Știri

Editorial. ROMÂNIA MICĂ

Exact de 1 Decembrie o mamă care are doi copii foarte bine realizați și integrați într-o țară occidentală îmi spunea cu tristețe: „România noastră devine din ce în ce mai mică, pe măsură ce ne pleacă copiii, ea se restrânge la inima cu dor și la drumul spre cimitir cînd aprindem o lumînare celor duși”. La această „Românie mică” nu ne prea gîndim îndeobște, ea lipsește și din discursul politicienilor și din al presei. Exodul populației românești a fost privit în general triumfalist, doar sub aspectul său economic, fiind mereu invocate milioanele de euro trimise de emigrație în țară. Sau, din partea cealaltă, cazurile dramatice ale copiilor lăsați singuri pentru că părinții au plecat „dincolo”. 
Dacă ne gândim bine, România s-a micșorat de două ori în ultima jumătate de secol: odată geo-politic după război și a doua oară demografic și moral după 1990. Granițele ne-au rămas, slavă Domnului, aceleași, dar sunt mult mai puțini oameni și infinit mai puțină omenie în interiorul lor. Aici ne aflăm într-o sinistră continuitate: comunismul a început și s-a menținut printr-o criminală decapitare a elitelor. Și el continuă, azi, prin aceeași de-capitare, chiar dacă realizată cu mijloace mai subtile. 
România pierde prin cele două, trei milioane de evadați nu numai populație, ci, mai ales, românism. Își pierde esența, calitatea. Oameni obișnuiți să strige la comandă deplîng lozincard lipsa spitalelor. Deși, se spune, avem mai multe spitale decît media occidentală. Problema nu e de clădiri, ci de ce e în interiorul acestora. Dar a calculat cineva cîte miliarde a pierdut România prin plecarea miilor de medici și asistente, de ingineri și profesori, de strungari și tîmplari formați pe cheltuiala noastră? Vă asigur că e o sumă incomparabil mai mare decît cea trimisă acasă prin WU. 
Statul român e un stat prost: scump la tărîțe și ieftin la făină. Nu FMI-ul sau Soros sau austriecii tăietori de păduri sau canadienii exploatatori de aur sau rușii de petrol sunt de vină. Ci lipsa noastră de coloană vertebrală. Dar nu în bani este săracă România, ci în suflete și caractere. Avem cei mai deștepți olimpici, dar cel mai prost sistem de învățămînt, cea mai mare creștere a bugetului pentru sănătate dar cel mai mare procent de mortalitate infantilă, cei mai grozavi IT-iști, dar niciun sistem informatic care să lucreze normal (vezi ce se întîmplă cu cardurile de sănătate), cei mai teribili inventatori, dar nimeni nu investește pentru ca invențiile lor să aducă profit României. Iată de ce România este mică, tot mai mică, pentru că tot mai puține inimi îi dau adăpost în iarna istoriei care ne înconjoară. 
E bine că suntem „vigilenți” cînd e vorba de aurul galben, verde sau negru. Dar ce facem cu cel cenușiu? Păi, îl anulăm pe două căi: 1. Distrugem învățămîntul (vezi acum recent scandalul doctoratelor, un vîrf al icebergului; 2. Nu dăm nicio șansă competențelor autentice să decidă la vîrf. Recapitulați modul – unic în istoria noastră post-decembristă – în care a fost „primit” guvernul Cioloș, încă înainte de a face cel mai mic gest politic, criticat acerb cînd nici măcar nu se cunoșteau numele membrilor cabinetului. Spaima de competența autentică, necolorată politic, a răbufnit ca Etna. De aici și dușmănia viscerală cu care sunt priviți intelectualii autentici, cu doctorate autentice, care vor să se angajeze politic. România lui Vanghelie, Jiji, Șova, Dragnea, Iliescu, Oprescu, Ponta, Udrea, Tobă, Oprea, ejusdem farinae, mulți, cîtă frunză și iarbă, e o Românie în care oamenii corecți se simt străini. Și atunci, pleacă, pentru ca măcar să nu aibă grija zilei de mîine. Pleacă dintr-o străinătate internă într-o străinătate externă. Sigur, mulți oameni deștepți o să-mi comenteze cu teoriile globalizării, că omul e dator să se ghideze după principiul ubi bene, ibi patria, să facă totul pentru cariera proprie etc. Știu astea. Dar spuneți-le inimii unei mame care se simte tot mai singură și nu se mulțumește cu Skype. 
Christian CRĂCIUN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare