Trei erau condamnați pe viață. 273 condamnați pentru omor, 34 omor foarte grav, 114 viol. Din 2016 numărul total al condamnaților pentru viol, tîlhărie, omor eliberați este de 10.833; 32 condamnați pe viață. În 2018 au fost eliberați peste 1000 de acuzați de omor și 400 condamnați pentru viol. Și vreți ca astfel de oameni să păstreze acum izolarea și masca? Dacă vă îndeamnă Aghiuță să-i cereți unuia ca ăsta la Market să-și pună masca? Nu scoate șișul? Nu-i așa că vă simțiți în siguranță? Mîndri de Dragnea, Tudorel și toți cei care au măcelărit justiția în ultimii ani? Mîndri de salariile și pensiile ex-orbitante (adică dincolo de orbita pămîntului) pe care și le-au dăruit oamenii din branșă? Am legat cele două exemple tocmai pentru a demonstra implicit că, dacă am fi avut un sistem juridico-legislativ funcțional, situația epidemică ar fi fost mult mai puțin înspăimîntătoare. Pentru a înțelege că marile manifestații pentru justiție, cînd cu celebra Ordonanță 13 și mai tîrziu, nu priveau, cum s-a tot bătut apa-n piuă de unii atunci, o chestiune strict punctuală ținînd de arcanele științei dreptului, ci erau o chestiune de cea mai acută importanță socială și națională. Care are ecou (și ce ecou!), iată, în vremurile astea în care toată lumea simte că se schimbă ceva radical, dar nimeni nu știe ce. Să nu respecți legea este în România un fel de mîndrie haiducească. Mîndrie care face victime acum, cînd luptăm cu ăla mic. Avem o alianță toxică de care România este paralizată: PSD & Parlament & CCR & Avocatul Poporului & anumite structuri din conducerea Justiției. Nu mai adaug presa și ceva „secții” ale Serviciilor. Cum să scap eu, bietul cetățean, din asemenea năvod? În loc să discutăm despre apropiatele alegeri, sau despre bugetul de 80 de miliarde pe care le avem de primit de la UE, despre cum va fi viitorul an de învățămînt (despre care nu știm nimic, doamna ministru repetă obsesiv că se fac strategii, dar nimic concret) despre cum va trebui refăcută economia și țesutul social, în egală măsură destrămate), noi ne uităm cum sînt puși în libertate violatorii. Într-o tăcere asurzitoare a zgomotoaselor ong-uri care inventează genuri. O țară ciudată în vremuri ciudate. Iar cînd te uiți la comentariile cazului Andreea Esca îți vine să pleci în oricare altă țară. Acesta nu este poporul meu!
