Știri

Consiliul Local a hotărât:

Lacul Bisericii nu este zonă de plajă şi nici loc pentru scăldat

La prima şedinţă a nou-constituitului Consiliu Local, consilierii noştri municipali au hotărât un lucru pe care ar fi trebuit să-l facă, în urmă cu câteva luni, la inaugurarea zonei de agrement Lacul Bisericii, predecesorii lor în miniparlamentul câmpinean. Printr-o hotărâre aprobată în unanimitate, s-a decis ca în Lacul Bisericii să fie interzis scăldatul, iar aria înconjurătoare lui să nu poată fi folosită ca zonă de plajă. Dar cum mintea românului (consilier) cea de pe urmă este totdeauna mai bună decât la începuturile sale, nu-i chiar o nenorocire nici această întârziere. În primăvară, când locaţia a început să fie folosită de localnici, canicula nu coborâse peste oraş, dar nici aleşii nostri din mandatul trecut nu puteau fi preocupaţi de acest loc mai mult decât de campania electorală. Ca urmare, grija faţă de zona de agrement Lacul Bisericii, pentru amenajarea căreia s-au cheltuit 2,5 milioane de lei din bugetul local, a scăzut până la epuizare. Dar tot e bine ca ea a reapărut la prima şedinţă ordinară a noilor aleşi, iar amenzile care se vor aplica (să sperăm, fără milă) contravenienţilor nu sunt deloc „îngăduitoare”: între 200 şi 1.000 lei, în cazul scăldatului; între 100 şi 500 lei,  în cazul plajei. Cu siguranţă , nu ar fi stricat mărirea cuantumului amenzilor aplicabile celor care nu păstrează curăţenia. Mai ales că tot s-au cheltuit sume cu multe zerouri pentru amplasarea unor camere video de supraveghere a perimetrului lacului, precum şi a părculeţului din vecinătatea sa. Acest sistem de supraveghere video are serverul terminal la sediul Poliţiei Locale, dar noaptea imaginile de identificare sunt greu de obţinut, cu toată supravegherea continuă a zonei de către dispecerii poliţişti. Şi poate din această cauză, „covoarele” din coji de seminţe şi de nesimţire au început să devină un peisaj aproape cotidian. 
La inceput, s-a arătat cu degetul spre anumiţi pescari, care îşi mai întreţineau „răbdarea pescărească” şi cu băuturi alcoolice. Dar s-a dovedit ulterior că aceştia nu sunt singurii vinovaţi de faptul că mizeria începe încet-încet să cotropească zona. Am verificat acest lucru într-o seară, în timpul unei plimbări pe marginea lacului. Toate băncile din jurul apei erau ocupate, dar mulţi dintre ocupanţii acestora ronţăiau de zor seminţe, scuipând, bineînţeles, cojile acestora pe jos. Acelaşi „sport” îl practicau şi câţiva dintre cei care se plimbau pe alei. Ronţăiau seminţe şi copiii aflaţi sub supravegherea atentă a unor aşa-zişi părinţi, ocupaţi şi ei – să ne iertaţi – cu aceeaşi îndeletnicire. Ce ar fi putut învăţa acei copii de la părinţii lor “grijulii”? Cum să scuipe cât mai departe cojile de seminţe!? Cum să spargă seminţele fără a-şi face „strungăreaţă”!?
Despre sticlele şi pungile goale aruncate în lac, care pluteau în derivă ca nişte ambarcaţiuni ale urâtului, ca o flotilă a mârlăniei şi a mitocăniei, nici nu mai pomenim; pentru că nu vrem să vă întristăm prea tare. De aceea, credem că pentru a tăia elanul nesimţiţilor care poluează această zonă pitorească, diminuându-i considerabil farmecul, ar trebui stabilite nişte amenzi foarte mari, dincolo de supravegherea permanentă prin sistemul video deja instalat.
Cât de ridicat este nivelul de civilizaţie al câmpinenilor se vede şi din felul în care este murdărită această zona de agrement, altadată mult mai iubită şi mai respectată. Să sperăm că din apa nu prea curată nu va ieşi, la un moment dat, o broască premonitoare, care să sară şi peste nivelul de civilizaţie câmpinean, liniştindu-ne definitiv în privinţa mitului „Câmpina – oraşul cu cei mai mulţi intelectuali la mia de locuitori.” A.N.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare