A început școala. La fel de sinistru ca în fiecare an, și de plină de minciuni și disperări. Cu prezența inoportună a oficialităților politice, și lipsa manualelor și a WC-urilor. Oficialul de la Ministerul Educației Naționale care a propus ca elevii care nu iau nota 5 la examenul de Capacitate să fie repartizați la școala profesională merită o decorație pentru distrugerea unei idei de a cărei aplicare avem foarte mare nevoie. Toți ne plîngem de lipsa de meseriași în toate domeniile: zidari, tîmplari, electricieni, tapițeri, instalatori etc. 1001 de meserii. Și, după ce d-na Andronescu a desființat învățămîntul profesional şi toată lumea se chinuie acum, din greu, să-l repună pe roate, vine acest nene și ne propune o viziune de batalion disciplinar, adică școala profesională este pentru proști, îi trimitem acolo doar pe cei incapabili. E limpede pentru oricine că exact invers trebuie să fie viziunea: să-i facem pe părinți și pe copii (asta este odinea) să vadă în școala profesională un viitor foarte atractiv. Să înțeleagă că un instalator bun poate cîștiga dublu față de un profesor și nu are a-și bate capul cu lipsa locurilor de muncă în domeniu, pentru o lungă perioadă de aici încolo (nu vor veni roboții chiar așa de repede cum zic unii), va fi o mare cerere pe piață în toate „meseriile” tradiționale. Numai că vine cîte unul din minister, neobișnuit a gîndi cu creierul propriu, și trădează viziunea profund retrogradă în care este conceput programul nostru de învățămînt. Conform căreia numai liceul contează. Orice profesor lucid poate recunoaște că numai aproximativ o treime dintre elevii de liceu (adică îndeobște cei care iau bacul pe bune) sînt potriviți acestui tip de studiu. Scopul învățămîntului nostru ar fi regăsirea locului pentru toți elevii, în funcție de aptitudini. Ușor de zis, greu de făcut, cu asemenea diriguitori. Care nu au citit sau nu au înțeles nimic în domeniu.
Revoluția în școala noastră va începe atunci cînd: 1. Nu se vor mai face meditații, dublînd inutil programa, deci munca elevului. 2. Se va renunța la incriminarea repetenției, la socotirea repetentului ca un rebut al profesorului (mereu incriminat pentru asta) sau al sistemului. Dimpotrivă, repetenția este modalitatea de a regla capacitatea elevului cu cantitatea minimă de informații pe care nu toți o pot acumula în același ritm. Lucruri simple. Dar care cer răsturnări mentale. Obsesia cifrelor de promovabilitate ține de epoca „cincinalului înainte de termen”. Sigur că ceea ce scriu eu aici are implicații grave asupra obezului nostru învățămînt superior: s-ar pierde enorm de multe norme. Ca și la liceu, de altfel. Sigur, oficialii școlii românești au cu totul alte griji. Un domn ministru interimar declară senin că nu există analfabetism funcțional, că este o exagerare. V-ar plăcea un doctor care, în loc să vă prescrie tratamentul adecvat, v-ar spune că nu există boala aia în nomenclator? Din păcate, nu vorbim numai de analfabetism funcțional, ci chiar de analfabetism pur și simplu.Tot mai accentuat, din cauza nepăsării. Știu cel puțin două cărți foarte interesante apărute în ultimele luni – autorii fiind mari personalități ale culturii noastre – care tratează cu maximă seriozitate și profunzime problema educației. Credeți că vreuna dintre ele va fi măcar citită de vreun oficial al ministerului? Cu siguranță, nu.
Mă întorc la chestiunea școlilor profesionale. Într-o țară care nu are un proiect de viitor, ele nu se pot dezvolta convergent, ci doar ca inițiative izolate. Într-o țară în care lipsesc datele statistice credibile, știe cineva de cîți fierari betoniști sau strungari, sau instalatori cablu Tv vom avea nevoie peste 10 ani? Numai așa se poate construi un sistem de învățămînt coerent și adaptat realităților. Cu viziunea de Moș Teacă, după care școala profesională este un fel de batalion disciplinar nu vom avea în veci o pregătire de vîrf. Un sistem de burse și alte avantaje ar stimula și el astfel de școli. Cu șefi însă ei înșiși sub-școliți și sub-educați, școala românească nu are nicio șansă. Prin anii 70, marele profesor Romul Munteanu spunea într-o ședință de partid, în aplauzele întregii asistențe, că la noi miniștrii învățămîntului sunt schimbați ca izmenele (sic!). Atunci ca și acum… Pe de altă parte, dacă partea de învățare este grav carentă (nu vă luați, o spun mereu, după cele cîteva licee de elită și rezultate la Olimpiade, nivelul mediu este cel care contează. Rezultatele excepționale sunt meritul unor copii deosebit de înzestrați și al unor profesori dedicați profesiei) cea de educație este cvasi- absentă. O discuție de purtat aparte. De ce oare începuturile școlii sînt de la an la an mai triste?
Christian CRĂCIUN
