Știri

După ce a iniţiat un angajament “anti-şpagă”,

Viceprimarul Ion Dragomir aduce procurorii DNA la Primărie
Iniţiativă extrem de interesantă a viceprimarului Ion Dragomir, la conferinţa de presă a Primăriei de vineri, 5 septembrie. Contrar uzanţelor, viceprimarul Ion Dragomir a deschis conferinţa anunţând: “Am considerat că suntem la început de mandat şi am iniţiat un angajament, care va fi adus la cunoştinţa tuturor funcţionarilor din Primărie, iar cine va dori poate să-l semneze. Angajamentul sună astfel: «Şpaga şi corupţia au devenit fenomene sociale. Mă angajez să adopt o atitudine combativă faţă de aceste fenomene cu impact negativ asupra relaţiile interumane. În consecinţă, spun NU tentativelor de corupţie şi nu voi accepta şpaga». Este mai mult un gest simbolic, prin care nici unul dintre funcţionari nu este angajat suplimentar faţă de respectarea legilor. Mai mult, voi solicita la DNA ca un procuror să vină şi să prezinte tututor angajaţilor din Primărie riscurile la care se supun daca acceptă şpaga şi corupţia. Nimeni nu este obligat să semneze acest angajament”.L-am întrebat pe viceprimarul Ion Dragomir de ce a simţit nevoia acestei iniţiative şi dacă este acesta un “moment zero”, aşa cum a fost la un moment dat şi în fotbal, când conducătorii au decis să pună stop aranjamentelor şi blaturilor. “Nu, nu este vorba de un moment zero şi nu s-a întâmplat nimic în mod special care să mă determine să am această iniţiativă, dar cred că trebuie reîmprospătat mereu în mintea funcţionarului public acest deziderat: nu şpăgii!”Apoi, în faţa reprezentanţilor mass-media, primarul Horia Tiseanu, viceprimarul Ion Dragomir şi consilierul local Jenica Tabacu au semnat acest angajament.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare