Nu
„pe cine alegem?”. De obicei facem confuzie între cele două întrebări. Politica
noastră este, s-a spus de mult, intens personalizată, contează omul și mai
deloc programul, principiile. Cei mai în vîrstă își amintesc de succesul
fulminant al lui Petre Roman în anii ’90, pur și simplu pentru că era un bărbat
bine, care arăta și vorbea cu totul altfel decît activiștii troglodiți cu care
oamenii erau învățați. Iar Coposu era huiduit pentru că era bătrîn și urît. Nu
s-au schimbat lucrurile de acum 30 de ani. Analfabetismul civic al românilor îl
depășește cu mult pe cel literal. Nu există diferență decît de grad și formă între
cei care votează găleata de plastic și sticla de ulei sau pentru că îi sperie
primarul că dacă-l aleg pe celălalt, ăla le taie ajutorul social (plaga care
explică înapoierea României), și „sofisticații” care-ți demonstrează că nu ai
pe cine alege, că toți sînt la fel, că X e manevrat de nu știu care servicii și
Y de Soros etc. Și la televiziuni se discută, firește, despre candidatul cutare
sau cutare.
„pe cine alegem?”. De obicei facem confuzie între cele două întrebări. Politica
noastră este, s-a spus de mult, intens personalizată, contează omul și mai
deloc programul, principiile. Cei mai în vîrstă își amintesc de succesul
fulminant al lui Petre Roman în anii ’90, pur și simplu pentru că era un bărbat
bine, care arăta și vorbea cu totul altfel decît activiștii troglodiți cu care
oamenii erau învățați. Iar Coposu era huiduit pentru că era bătrîn și urît. Nu
s-au schimbat lucrurile de acum 30 de ani. Analfabetismul civic al românilor îl
depășește cu mult pe cel literal. Nu există diferență decît de grad și formă între
cei care votează găleata de plastic și sticla de ulei sau pentru că îi sperie
primarul că dacă-l aleg pe celălalt, ăla le taie ajutorul social (plaga care
explică înapoierea României), și „sofisticații” care-ți demonstrează că nu ai
pe cine alege, că toți sînt la fel, că X e manevrat de nu știu care servicii și
Y de Soros etc. Și la televiziuni se discută, firește, despre candidatul cutare
sau cutare.
Dar ce alegem, de fapt? Cineva se va fi mirînd de
simplitatea răspunsului: un președinte… Dar dificultatea de aici începe: ce
fel de președinte? Mandatul d-lui Johannis a fost catastrofal prin lipsa de
reacție, reacții tardive, neargumentate sau prost argumentate. În lupta cu un
PSD deținînd toate pîrghiile puterii, el a reușit să despoaie funcția
prezidențială de orice prestanță, lăsînd-o doar o funcție decorativă. Că ne
place sau nu, președintele cel mai adecvat la structura politică și
etno-psihologică a unui popor foarte greu de guvernat a fost Băsescu, în primul
său mandat cel puțin. Omul dispus să lupte cu orice preț și care a reușit să
construiască niște instituții pe care nici măcar PSD în guvernarea aceasta nu a
reușit să le distrugă complet. Cel mai cumplit coșmar ar fi o republică
parlamentară, la felul cum arată astăzi (și nici cel viitor nu va fi mult
diferit) parlamentul nostru. România are nevoie de un
președinte puternic, care să echilibreze derapajele instituționale care, cum
vedem zilnic, la noi sînt regula, nu excepția. Și dl. Președinte mai are un
handicap: PNL-ul. Partid la fel de nereformat (și nereformabil?) ca și PSD-ul,
murdărit de lungi complicități cu acesta. Niciodată dl. Președinte nu a vorbit
public despre asta. Dacă PNL va cîștiga, prin dl. Johannis, prezidențialele și
la anul va avea un scor precum cel de la europene și la parlamentare, atunci va
avea o sarcină aproape imposibilă. Să lupte cu moștenirea populistă și contraselecția
temeinic sădite în societate de PSD. Nici președintele, nici partidul nu par
pregătite doctrinar și politic pentru o asemenea bătălie, pentru reforme de
profunzime care se fac împotriva intereselor imediate ale votantului. Programul,
dacă ar fi fost, trebuia arătat de acum. Dau un singur exemplu: are vreun
partid (PNL în speță) curaj să propună reforma administrativă, reducerea
sistemului falimentar cu 42 de județe la vreo 20 de regiuni administrative? Ar
fi o reformă radicală înspre modernizarea autentică a României. Rareș Bogdan e
un fel de Antonescu gata doar de spectacol ieftin. Dincolo, pentru prima oară în
30 de ani, urmașii lui Ceaușescu nu au un candidat credibil la prezidențiale. D-na
Dăncilă e o glumă proastă, cea mai sinistră pe care istoria a făcut-o României.
