A aflat şi Poliţia că se fac transporturi ilegale de persoane
În cadrul unei întâlniri pe care conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova a avut-o cu transportatorii prahoveni, au fost identificate mai multe probleme, printre care nemulţumirea transportatorilor autorizaţi faţă de unii conducători auto, care efectuează curse pe anumite trasee (printre care şi cele dintre Câmpina şi localităţile limitrofe), fără a poseda licenţă de transport sau autorizaţie. De asemenea, alţi transportatori nu respectă timpii de plecare din staţii sau alte prevederi ale caietelor de sarcini. În urma discuţiilor purtate, la nivelul inspectoratului a fost conceput un amplu program de măsuri, menit să combată acest fenomen, inclusiv prin discuţia directă cu Parchetul pentru promovarea dosarelor penale întocmite în cazul săvârşirii infracţiunii de exercitare a unei meserii fără autorizaţie, infracţiune prevăzută de art. 281 Cod Penal. În acest context, au fost demarate acţiuni pentru identificarea conducătorilor auto care efectuează transport public de persoane fără autorizaţie, până în prezent, poliţiştii rutieri întocmind 8 astfel de dosare penale.
Cazierul se eliberează în alte şase localităţi
Aplicaţia de emitere pe loc a certificatelor de cazier judiciar a fost extinsă, prin compartimentul de cazier judiciar teritorial, la şase subunităţi de poliţie din cadrul IJP Prahova. Certificatul de cazier judiciar poate fi eliberat pe loc pentru persoanele fizice născute în judeţul Prahova şi fără antecedente penale. Cele şase subunităţi unde a devenit operaţional sistemul sunt poliţiile oraşelor Boldeşti Scăeni, Breaza, Băicoi, Plopeni, Slănic şi Urlaţi. În prezent, certificatele de cazier judiciar pentru persoanele fizice născute în judeţul Prahova şi fără antecedente penale se emit în unsprezece subunităţi de poliţie din IJP Prahova. Celelalte cinci unităţi unde această aplicaţie era deja funcţională sunt în localităţile: Ploieşti, Câmpina, Mizil, Sinaia, Vălenii de Munte. Avantajele acestei aplicaţii este acela al eliminării deplasărilor la ghişeele de relaţii cu publicul din oraşele limitrofe unde deja funcţiona aplicaţia si obţinerea certificatului de cazier judiciar direct din localitatea de domiciliu.
Furtul de lemne, o infracţiune „la modă” în această perioadă
Poliţiştii Serviciului de Ordine Publică au desfăşurat săptămâna trecută o acţiune pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii în domeniul silvic. Poliţiştii au acţionat în localităţile Câmpina, Şotrile şi Valea Doftanei. În demersul lor de prevenire şi combatere a tăierilor ilegale de arbori., oamenii legii au fost sprijiniţi de reprezentanţi ai I.T.R.S.V. Ploieşti şi Direcţia Silvică Prahova. În urma activităţilor întreprinse, au fost aplicate 8 sancţiuni contravenţionale, a fost întocmit un dosar penal şi a fost confiscată cantitatea de 0,807 metri cubi material lemnos. Totodată, au fost depistaţi Cătălin M., de 24 de ani şi Vasile D., de 30 de ani, ambii din Şotrile, care transportau lemn de foc (fag) fără a avea documente legale de însoţire şi provenienţă. Lemnul fusese tăiat fără drept şi sustras din punctul Cheile Brebului. Aceştia au fost sancţionaţi contravenţional conform prevederilor Legii 31/2000, iar materialul lemnos a fost reţinut în vederea confiscării şi predat Ocolului Silvic Câmpina.
Lucrări şi… alunecări de teren la Cornu
La începutul săptămânii trecute, pe DN1, la kilometrul 95, în zona Lunca Cornului, pe sensul către Braşov, s-au executat lucrări de reparaţii a covorului asfaltic. Circulaţia către Braşov a fost deviată pe o bandă a sensului opus. De asemenea, traficul către Bucureşti se desfăşoară doar pe o bandă în zona respectivă. Poliţia le-a recomandat conducătorilor auto să reducă din timp viteza şi să respecte indicaţiile piloţilor de trafic şi semnalizatea rutieră temporară. Aproximativ în aceeaşi zonă, în week-endul recent încheiat, s-au produs alunecări de teren, care au îngreunat circulaţia pe DN1, pe acelaşi sens de mers, spre Braşov.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!