Este arhicunoscut faptul că într-un necrolog sunt relevate calitățile morale și valoarea socială a unei persoane decedate de curând. Toată lumea cunoaște celebra zicere latină: Despre morți, numai de bine. Dar chiar și dacă nu ar fi existat aceste cutume, despre Xenia Marilena Eftimie, buna noastră colegă de serviciu și prietenă, soție devotată și suflet ales, nu am fi putut scrie acest monolog altfel decât la modul elogios. Ca un ultim semn de fierbinte recunoștință pentru ființa care ne-a arătat tuturor cum este să fii un om frumos și bun. Ca o dovadă a iubirii noastre pentru aceea care acum nu-și mai poate iubi aproapele, așa cum a făcut-o de atâtea ori în timpul vieții. Și nu doar noi, colegii ei din compania Confind, o regretăm nespus, ci toți cei care au cunoscut-o.
Poate nu întâmplător numele Xenia, în greaca veche, de unde am moștenit acest cuvânt, însemna ospitalitate. Mărinimia bunei noastre colege era proverbială. Ajuta cât putea de mult pe oricine îi cerea ajutorul.
Xenia Marilena Eftimie a închis pentru totdeauna ochii în ziua de miercuri, 5 aprilie, după ce a trăit în spital o stare vegetativă provocată de un accident vascular cerebral suferit în urmă cu trei săptămâni. Rar mai deschidea ochii, atunci când o vizita soțul la spital. Boala năpraznică a lovit-o la o săptămână după ce împlinise 60 de ani, în ziua ei de naștere și de 10 martie. Se spune că suferința cauzată de un accident vascular cerebral nu este intensă, iar moartea, când survine, nu este dureroasă. Probabil, bunul Dumnezeu nu a mai vrut să sufere ca atunci când a învins boala nemiloasă care o chinuise cu câțiva ani în urmă. Probabil, Dumnezeu a luat-o la cer ca răsplată pentru viața pe care a dus-o pe pământ. Și nădăjduim acest lucru, pentru că știm cât de milos este Domnul cu toți creștinii buni, care Îi sunt atât de plăcuți.
Duminică, 9 aprilie, clopotele bisericii din Provița de Jos vor plânge, deoarece vor anunța ducerea la groapă a iubitei noastre Xenia Marilena Eftimie, care, deși nu va mai fi în mijlocul nostru după acoperirea sicriului ei cu pământ, va rămâne veșnic printre noi, în gândurile noastre, în amintirea noastră.
Să-L rugăm pe Domnul Iisus Hristos s-o așeze în corturile drepţilor, în rândurile sfinţilor, acolo unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, iar dacă a greşit cu ceva în această viaţă să-l rugăm pe Bunul Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace, în vecii, vecilor.
Toți colegii suntem alături de îndurerata ei familie.
Cei care doresc să o conducă pe ultimul drum o pot face duminică, 9 aprilie. Slujba de înmormântare va începe la ora 12.00 și va fi oficiată la Biserica Sf. Nicolae din Provița de Jos.
Dumnezeu s-o ierte!
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!