1.
Democrația este lucru pămîntesc, imperfect, deci perpetuu perfectibil. 2. A
discuta impasurile democrației nu înseamnă a o denigra. 3. Între democrația „de
manual” și cea din realitatea politică poate exista uneori o vizibilă distanță.
Nu rezultă din cele de mai sus că aș milita pentru vreo iliesciană „democrație
originală”, adică una de suprafață și sclipici, de declarații și nu de
realitate socială. Tocmai împotriva
unei asemenea „democrații” de mucava scriu. Și pornesc tocmai de la exemplul ordonanțelor
date de guvern săptămîna trecută. Nedemocratic, au strigat la unison pesedeii
și ziariștii! Firește. Se impută că nu este normală guvernarea prin ordonanțe,
scurt-circuitînd parlamentul. Așa este. În condiții normale. Dar ce te faci
atunci cînd parlamentul însuși este, în funcționarea lui cotidiană, o
instituție profund ne-democratică? Totalitară. Asta pune în dificultate orice
teoretician. Situații de acest fel pot apărea; în monarhii constituționale,
precum era odinioară și România, intervenția Regelui lămurea situația. Acum
vedem cum societatea a evoluat într-o anume direcție, parlamentul a rămas una
dintre frînele cele mai puternice în modernizarea instituțională și morală a
poporului.
Democrația este lucru pămîntesc, imperfect, deci perpetuu perfectibil. 2. A
discuta impasurile democrației nu înseamnă a o denigra. 3. Între democrația „de
manual” și cea din realitatea politică poate exista uneori o vizibilă distanță.
Nu rezultă din cele de mai sus că aș milita pentru vreo iliesciană „democrație
originală”, adică una de suprafață și sclipici, de declarații și nu de
realitate socială. Tocmai împotriva
unei asemenea „democrații” de mucava scriu. Și pornesc tocmai de la exemplul ordonanțelor
date de guvern săptămîna trecută. Nedemocratic, au strigat la unison pesedeii
și ziariștii! Firește. Se impută că nu este normală guvernarea prin ordonanțe,
scurt-circuitînd parlamentul. Așa este. În condiții normale. Dar ce te faci
atunci cînd parlamentul însuși este, în funcționarea lui cotidiană, o
instituție profund ne-democratică? Totalitară. Asta pune în dificultate orice
teoretician. Situații de acest fel pot apărea; în monarhii constituționale,
precum era odinioară și România, intervenția Regelui lămurea situația. Acum
vedem cum societatea a evoluat într-o anume direcție, parlamentul a rămas una
dintre frînele cele mai puternice în modernizarea instituțională și morală a
poporului.
 |
| Foto: www.newindianexpress.com |
Cum
procedăm? De trei ani, societatea civilă luptă cu această forță
anti-modernizare. Cu specifica candoare (sic!) au propus acum, pentru un
eventual guvern, citez: un candidat pro-european și pro american. Păi cei
dinainte cum erau? Este o recunoaștere aproape explicită a discursului
izolaționist, anti UE pe care PSD-ul l-a folosit vehement în ultimii ani. Și o
astfel de forță domină fără posibilitate de dezbatere. Instituția parlamentului
este funcțională cîtă vreme există dezbatere, ceea ce nu vedeți la noi, la noi
orice lege iese în formula majorității și punct. Nu e nevoie de argumente. E
drept că și opoziția, cîtă a fost, a dormit în gheretă, bazîndu-se pe reacția
societății civile să facă ceea ce ar fi trebuit să construiască ei în
parlament. De anul trecut, configurația politică s-a schimbat radical, societatea
evoluează mult mai repede decît schemele politice anchilozate, parlamentul a
rămas un refugiu al incompetenței, corupției și jocurilor murdare. Este el o
instituție democratică? Vreau să spun că alegerile cît mai grabnice sînt vitale
pentru concordanța puterilor. Există o întrebare ciudată în sondaje: sunteți
mulțumit de direcția în care se îndreaptă România? Ca și cum această direcție
ar fi clară, lămurită măcar politicienilor și presei, căci nu intră în discuție
cetățeanul de rînd. Am trăit cu toții în ultimii trei ani coșmarul că traseul
spre modernizarea României nu este ireversibil, că s-ar putea să ne întoarcem
la o dictatură, fie ea și soft. Regimul Dragnea asta ar fi fost. Și amenințarea
persistă. Sînt mulți care nu pot ieși dintr-o astfel de paradigmă de gîndire.
Seară de seară vedem asta la televizor. O manipulare care nici măcar nu se
străduie să mai dea aparența de adevăr. Cum este campania împotriva ministrului
sănătății. Statul românesc este complet ruginit și înțepenit într-un
postcomunism fără culoare politică, doar cu reflexe bine antrenate de acest
tip. De aceea nu sînt așa de revoltat (și mi se pare ipocrită vehemența
profesorilor de democrație) de cele cîteva zeci de ordonanțe date de guvern în
ultima lui zi de funcționare. Nici una dintre ele, nici toate la un loc nu au
nocivitatea celebrei ordonanțe 13/2017. Asta e important de spus.
