E ora recapitulărilor. Trebuie să recunoaștem, a fost un an
imposibil. Fără discuție, cel mai prost de după 1990. Început sub semnul
manifestațiilor, desfășuat sub amenințarea terorii anti justiție exercitată de
o mînă de scelerați. Cu un Centenar ratat ca semnificație. Cu războiul civil al
Referendumului, apoi cel al Catedralei. Cu politicieni care-și urăsc deschis
poporul pe care-l înjură fără a se mai obosi să-l gîdile populist pe burtă. Cu
cel mai prost guvern din istoria națională. Cu un popor dezabuzat, lipsit de
memorie și de încredere în viitor, de forță morală și de coeziune. Sfîșiat și
dornic să părăsească în mare grabă o patrie unde se sufocă moral. Cu o
demografie în prăbușire, semn clar că viitorul ne este amanetat. Aș fi vrut să
ies din „modă”, să indic tușe pozitive ale tabloului.
imposibil. Fără discuție, cel mai prost de după 1990. Început sub semnul
manifestațiilor, desfășuat sub amenințarea terorii anti justiție exercitată de
o mînă de scelerați. Cu un Centenar ratat ca semnificație. Cu războiul civil al
Referendumului, apoi cel al Catedralei. Cu politicieni care-și urăsc deschis
poporul pe care-l înjură fără a se mai obosi să-l gîdile populist pe burtă. Cu
cel mai prost guvern din istoria națională. Cu un popor dezabuzat, lipsit de
memorie și de încredere în viitor, de forță morală și de coeziune. Sfîșiat și
dornic să părăsească în mare grabă o patrie unde se sufocă moral. Cu o
demografie în prăbușire, semn clar că viitorul ne este amanetat. Aș fi vrut să
ies din „modă”, să indic tușe pozitive ale tabloului.
Cît am vorbit, în diverse
ocazii, despre importanța Unirii din 1918, am subliniat mereu că trăim cel mai favorabil
context internațional din istoria statului nostru. Cu două amendamente: 1. În
istorie funcționează ceea ce în astronautică se numește fereastră de
oportunitate, folosirea unui interval de timp favorabil pentru o anume
realizare. Oamenii noștri politici din 1859 sau 1918 au fost suficient de
inteligenți, de patrioți, de perseverenți și de generoși pentru a sesiza și a
folosi astfel de ferestre întru edificarea unui stat național reprezentativ.
Politicienii de azi sînt în situația unui fotbalist pus să execute o lovitură
de la 11 metri, fără portar, dar care trage cu dispreț pe lîngă poartă. Pe ei nu-i interesează forța statului, construcția viitorului. 2. Singura speranță ne vine din
mediul informal, de genul mișcării Vă
vedem de la Sibiu, moduri de aglutinare civică și de acțiune care par
foarte firave, dar care pot avea nebănuite consecințe pe termen lung. Tocmai
pentru că se supun dezideratelor de la punctul 1. Apropo: una dintre iluziile
periculoase, dată fiind perioada incredibilă de 30 de ani de cînd totul pe plan
extern ne este favorabil este că fereastra va rămîne deschisă încă multă vreme.
Și dacă nu? Ursul rusesc mormărie amenințător pe lîngă noi, tancurile îi sînt
aproape și Ucraina e practic în război. Europa se bîlbîie căutîndu-și cu
sincope o nouă identitate deschisă spre viitor și în același timp fără să-și
ignore rădăcinile (fără să aibă, deocamdată, o soluție, din cîte înțeleg eu)
și, în acest context, sînt o grămadă de politicieni care ar vrea să ne
trîntească fereastra peste degete.
ocazii, despre importanța Unirii din 1918, am subliniat mereu că trăim cel mai favorabil
context internațional din istoria statului nostru. Cu două amendamente: 1. În
istorie funcționează ceea ce în astronautică se numește fereastră de
oportunitate, folosirea unui interval de timp favorabil pentru o anume
realizare. Oamenii noștri politici din 1859 sau 1918 au fost suficient de
inteligenți, de patrioți, de perseverenți și de generoși pentru a sesiza și a
folosi astfel de ferestre întru edificarea unui stat național reprezentativ.
Politicienii de azi sînt în situația unui fotbalist pus să execute o lovitură
de la 11 metri, fără portar, dar care trage cu dispreț pe lîngă poartă. Pe ei nu-i interesează forța statului, construcția viitorului. 2. Singura speranță ne vine din
mediul informal, de genul mișcării Vă
vedem de la Sibiu, moduri de aglutinare civică și de acțiune care par
foarte firave, dar care pot avea nebănuite consecințe pe termen lung. Tocmai
pentru că se supun dezideratelor de la punctul 1. Apropo: una dintre iluziile
periculoase, dată fiind perioada incredibilă de 30 de ani de cînd totul pe plan
extern ne este favorabil este că fereastra va rămîne deschisă încă multă vreme.
