
”Mihail Sârbu, născut la Sinaia, la 9 septembrie 1941, o perioadă lungă de timp a coordonat Serviciul Salvamont Sinaia, iar în anul 2009 a primit din partea Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din România, titlul de Senior al Salvamontului Românesc. Și-a început activitatea ca salvator montan acum mai bine de cinci decenii, lucrând la început cu echipe de voluntari care cunoșteau foarte bine zonele montane, dar fără o pregătire specială pentru salvarea de vieți omenești. Sinăianul Mihail Sârbu și-a dedicat viața salvării turiștilor accidentați pe munte și este unul dintre oamenii care s-au zbătut să convingă autoritățile, în anii’60, să înființeze o structură Salvamont.
Prof. dr. Decebal Mehedinți inspiră încredere, îți redă plăcerea de a zâmbi și, așa cum singur mărturisește: ,,în această meserie ai oportunitatea de a lucra de aproape cu oameni, de a le observa progresele pe măsura terapiei și de a te bucura împreună cu pacientul atunci când acesta este vindecat’’. Altruist, cu dragoste pentru oameni, și-a pus de-a lungul anilor toate capacitățile și resursele proprii în slujba semenilor săi, participând la multe acțiuni de salvare montană alături de colegii salvamontiști. În anul 2002 înființează un centru de recuperare medicală și fizio-kineto-terapie, azi cunoscut în țară și în afara ei. Acolo muncește alături de colaboratorii săi, cu rezultate extraordinare mărturisite de toți cei care i-au fost pacienți”. – se mai arată în același comunicat.
Decebal Mehedinți, cunoscut și ca ”doctorul fotbaliștilor”, deține în orașul nostru un cabinet de recuperare medicală unde se tratează, începând din anul 2012, sute de pacienți. Cabinetul profesorului Decebal Mehedinţi a funcţionat mulți ani în incinta Secţiei Exterioare de la Poiana Câmpina a Spitalului Municipal, azi transformat în Centrul Medical SanConfind.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!