procedăm? De trei ani, societatea civilă luptă cu această forță
anti-modernizare. Cu specifica candoare (sic!) au propus acum, pentru un
eventual guvern, citez: un candidat pro-european și pro american. Păi cei
dinainte cum erau? Este o recunoaștere aproape explicită a discursului
izolaționist, anti UE pe care PSD-ul l-a folosit vehement în ultimii ani. Și o
astfel de forță domină fără posibilitate de dezbatere. Instituția parlamentului
este funcțională cîtă vreme există dezbatere, ceea ce nu vedeți la noi, la noi
orice lege iese în formula majorității și punct. Nu e nevoie de argumente. E
drept că și opoziția, cîtă a fost, a dormit în gheretă, bazîndu-se pe reacția
societății civile să facă ceea ce ar fi trebuit să construiască ei în
parlament. De anul trecut, configurația politică s-a schimbat radical, societatea
evoluează mult mai repede decît schemele politice anchilozate, parlamentul a
rămas un refugiu al incompetenței, corupției și jocurilor murdare. Este el o
instituție democratică? Vreau să spun că alegerile cît mai grabnice sînt vitale
pentru concordanța puterilor. Există o întrebare ciudată în sondaje: sunteți
mulțumit de direcția în care se îndreaptă România? Ca și cum această direcție
ar fi clară, lămurită măcar politicienilor și presei, căci nu intră în discuție
cetățeanul de rînd. Am trăit cu toții în ultimii trei ani coșmarul că traseul
spre modernizarea României nu este ireversibil, că s-ar putea să ne întoarcem
la o dictatură, fie ea și soft. Regimul Dragnea asta ar fi fost. Și amenințarea
persistă. Sînt mulți care nu pot ieși dintr-o astfel de paradigmă de gîndire.
Seară de seară vedem asta la televizor. O manipulare care nici măcar nu se
străduie să mai dea aparența de adevăr. Cum este campania împotriva ministrului
sănătății. Statul românesc este complet ruginit și înțepenit într-un
postcomunism fără culoare politică, doar cu reflexe bine antrenate de acest
tip. De aceea nu sînt așa de revoltat (și mi se pare ipocrită vehemența
profesorilor de democrație) de cele cîteva zeci de ordonanțe date de guvern în
ultima lui zi de funcționare. Nici una dintre ele, nici toate la un loc nu au
nocivitatea celebrei ordonanțe 13/2017. Asta e important de spus.
Să
ne uităm puțin în istorie: toți pașii importanți în modernizarea țării s-au
făcut cu forțarea limitelor democrației formale. Cuza a dat o lovitură de stat
pentru a-și putea aplica reformele radicale, prima unire s-a făcut printr-un
fel de șmecherie juridică, pe principiul faptului împlinit, Carol I a schimbat
cum a vrut guvernele pentru a-și realiza planul de modernizare, Ferdinand a forțat reforma agrară. Democrația trebuie
să fie în strictă sincronie cu interesul țării. Și asta se învață greu. Românii
au văzut și au trăit pe pielea lor aproape numai aspectele negative ale
libertății, care se confundă cu democrația. Este o întreagă filosofie dacă omul
are nevoie de libertate sau se mulțumește cu abundența celor ale traiului
zilnic. Libertatea este grea, împovărătoare și, din păcate, presupune o solidă
educație, tradusă în responsabilitate. Adică
se referă la o carență gravă a societății autohtone, cu îndepărtate explicații
istorice. Franc spus, contrazicînd ceea ce s-a strigat în decembrie 89 („Vom
muri și vom fi liberi”), afirm cu durere maximă, omul de
azi nu are nevoie de libertate. A trecut vremea dictaturilor hard: a
stalinismului cu lagăre și genocid. Acum se derulează sub ochii noștri, ici și
colo în lume, dictaturi soft, cu oameni bezmeticind toate rețele de comunicare
și călătorind oriunde vor pe glob, cu iluzia că sînt liberi. Asta li se pare
cel mai important. Sînt neo-sclavii secolului 21. Din fericire, România are de
urnit o construcție instituțională de o amploare pașoptistă. Liberalii au căzut
în capcana PSD-ului. Cele cîteva ordonanțe nu sînt deloc un pas înapoi, ci unul
înainte. Ce bine ar fi să nu mai avem în veci nevoie de așa ceva…
ne uităm puțin în istorie: toți pașii importanți în modernizarea țării s-au
făcut cu forțarea limitelor democrației formale. Cuza a dat o lovitură de stat
pentru a-și putea aplica reformele radicale, prima unire s-a făcut printr-un
fel de șmecherie juridică, pe principiul faptului împlinit, Carol I a schimbat
cum a vrut guvernele pentru a-și realiza planul de modernizare, Ferdinand a forțat reforma agrară. Democrația trebuie
să fie în strictă sincronie cu interesul țării. Și asta se învață greu. Românii
au văzut și au trăit pe pielea lor aproape numai aspectele negative ale
libertății, care se confundă cu democrația. Este o întreagă filosofie dacă omul
are nevoie de libertate sau se mulțumește cu abundența celor ale traiului
zilnic. Libertatea este grea, împovărătoare și, din păcate, presupune o solidă
educație, tradusă în responsabilitate. Adică
se referă la o carență gravă a societății autohtone, cu îndepărtate explicații
istorice. Franc spus, contrazicînd ceea ce s-a strigat în decembrie 89 („Vom
muri și vom fi liberi”), afirm cu durere maximă, omul de
azi nu are nevoie de libertate. A trecut vremea dictaturilor hard: a
stalinismului cu lagăre și genocid. Acum se derulează sub ochii noștri, ici și
colo în lume, dictaturi soft, cu oameni bezmeticind toate rețele de comunicare
și călătorind oriunde vor pe glob, cu iluzia că sînt liberi. Asta li se pare
cel mai important. Sînt neo-sclavii secolului 21. Din fericire, România are de
urnit o construcție instituțională de o amploare pașoptistă. Liberalii au căzut
în capcana PSD-ului. Cele cîteva ordonanțe nu sînt deloc un pas înapoi, ci unul
înainte. Ce bine ar fi să nu mai avem în veci nevoie de așa ceva…
Christian
CRĂCIUN
CRĂCIUN