Și dacă nu? Ursul rusesc mormărie amenințător pe lîngă noi, tancurile îi sînt
aproape și Ucraina e practic în război. Europa se bîlbîie căutîndu-și cu
sincope o nouă identitate deschisă spre viitor și în același timp fără să-și
ignore rădăcinile (fără să aibă, deocamdată, o soluție, din cîte înțeleg eu)
și, în acest context, sînt o grămadă de politicieni care ar vrea să ne
trîntească fereastra peste degete.
Ne
jucăm nu cu prezentul, incredibil de favorabil, ci cu viitorul. Vă dați seama
cum ar gestiona Dragnea & Dăncilă o criză precum cea gestionată acum zece
ani de Băsescu & Boc? Criză pe care, de altfel, ei fac tot posibilul să o
provoace. Din voință și din incompetență. Singura parte în care se vede greu o
ieșire este, într-adevăr, politicul. Dar nu din cauza îndeobște invocată că
„toți sînt la fel”. Nu din exces de politic suferă țara (nu vorbesc de
politicianism, asta e altceva), ci, paradoxal, de subnutriție politică. Dovada
cea mai frapantă este că trăim, s-a văzut șocant de bine anul acesta, în fapt
un regim pseudo-democratic, de partid unic. Nu există alternativă la PSD la
nivel de partide, acesta a înghițit totul. PNL este o variantă mai coafată a
PSD, destul de anemic, partidul lui Cioloș, abia înființat, este doar o himeră,
USR, cu oameni de calitate, imită prea fidel de multe ori stînga occidentală,
UDMR același partid non-democratic și versatil, cu agendă proprie, fără nicio
legătură cu interesul național. Scăparea? Din afara partidelor, cum spuneam mai
sus, ceea ce este finalmente o mare amenințare la adresa democrației. Sună rău,
dar, în afara structurii politice, nu există conducere normală a unui stat. De
aceea trebuie să reformăm partidele şi mai ales concepția publică precum că ele
sînt prin definiție cuiburi de hoți și de făcut averi nemuncite. E cea mai grea
schimbare de mentalitate. Cînd îl auzi astăzi pe Dragnea proclamînd că partidul
„trebuie să îndrepte nedreptățile din justiție”, adică se proclamă un super
judecător și deținător al dreptății absolute, deasupra tribunalelor, te trezești
într-un tunel al timpului, direct în anii 50. Un celebru personaj
camilpetrescian, comunist cu mult înainte de a se fi instaurat la noi
comunismul, susținea teoria care avea să justifice toate atrocitățile
Gulagurilor: este drept ceea ce slujește interesele partidului! Din fericire,
Dragnea nu l-a citit pe Camil Petrescu!
jucăm nu cu prezentul, incredibil de favorabil, ci cu viitorul. Vă dați seama
cum ar gestiona Dragnea & Dăncilă o criză precum cea gestionată acum zece
ani de Băsescu & Boc? Criză pe care, de altfel, ei fac tot posibilul să o
provoace. Din voință și din incompetență. Singura parte în care se vede greu o
ieșire este, într-adevăr, politicul. Dar nu din cauza îndeobște invocată că
„toți sînt la fel”. Nu din exces de politic suferă țara (nu vorbesc de
politicianism, asta e altceva), ci, paradoxal, de subnutriție politică. Dovada
cea mai frapantă este că trăim, s-a văzut șocant de bine anul acesta, în fapt
un regim pseudo-democratic, de partid unic. Nu există alternativă la PSD la
nivel de partide, acesta a înghițit totul. PNL este o variantă mai coafată a
PSD, destul de anemic, partidul lui Cioloș, abia înființat, este doar o himeră,
USR, cu oameni de calitate, imită prea fidel de multe ori stînga occidentală,
UDMR același partid non-democratic și versatil, cu agendă proprie, fără nicio
legătură cu interesul național. Scăparea? Din afara partidelor, cum spuneam mai
sus, ceea ce este finalmente o mare amenințare la adresa democrației. Sună rău,
dar, în afara structurii politice, nu există conducere normală a unui stat. De
aceea trebuie să reformăm partidele şi mai ales concepția publică precum că ele
sînt prin definiție cuiburi de hoți și de făcut averi nemuncite. E cea mai grea
schimbare de mentalitate. Cînd îl auzi astăzi pe Dragnea proclamînd că partidul
„trebuie să îndrepte nedreptățile din justiție”, adică se proclamă un super
judecător și deținător al dreptății absolute, deasupra tribunalelor, te trezești
într-un tunel al timpului, direct în anii 50. Un celebru personaj
camilpetrescian, comunist cu mult înainte de a se fi instaurat la noi
comunismul, susținea teoria care avea să justifice toate atrocitățile
Gulagurilor: este drept ceea ce slujește interesele partidului! Din fericire,
Dragnea nu l-a citit pe Camil Petrescu!
Christian CRĂCIUN
Eseistul Christian Crăciun va fi prezent vineri, 28 decembrie, de la ora 18.00, la Librăria Elstar din Câmpina, unde va lansa volumul de cronici literare „Lectio Incerta”.