Știri

Consilierii Elena Albu şi Alin Moldoveanu şi-au depus declaraţiile de avere

Pe site-ul oficial al Primăriei Câmpina au apărut şi declaraţiile de avere ale ultimilor doi aleşi locali care nu-şi îndepliniseră această obligaţie prevăzută de lege. Este vorba de Elena Albu (PD-L)şi Alin Moldoveanu (PNDC).
Elena Albu deţine – conform declaraţiei depuse la data de 8 august 2008, dar publicată zilele trecute – un teren de 205 mp în Câmpina, dobândit în “tranşe” în anii 1992 şi 2005, un teren de 5.000 mp, din 1995, în Şotrile, un teren fâneaţă de 8.000 mp şi un altul forestier – de 3.300 mp, din acelaşi an, tot în Şotrile, precum şi un teren agricol de 1.000 mp, la Murighiol – Tulcea, dobândit în anul 2007; două case – una în Câmpina, de 75 mp, dobândită în anii 1992 şi 2005, alta la Şotrile, de 60 mp, din anul 1995; două carduri bancare – 83,4 milioane lei vechi, la BCR, din anul 2003 şi 32 milioane lei vechi, din anul 2006, la BancPost; deţine 5,57% din acţionariatul societăţii Maie Exim SRL Câmpina; are un credit la ABN Amro Bank Ploieşti, contractat pentru perioada 2007-2015 în valoare de 14.000 euro; iar la capitolul venituri lista este destul de lungă şi arată astfel: 264 milioane lei vechi – salariu Neptun Trading; 48 milioane lei – contract Elsid Titu; 100,08 milioane lei – indemnizaţie Consiliul de Administraţie SC Socceram SA Bucureşti; 100,12 milioane – indemnizaţie CA Electrocarbon Slatina; 40,03 milioane lei – indemnizaţie CA Ceres Ploieşti; soţul – 140 milioane lei – contract SC Maie Exim; 45,24 milioane lei vechi pensie invaliditate; fiica – 27 milioane lei vechi bursa studii ASE; 2.800 euro bursa Erasmus.
Alin Moldoveanu a depus declaraţia de avere la 20 august. Deţine 10,5 hectare teren forestier la Tărtăşeşti din anul 2006; 6 hectare teren intravilan la Tărtăşeşti din anul 2006; 450 mp teren intravilan la Valea Doftanei din anul 2008; 359,66 mp teren intravilan la Bălteni de Sus – Beştepe din anul 2006; 32,25 mp şi 672 mp teren intravilan la Bălteni de Jos -Beştepe din anul 2005; casă în Câmpina, 74 mp, din anul 2008; case la Beştepe de 37,68 mp şi 52 mp din anul 2006; deţine un autoturism Mercedes, an de fabricaţie 2006 şi un Daewoo Cielo, an de fabricaţie 1997; deţine bijuterii din aur dobândite în perioada 1992-2008, în valoare de 15.000 euro; tablouri dobândite în anul 2007 în valoare de 20.000 euro; a vândut în anul 2007 un teren intravilan cu 230.000 euro; credit la BCR, perioada 2007-2017, pentru suma de 10.000 euro; venituri – 46,32 milioane lei vechi, antrenor CS Aiko.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare