BREAKING NEWSȘtiri

Demisie cu efect imediat: Aura Dobre renunță la funcția de șef Serviciu Cultură al Primăriei Câmpina!

UPDATE: Punctul de vedere al conducerii Primăriei Câmpina: În data de 23.04.2025, conducerea Primăriei Câmpina a aflat din presă că doamna Aura Dobre – Șef Serviciu Cultură în cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului Municipiului Câmpina – și-a depus demisia la registratura instituției din funcția deținută, solicitând ca aceasta să fie considerată „demisie cu efect imediat”, respectiv încetarea unilaterală a contractului individual de muncă, fără a acorda preavizul legal angajatorului.
Având în vedere situația apărută, în perioada următoare conducerea Primăriei Câmpina va lua o hotărâre în ceea ce privește numirea unui șef interimar la Serviciul Cultură”.

Aura Dobre, fostă coordonatoare a activităților culturale de la Muzeul Memorial „B.P. Hasdeu” din Câmpina, și-a anunțat oficial demisia și a încetat colaborarea cu administrația locală.
În demisia cu efect imediat înregistrată astăzi, 23 aprilie, la Primăria Câmpina, Aura Dobre invocă mai multe motive care au stat la baza acestei decizii.

”Subsemnata, Daniela Aura Dobre, angajată a Primăriei Municipiului Câmpina conform CIM nr 19470/04.05.2023, vă aduc la cunoștință decizia mea de a demisiona din funcția deținută în cadrul instituției, cu efect imediat, fără respectarea termenului de preaviz, începând cu data 23.04.2025.
Motivele grave care au stat la baza acestei decizii sunt reprezentate de presiunile psihologice exercitate asupra mea în mod constant, mai ales în ultimele șase luni, abuzuri, intimidări și hărțuire morală la locul de muncă, acuzații nefondate, întreținerea și stimularea unui climat de muncă ostil, care îmi afectează grav sănătatea emoțională și fizică, îmi reduc capacitatea de a-mi desfășura activitatea în condiții normale și îmi aduc prejudicii în ceea ce privește demnitatea profesională.
Prin prezenta, îmi retrag acordul ca numele meu și funcția deținută să fie utilizate în documente sau informări publice, online și offline, atât pe site-ul instituției cât și în orice alte comunicări interne și externe ale Primăriei Municipiului Câmpina și ale angajaților ei. Solicit respectarea dreptului meu la protecția datelor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile GDPR și legislația în vigoare” – se arată în documentul citat.

Vă reamintim că, după ce în primăvara anului 2023 câștiga concursul de responsabil al Muzeului B.P. Hasdeu, la sfârșitul aceluiași an, printr-o hotărâre adoptată de Consiliul Local, Aura Dobre era numită șef Serviciu Cultură, care avea în subordine Biblioteca Municipală „C.I. Istrati”, Muzeul „B.P. Hasdeu” și Centrul de Informare Turistică.

6 Comentarii  

  1. Asa grait-a primarita,sa vedeți personalitate juridica a bibliotecii,reforma în cultura,urmează Focșa și Paraschiv-primul ongist pro conservare Rafinarie,actorul prieten cu Moldoveanu.Sa vedeți cenacle la Casa Stiintei și bec orașul a venit PCC :)). MANDATUL DEMOLARILOR a început.Urmeaza TEROAREA BUGETARILOR din instituții subordonate.

  2. Ghinion. Așa e când te duci să lucrezi la stat. Nu cred că exista concurs sau angajare netrucată în vreo instituție publică din românia. Un angajat cinstit moare cu ei de gât. Aduce DNA-ul, merge la prefectură, la ITM. Nu îmi imaginez ce interese sunt la muzeu și la bibliotecă dar vom afla cu siguranță.

  3. Ce nu înțeleg mulți e că clica psd-pcc are deja om pregătit. la nivel înalt se știe cine e. nu știm noi dar acolo se știe de cîteva luni de zile. restul e vrăjeală. trebuie căutat în anturajul lor cine are cît de cît legpturi cu cultura. aș zice constantinescu, dochia ai lui nistor sau cineva din anturajul lui leica. depinde acum cît de deșteaptă e doamna primar că dacă e ar trbui să pună omul lui leica că osul e bun și are nevoie de sărijin și în 2028. a făcut rău doamna că și-a dat demisia. trebuia să meargă la tribunal.

    1. Și mai e o varianta,muzicantul Laurențiu Dumitru,organist și meloman.Sau sa fie altcineva?Sau supa reîncălzire cu Stanciu,ca se poarta !!! Sau un as al PCC -Marius Crintea Sau Liviu Anastasiade.

    2. Lista e lungă … cred că ne arată că ne înșelăm și va fi o femeie de la nistor sau de la leica

  4. Oricum,si aici ,ar trebui sa se grabească,pentru ca, dacă vin”suveranistii” cu diplomele lor poleite de tot felul de fabrici,pardon tipografii,o sa fie o înghesuială,ca la coadă la carne pe timpuri,doar ca, aici ,ciolanul este aproape gratis.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare