Știri

De 1 Mai, dealul Muscel, învăluit în fum de mici şi valuri de bere

De 1 Mai, profitând de vremea superbă de afară, de mult timp aşteptată, câmpinenii iubitori de petreceri la iarbă verde au luat cu asalt dealul Muscel. Pe la orele prânzului, traficul în zonă devenise extrem de dificil din cauza numeroaselor maşini care nu mai aveau loc în parcările amenajate, ocupate până la refuz. Fântâna cu Cireşi, cel mai popular loc de agrement al oraşului, a fost, pentru 10-12 ore, tărâmul micilor şi al fripturilor stropite din belşug cu bere şi vin. Bineînţeles, pentru puzderia de copii care şi-au însoţit părinţii, ziua nu a trecut fără bucurii: micuţii (mai ales dacă au fost cuminţi şi nu au tulburat petrecăreţii cu ţipete şi toane de copil), au avut parte de acadele, sucuri, baloane, trompete şi alte jucării ce le-au fost cumpărate de la negustorii ambulanţi, foarte mulţumiţi de vânzările record înregistrate cu acest prilej. 
Dacă acum mai bine de 20 de ani, pe vremea comunismului, în afară de petrecerile câmpeneşti, de Ziua Muncii erau organizate şi defilări sau parade, după Revoluţia din Decembrie, 1 Mai a fost sărbătorit mai ales prin picnicuri. Puţină lume mai ştie, astăzi, semnificaţia întâiului de mai. Această zi a fost marcată de primele mari greve din secolul XIX care au bulversat industria Americii, în plină expansiune, cele ale muncitorilor din Chicago. Aceştia, la 1 mai 1886, au înterupt lucrul pentru a-şi cere dreptul la o muncă şi viaţă decentă (principala revendicare: ziua de muncă de opt ore). Trei ani mai târziu, Congresul Internaţionalei Socialiste a decretat 1 mai Ziua Internaţională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestaţii muncitoreşti.Primele comemorări ale a muncitorilor americani ucişi la Chicago, acum 120 de ani, s-au transformat, de mai multe decenii, în festinuri şi petreceri la iarbă verde, la mare sau la munte, de Ziua Muncii lucrând din greu doar stomacurile şi ficaţii amatorilor de serbări câmpeneşti cu multă mâncare şi băutură. Dacă nu de mult, mai ales în Capitală, 1 Mai era o sărbătoare exploatată de PSD, reprezentantul stângii, prin organizarea de petreceri cu mici şi bere gratis, anul acesta, social-democraţii au anunţat că vor renunţa la astfel de manifestări, mai ales în condiţiile austere ale crizei globale. La Câmpina, social-democraţii locali nu s-au făcut remarcaţi pe Muscel prin prezenţa liderilor organizaţiei municipale. În schimb, PDL Câmpina nu a ratat ocazia de a-şi conserva imaginea publică, nu doar prin prezenţa în mijlocul oamenilor a primarului şi a mai multor consilieri municipali, ci şi printr-un banner strategic desfăşurat aproape de drum şi de locul unde vreo două duzini de pedelişti au petrecut, conform tradiţiei, cu mici şi cu bere. Politizarea sărbătorii continuă în diferite forme, mai mult sau mai puţin subtile, servite alegătorului (bizon) mioritic între doi mici şi o bere.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare