În urmă cu câteva zile, în cadrul interviului acordat publicației noastre, în studioul Oglinda de Azi, președintele USR Câmpina, Dragoș Dinulescu, anunța că, cel mai probabil, va demisiona de la conducerea filialei locale, pe fondul diferențelor de opinie pe care le are cu mai mulți colegi din organizația locală (în special cu cei trei consilieri municipali aleși în urma scrutinului din 27 septembrie: Viorica Vane, Liviu Dumitrache și Adina Gârbăcică), dar mai ales cu cei din conducerea județeană care, printr-un mesaj al președintelui Mihai Polițeanu, i-au cerut demisia din fruntea USR Câmpina.
Vă reamintim că totul a început odată cu publicarea comunicatului de presă prin care Dragoș Dinulescu își arăta, între altele, toată disponibilitatea de a-l susține în demersurile sale administrative pe noul primar al Câmpinei, independentul Alin Moldoveanu. „Înțelegem să susținem orice inițiativă benefică Municipiului Câmpina și cetățenilor săi, indiferent din partea cui vor veni propunerile de proiecte, pentru că, în viziunea noastră, Consiliului Local trebuie să funcționeze ca o echipă. Din acest motiv, ne asumăm rezultatul votului dumneavoastră și vom acorda tot sprijinul nostru primarului ales, domnului Alin Moldoveanu” – arăta acesta în comunicatul de presă
Pe surse, am intrat astăzi în posesia unui mesaj postat pe un grup intern al USR Câmpina prin intermediul căruia Dragoș Dinulescu își anunță demisia de la conducerea filialei locale și motivele pentru care a decis să facă acest gest.
„Pentru membrii care n-au fost la sedinta de AG anunt pe aceasta cale ca din cei 9 membri prezenti, 7 au votat pentru revocarea mea, 1 impotriva revocarii. Eu mi-am anulat votul, intrucat am considerat ca asa e moral, dat fiind ca acest vot era despre mine.
Intrucat inca de acum 1 an am dorit sa parasesc USR-ul, dar am considerat ca trebuie sa fiu prezent pentru filiala mea; Intrucat constat ca filiala mea nu a inteles demersul meu diplomatic si politic; Intrucat cei 3 consilieri alesi, care au pornit acest „jihad” au demonstrat deja ca au uitat valorile si morala USR, si ii suspectez ca de acum incolo vor fi la comanda PNL; Intrucat chiar de la nivel national si parlamentar politica USR in ultimele 12 luni a fost aceea de a fi alaturi si de a vota in Parlament absolut toate deciziile PNL si ale presedintelui Iohannis, fara a se tine cont ca aceste decizii afecteaza toata Romania (inclusiv starea de urgenta, starea de alerta); Intrucat dragoste cu sila nu se poate…
…am decis sa demisionez din USR.
Celor ramasi, nu am ce cuvinte de imbarbatare sa va spun. Nu pot sa va incurajez. Nu pot sa va spun: „luptati, ca o sa fie bine”. Nu o sa fie. Cu un Barna care a infiltrat aproape toate filialele, incepand din luna aprilie 2019, ca sa-si asigure „domnia”, cu un Politeanu, fost secretar al Monicai Macovei, pe la Comisia Europeana, aparut tot in aprilie 2019 in filiala Ploiesti, neavand la momentul respectiv nicio ocupatie, niciun job, recunoscand ca e sustinut financiar de iubita, cu un Mihai Sandu (ce coincidenta, aparut odata cu Politeanu la filiala Ploiesti!) consilier al lui Barna, acum pe lista de candidati la Parlamentare, cu o cantitate mult prea mare de idioti utili, fara prea multa inteligenta si fara competente, dar buni ca sa voteze intern anumite persoane, nu are in viitor cum sa fie bine.
USR e in cadere libera. Nu are cum sa fie altfel.
Independenta filialelor e o gluma proasta. Asa se spune, dar dupa cum vedeti, o filiala nu e independenta. Trebuie sa faci ce ti se impune de sus. Nu faci, esti inlaturat.
Transparenta deciziilor la fel, e o gluma proasta. Votul intern e manipulabil… Ar mai fi multe de spus, dar nu merita sa-mi mai pierd timpul cu USR.
Sunteti cativa pe care va apreciez si va respect. Aveti numarul meu. Daca aveti nevoie vreodata de ajutorul meu, de un sfat, de o vorba buna, de orice, nu ezitati, sunati-ma. Daca nu va raspund, inseamna ca nu pot vorbi in acel moment, dar va sun eu cand pot. Daca nu va sun, inseamna ca faceti parte din acea categorie de oameni fata de care nu mai am niciun respect, deci nu va voi suna inapoi.
Hai sa fim sanatosi!” – explică Dragoș Dinulescu în mesajul său.