Știri

Cronica neagră

Cadavru în râul Prahova. La începutul săptămânii trecute, poliţiştii câmpineni au reuşit să identifice cadavrul bărbatului găsit în albia râului Prahova. S-a stabilit că este vorba de Gheorghe V., de 50 de ani, care fusese dat dispărut cu numai câteva zile înainte de găsirea corpului său neînsufleţit. În urma efectuării necropsiei a rezultat că moartea bărbatului nu a fost una violentă.
Lemn furat. Poliţiştii din Şotrile au desfăşurat o serie de activităţi de prevenire şi combatere a delictelor silvice, prilej cu care au fost depistaţi Auraş N., de 22 ani, şi Romică M., de 33 de ani, ambii din Şotrile, care transportau cu un atelaj hipo, pe DJ 102, material lemnos de esenţă fag, fără a poseda documente legale. Materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării, iar bărbaţii au fost sancţionaţi contravenţional conform prevederilor Lg. 31/2000
A dat foc propriei case. Miercuri dimineaţă, în jurul orei 9.00, poliţiştii din Valea Doftanei au fost sesizaţi de Valeria S. asupra faptului că fiul ei, Ion S., a dat foc propriei locuinţe. La sosirea autorităţilor, tânărul s-a comportat violent. Ştiind că este bolnav psihic, poliţiştii au luat măsura internării sale la Spitalul de Psihiatrie Voila. Incendiul a fost stins şi nu s-au produs pagube materiale foarte mari.
Minor accidentat. În ziua de 3 iunie, în jurul orei 21.15, pe Strada Din Jos, din Băneşti, Vasile S., de 55 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în depăşirea a două autovehicule parcate, după care, la revenirea pe sensul de mers, a intrat în coliziune cu bicicleta condusă de F.B., de 12 ani, din aceeaşi localitate, care circula din sens opus. Din accident a rezultat rănirea uşoară a minorului.
Accident cu… spatele. În ziua de 5 iunie, în jurul orei 17.15, la intersecţia Str. Schelelor cu B-dul Nicolae Bălcescu, din Câmpina, Virgil U., în timp ce conducea un autoturism a trecut de semaforul electric, aflat în funcţiune, pe culoarea roşie, motiv pentru care a efectuat manevra de mers cu spatele, moment în care a surprins-o şi accidentat-o cu partea din spate a autoturismului pe Elena C., care traversa strada prin loc nepermis şi fără să se asigure.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare