Cel mai probabil, ședința de ceremonie a depunerii jurământului și învestire în funcții a noului primar independent Alin Moldoveanu și a consilierilor muncipali aleși în urma scrutinului din 27 septembrie va avea loc într-o formulă inedită și anume cu doar 14 consilieri validați de Judecătoria Câmpina din cei 19 posibili. De ce 14 și nu 19? Pentru simplul fapt că demisiile celor cinci candidați aleși pe listele partidelor politice, respectiv Cătălin Florescu (PLUS), Elena Albu (PNL), Rudolf Leica (PNL), Ioan Pițigoi (PMP), Nicolae Moisescu (PSD), încep să producă efecte. Conform prevederilor noului cod administrativ, validarea mandatelor aleșilor locali se face în termen de 20 de zile de la data desfășurării alegerilor de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripția electorală pentru care au avut loc alegeri. În aceste zile, Judecătoria Câmpina verifică spre validare sau invalidare documentația a 19 dintre candidații partidelor politice/ independenți care au obținut mandate în noul Consiliu Local, inclusiv a celor cinci care au demisionat imediat după alegeri. Cel mai probabil doar 14 dintre ei vor fi validați, în timp ce demisionarii vor fi invalidați având în vedere că doi dintre ei au dat declarație de renunțare la mandat, iar celalți trei nu mai au calitatea de membru al partidului pe listele căruia au fost aleși, cerință obligatorie în această situație.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!