Cei care văd însă în asta, optimiști, prăbușirea PSD-ului sînt, cred, în mare
eroare. Distrugerea țării este atît de profundă încît puterea care se va
institui după viitorul ciclu de alegeri este condamnată de pe acum. Și vă
asigur că PSD-ul o va devora cu poftă de șacal din opoziție, distrîndu-se. Poate
fi dl. Barna președinte? Aștept momentul cînd în librării se vor vinde „la
pachet” legat cu fundiță două volume. Unul cu erorile de exprimare ale d-nei
Dăncilă, altul cu declarațiile aiuritoare ale d-lui Barna. Chiar nu are niciun
consilier (se spune că alianța dumnealor e plină de oameni super specializați) care
să-i spună că e imoral și contraproductiv să tot instrumentalizezi electoral
tragedia de la Caracal? Despre care toți politicienii (și chiar media) se cuvine
să tacă. Care e diferența morală atunci între domnia sa și, să zic, Codrin
Ștefănescu? Sînt în acest partid cîțiva oameni de mare calitate, ei sînt însă
în umbră. Pe alături se gudură dl. Tăriceanu, disperat că ar putea rămîne în
afara jocului, capabil de orice compromis, dar punînd condiții ca și cum ar fi
liderul unui partid de peste 20%. La fel, dl. Ponta care, însă, vrea să reintre
în joc, fără să dea însă niciun semn că s-ar fi maturizat și ar fi depășit
nivelul glumițelor de autobază, avînd și el un partid de strînsură din ce
fugiră de pe la alții, fără consistență și fără program, căutînd unul din
marile partide de care să agațe pentru intrarea în parlament. Restul
candidaților ține de pitorescul oricărei campanii electorale, nu numai de la
noi. Păcălici. Carența fundamentală a sistemului nostru politic este lipsa unui
mare partid conservator, de dreapta, sistemul este într-o rînă. Iar societatea
civilă? Ce-ar fi să se mobilizeze de pe acum pentru a impune parlamentul de
300, hotărît de popor la un vechi referendum?
simplitatea răspunsului: un președinte… Dar dificultatea de aici începe: ce
fel de președinte? Mandatul d-lui Johannis a fost catastrofal prin lipsa de
reacție, reacții tardive, neargumentate sau prost argumentate. În lupta cu un
PSD deținînd toate pîrghiile puterii, el a reușit să despoaie funcția
prezidențială de orice prestanță, lăsînd-o doar o funcție decorativă. Că ne
place sau nu, președintele cel mai adecvat la structura politică și
etno-psihologică a unui popor foarte greu de guvernat a fost Băsescu, în primul
său mandat cel puțin. Omul dispus să lupte cu orice preț și care a reușit să
construiască niște instituții pe care nici măcar PSD în guvernarea aceasta nu a
reușit să le distrugă complet. Cel mai cumplit coșmar ar fi o republică
parlamentară, la felul cum arată astăzi (și nici cel viitor nu va fi mult
diferit) parlamentul nostru. România are nevoie de un
președinte puternic, care să echilibreze derapajele instituționale care, cum
vedem zilnic, la noi sînt regula, nu excepția. Și dl. Președinte mai are un
handicap: PNL-ul. Partid la fel de nereformat (și nereformabil?) ca și PSD-ul,
murdărit de lungi complicități cu acesta. Niciodată dl. Președinte nu a vorbit
public despre asta. Dacă PNL va cîștiga, prin dl. Johannis, prezidențialele și
la anul va avea un scor precum cel de la europene și la parlamentare, atunci va
avea o sarcină aproape imposibilă. Să lupte cu moștenirea populistă și contraselecția
temeinic sădite în societate de PSD. Nici președintele, nici partidul nu par
pregătite doctrinar și politic pentru o asemenea bătălie, pentru reforme de
profunzime care se fac împotriva intereselor imediate ale votantului. Programul,
dacă ar fi fost, trebuia arătat de acum. Dau un singur exemplu: are vreun
partid (PNL în speță) curaj să propună reforma administrativă, reducerea
sistemului falimentar cu 42 de județe la vreo 20 de regiuni administrative? Ar
fi o reformă radicală înspre modernizarea autentică a României. Rareș Bogdan e
un fel de Antonescu gata doar de spectacol ieftin. Dincolo, pentru prima oară în
30 de ani, urmașii lui Ceaușescu nu au un candidat credibil la prezidențiale. D-na
Dăncilă e o glumă proastă, cea mai sinistră pe care istoria a făcut-o României.
Cei care văd însă în asta, optimiști, prăbușirea PSD-ului sînt, cred, în mare
eroare. Distrugerea țării este atît de profundă încît puterea care se va
institui după viitorul ciclu de alegeri este condamnată de pe acum. Și vă
asigur că PSD-ul o va devora cu poftă de șacal din opoziție, distrîndu-se. Poate
fi dl. Barna președinte? Aștept momentul cînd în librării se vor vinde „la
pachet” legat cu fundiță două volume. Unul cu erorile de exprimare ale d-nei
Dăncilă, altul cu declarațiile aiuritoare ale d-lui Barna. Chiar nu are niciun
consilier (se spune că alianța dumnealor e plină de oameni super specializați) care
să-i spună că e imoral și contraproductiv să tot instrumentalizezi electoral
tragedia de la Caracal? Despre care toți politicienii (și chiar media) se cuvine
să tacă. Care e diferența morală atunci între domnia sa și, să zic, Codrin
Ștefănescu? Sînt în acest partid cîțiva oameni de mare calitate, ei sînt însă
în umbră. Pe alături se gudură dl. Tăriceanu, disperat că ar putea rămîne în
afara jocului, capabil de orice compromis, dar punînd condiții ca și cum ar fi
liderul unui partid de peste 20%. La fel, dl. Ponta care, însă, vrea să reintre
în joc, fără să dea însă niciun semn că s-ar fi maturizat și ar fi depășit
nivelul glumițelor de autobază, avînd și el un partid de strînsură din ce
fugiră de pe la alții, fără consistență și fără program, căutînd unul din
marile partide de care să agațe pentru intrarea în parlament. Restul
candidaților ține de pitorescul oricărei campanii electorale, nu numai de la
noi. Păcălici. Carența fundamentală a sistemului nostru politic este lipsa unui
mare partid conservator, de dreapta, sistemul este într-o rînă. Iar societatea
civilă? Ce-ar fi să se mobilizeze de pe acum pentru a impune parlamentul de
300, hotărît de popor la un vechi referendum?
Christian CRĂCIUN
