Știri

Elevii claselor a XII-a de la Colegiul “Grigorescu” au organizat banchetul la… Nisipurile de Aur

Ultimul week-end din luna mai a însemnat, pentru elevii claselor a XII-a de la Colegiul Naţional “Nicolae Grigorescu”, un moment unic în viaţa oricărui licean – banchetul de final. În acest an, toate clasele a XII-a de la “Grigorescu” au făcut banchetul în Bulgaria, la Nisipurile de Aur.Conform informaţiilor puse la dispoziţie de una dintre liceene (viitoare absolventă) Aura Pană (XII B) au fost prezente 217 persoane, dintre care 51 de profesori şi însoţitori, iar restul – elevi. Deplasarea s-a făcut cu patru autocare, iar cazarea a fost asigurată la Hotelul “Berlin Golden Beach”. “M-a impresionat organizarea ireproşabilă, repartizarea în camere făcându-se în mai puţin de jumătate de oră pentru tot grupul. Bulgarii au manifestat maximă înţelegere faţă de toate pretenţiile noastre privind decorarea sălii, de aranjamente ocupându-se profesoara Geta Sârbu. Am avut programate şi două excursii, la Cap Kaliakra şi la Balcic, dar prima a fost contramandată din cauza vremii. Masa a fost asigurată în sistem all-inclusive şi am avut de unde alege, chiar şi cei mai pretenţioşi dintre noi.M-au impresionat bulgarii, pentru că ne dau clasă la turism… Personalul hotelului a fost extrem de amabil cu noi, făcându-mă să cred că tradiţionala ospitalitate românească a rămas doar un mit. Mi-a plăcut că profesorii au fost de gaşcă şi am avut un sentiment deosebit atunci când ne trezeam dimineaţa, mergeam în restaurant şi găseam colegi şi profesori de-ai noştri la aceeaşi masă. A fost minunat. În plus, ne-a costat decât 125 euro de persoană. A fost super!” – ne-a povestit Aura Pană.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare