Știri

Efectul Bamboo. Controale inopinate în cluburile şi discotecile prahovene

Incendiul devastator, soldat cu rănirea mai multor persoane şi importante pagube materiale, care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute în clubul bucureştean Bamboo, nu a rămas fără urmări. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a intensificat controalele în cluburile şi discotecile din întreaga ţară, depistând foarte multe deficienţe, ceea ce scoate la iveală faptul că după tragedia din Clubul Colectiv nu s-au luat măsurile corespunzătoare. 
În Prahova, echipe formate din pompieri, poliţişti şi jandarmi au verificat inopinat mai multe astfel de locaţii din Câmpina, Ploieşti, Văleni de Munte şi Tomşani. „Principalele nereguli identificate au constat în exploatarea instalaţiilor electrice cu defecţiuni/ improvizaţii, neobţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, nefuncţionarea iluminatului de securitate pentru marcarea căilor de evacuare, neverificarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, blocarea/ reducerea gabaritului căilor de evacuare” – se precizează în comunicatul de presă remis de ISU Prahova.
Din acelaşi comunicat reiese că au fost executate „opt controale la operatori economici din categoria cluburi şi discoteci, unde au fost constatate 34 deficienţe, dintre care 15 au fost înlăturate pe timpul verificărilor. În urma acţiunilor de control preventive, au fost aplicate 34 sancţiuni contravenţionale (22 avertismente şi 12 amenzi)”. În urma acestor controale au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 22.000 lei.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare