Se mai trezi unul… Dl. Ludovic Orban cere, nici mai mult nici mai puțin, decît scoaterea Mioriței din programa școlară, pe motiv că ar induce în tineri o atitudine de resemnare și fatalism, împiedicînd evoluția României. Dl. Orban a terminat de rezolvat chestiunile politice ale țării și ale identității precare a propriului partid și a trecut la cele globale ale miturilor etnice. Cu ceva ani în urmă și pitorescul domn Mihai Neamțu cam tot asta susținea. Iar pe la începutul anilor 90, un altul proclama și el sus și tare că nu putem intra în UE pentru că poetul național este Eminescu. Patologii! I-a răspuns cu argumente temeinice acestei gogomănii majore scriitorul Mircea Platon. Adaug doar cîteva observații. Dacă dl. Orban ar fi făcut un minimum efort de gîndire (strașnic liberal care instituie cenzuri!), ar fi observat măcar două lucruri. 1. Că ciobănașul din baladă este cel mai liberal dintre cei trei, pentru că s-a îmbogățit pe căi cinstite, prin muncă, aplicarea selecției naturale (cele mai frumoase animale) etc. și 2. Ar fi făcut minima disociere dintre conținutul mitului și realitate. Care ne spune că numai „mioritici” nu îs ciobanii noștri, bine înarmați cu bîta și brișca, nici pomeneală să se lase, melancolici, stropșiți de un altul. Aș spune că, dimpotrivă, cei „nemioritici” sînt pasivi și resemnați: „toți fură”, „toți sînt la fel” (Miorița insistă tocmai pe diferență), „să ne dea și nouă ceva” sînt vorbe prin excelență non-mioritice. În fond, Miorița nu pare deloc mioritică, în sensul prost pe care l-a căpătat cuvîntul (e ceva similar cu „dragostea platonică”, sintagmă neavînd legătură cu sensul pe care i-l dădea filozoful). De altfel, ignorăm adesea că și ceilalți doi din baladă sînt tot ciobani, tot românași de-ai noștri, de ce-ar fi ei mai puțin reprezentativi? În plus, au și majoritate calificată. Și dacă luăm corespondentul „cult” al mitului, ilustrat de Baltagul, vedem că numai de resemnare nu poate fi vorba, dimpotrivă de o răzbunare crudă și perfect înscenată. Ca să nu mergem și mai departe în poveste, să rememorăm acel horror numit Capra cu trei iezi, cu pedeapsa deloc blîndă pe care o suferă criminalul.
Dar să nu dăm lecții, mai ales gratuite, domnului lider de partid! L-a luat gura pe dinainte, cum îi ia pe mulți. Ideea de a face din textele literare clasice un teren de luptă ideologică nu e de la noi, pînă și asta e de import, dar are într-adevăr ceva specific prin derizoriul intelectual în care este ambalată. La fel, o doamnă cerea mai an să scoatem (obsesia asta cu „să scoatem”, nimic nu mai e bun, n-ar fi mai bine să ne preocupăm cu toată serozitatea de ce „băgăm” în programe?) din manuale Amintiri din copilărie, pe motiv că îndeamnă copiii la furt (nu numai de cireșe).
Acum, revenind la fondul problemei, nu din cauza bietei Miorițe nu sînt românii azi mai dezvoltați civilizațional decît neamuri vecine. Cu totul altele sînt cauzele. Și mi-e teamă că tagma politicienilor din care face parte dl. Orban este una din vinovatele principale, nu oaia vorbitoare primordială. Și defectul principal al acestei clase nu este nici măcar cleptomania virulentă. Ci precaritatea intelectuală, profesională, culturală. Pe care se obstinează să și-o proclame în forum, sus și tare, în loc să se ascundă cu rușine. Ne propun acest model uman unilateral, insuficient și strîmb. De cîte ori aud discuții despre tipul de școală pe care ar trebui să-l avem (doamna garant al plagiatorilor Andronescu ne propune, desigur, și ea, o reformă), mi se pare inutil dintru început. Cîtă vreme modelul de reușită socială pe care-l vede copilul în fiecare zi este cel descris mai sus nicio reformă a învățămîntului nu este posibilă, indiferent de cît de bine gîndită ar fi eventual. Aici e blocajul societății noastre. Politicienii noștri ar trebui să apară la televiziuni numai în programe cu bulină. Sînt dăunători. La Arad, alt exemplu, o întîlnire între cîțiva scriitori de frunte și elevii de liceu, prilejuită de Festivalul Doinaș, a fost interzisă de un mini-dictator sub numele de inspector școlar. Într-o dictatură, răul cel mare nu-l produce propriu-zis „il supremo”, ci dictatorii ăștia mici, de duzină. Răi, proști și slugarnici fac orice pentru a-i dovedi „șefului” că-l slujesc „cu zel și inițiativă”. Inițiative distrugătoare de cele mai multe ori. Vorba defectă a d-lui Orban trădează însă și o gravă, vinovată neînțelegere din sînul societății noastre: între politicieni și societatea civilă. Dl. Orban e supărat pe sat (pardon, pe Miorița) pentru că societatea civilă nu a răsturnat puterea, treabă care era strict a opoziției parlamentare. Societatea civilă, pe de altă parte, e dezarticulată și incapabilă de proiecte (politice) pe termen mediu și lung. Şi îi lasă pe politicieni de capul lor (periculos, foarte periculos!). Și mereu dau vina unii pe alții exact pentru ceea ce ar trebui să facă ei înșiși. Degeaba plînge Miorița!
Christian CRĂCIUN
