Poate cel mai discutat şi disputat proiect a fost cel privind aprobarea soluţiei de acces şi trafic în incinta viitorului complex comercial Kaufland. Acesta va fi realizat pe un teren care a aparţinut societăţii IRA, miza fiind găsirea unei soluţii pentru accesul pe acest teren din B-dul Nicolae Bălcescu.Proiectantul viitorului complex comercial a venit cu mai multe soluţii, dar nici una nu s-a dovedit a fi pe placul administraţiei locale. Practic, investitorii vroiau un sens giratoriu pe sensul de mers DN1 – centru, fără afectarea celuilalt sens de mers. De altfel, Cătălin Ioana, din partea investitorilor, a spus: “Este o investiţie pe 37.000 mp, cu 14.000 mp construiţi şi vor fi angajaţi aproximativ 900 de salariaţi. Vă rog să aprobaţi cea mai bună soluţie!”Viceprimarul Ion Dragomir a fost cel mai vehement împotriva soluţiei cu sensul giratoriu. “Luaţi în calcul că între cele două sensuri va există din primăvară o rigolă, aşa că găsiţi o altă soluţie, eventual cu un sens giratoriu pe la troiţă”-După ce s-au învârtit în sens… giratoriu, consilierii au respins proiectul. Tudor a solicitat vot nominal, singuri care au fost în favoarea sensului giratoriu fiind Arghir, Enache, Tudor şi Zăgan.
“Noi a trebuit să ne pronunţăm pe soluţiile date. Semaforizarea sau benzile de preselecţie nu asigură fluenţa traficului, iar dintre soluţiile prezentate cea mai bună ar fi cea a sensurilor giratorii” – subcomisar Cornel Dăncescu, şef Poliţia Rutieră
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!