Interesul pentru personalităţile care s-au remarcat prin descrierea experienţelor carcerale din Gulagul sovietic sau din cel grefat după model sovietic în România pare a rămâne unul constant, altfel nu s-ar explica motivul pentru care scriitorul Codruţ Constantinescu va relua conferinţa “Mărturii din Gulagul sovietic şi românesc” (care a deschis ciclul conferinţelor scriitorilor câmpineni, program iniţiat de Comisia de Cultură a Consiliului local Câmpina) cu ocazia Zilei Naţionale, pe 1 decembrie, de la ora 17.00, în ospitaliera incintă a Bisericii Sfântul Nicolae din cartierul Slobozia, aflată sub minunata oblăduire a părintelui Moga. Prima expunere s-a adresat elevilor Colegiului Naţional “Nicolae Grigorescu”.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!