţi la acest moment deosebit au plecat acasă cu un lampion, două. Ba mai mult, în timp ce organizatorul spectacolului de lampioane era ocupat să le împartă, să-i instruiască pe cetăţeni cu ceea ce au de făcut, cineva i-a furat telefonul mobil din haină. Un alt aspect regretabil ar fi că spre finalul acestei manifestări am găsit câteva portofele, doar cu acte, probabil furate şi aruncate după ce fuseseră golite de bani. Probabil că cetăţenii, au uitat să fie mai precauţi. Una peste alta, au fost destule aspecte care ţin de educaţie, de conduita noastră cetăţenească. Totuşi, pot spune că atât noi, ca poliţie locală, cât şi jandarmii şi poliţia naţională, am căutat să stăpânim foarte bine fenomenele care puteau deranja aceste serbări frumoase, deosebite, până la urmă. Noi am asigurat paza asupra obiectivelor care ţineau strict de atribuţiile împărţite de către organizatori, la scenă, carele alegorice, având şi câte trei patrule în cele două zile de manifestări” – a declarat Carmen Gheorghe, directorul Poliţiei Locale Câmpina.
Dincolo de monitorizarea manifestărilor culturale din timpul Serbărilor Toamnei, Poliţia Locală a fost angrenată de către Poliţia Naţională a municipiului, în prinderea unui infractor periculos. Astfel că în noaptea de sâmbătă spre duminică, poliţiştii, al cărui week end a fost la fel de bogat în evenimente deosebite, au primit o sesizare telefonică în jurul orei 01.30, prin care li se aducea la cunoştinţă că pe o bancă de pe strada Eminescu zace o bătrână. Patrula Poliţiei Locale s-a deplasat la locul respectiv, unde a constatat că într-adevăr, o bătrână de 73 de ani din Telega fusese bătută şi supusă de către un tânăr la perversiuni sexuale. Poliţiştii locali au făcut apel la experienţa şi sursele lor de informare, prin care au reuşit în scurt timp să-l depisteze pe S.C. de 30 de ani din Câmpina, ieşit de curând din închisoare şi să-l predea Poliţiei Naţionale, cea ce le aduce, cu siguranţă, o bilă albă în ce priveşte activitatea desfăşurată.
Carmen NEGREU
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!