Cristi şi Daniela Anei
Evoluţie
Cristi Anei, în vârstă de 40 de ani, este unul dintre milioanele de emigranţi români care locuiesc în Spania. Villaluenga de la Sagra, un tărâm cutreierat de vestitul don Quijote, este un sat situat la distanţe aproximativ egale faţă de Madrid şi Toledo (cca 30-40 de km), chiar pe autostrada A 42. Şi chiar dacă nu e declarat oraş, facilităţile şi infrastructura sunt 100 % urbane: există bănci, bancomate, companii de asigurări, supermercado (supermarket), o fabrică de ciment renumită în Spania, hotel, piscină, arene de sport, parc, autogară, restaurante, şi… o mulţime de firme. Cât despre asfalt, nu vezi o groapă! Satul e probabil similar cu Comarnic sau Plopeni. Ba ceva, mai sus. „Am fost avantajat faţă de alţi români din alte localităţi. Unii merg la serviciu câte 70-100 km pe zi. Eu fac naveta numai 3 km. Villaluenga e un sat unde se găseşte de lucru. Fabrica de ciment a „ridicat” localitatea. În ultimii 3-4 ani tot satul a fost un adevărat şantier de construcţii. Au apărut sute de „chalete” (case) noi ne spune Cristi, care a lucrat câţiva ani „electricero”. „Făceam singur, într-o zi, instalaţia electrică la o casă. Dimineaţa, patronul mă ducea cu maşina şi sculele, iar până seara era gata. Desigur, instalaţia electrică spaniolă e mult mai complicată decât cea de la noi, unde nu sunt decât câteva prize şi întrerupătoare în toată casa”. Deoarece într-una din zile a reparat automobilul patronului, lăsând spaniolii muţi de uimire, a devenit şi un mecanic auto cunoscut. „Românii se pricep la toate. De aceea ne iubesc spaniolii. Pentru că suntem foarte inventivi. La ei cine pune prize nu pune şi întrerupătoare. Cine e zidar nu repară şi motoare. Ei fac foarte bine o singură meserie. Şi culmea, acolo nu eşti condiţionat de diplome ca la noi. Eu nu am diplomă de mecanic şi nici de electrician, dar am lucrat cot la cot cu ei. În Spania mai am încă doi fraţi, unul lucrează la restaurat vapoare în trafic, pe Atlantic ori Mediterană, iar altul, care stă în Toledo, a fost sondor în România şi acum restaurează case vechi. În vara asta, a lucrat cu 5 români la o clădire perete în perete cu casa lui Cristofor Columb. Nu le-a cerut nimeni nici o calificare, nici o diplomă. În România, pe acestă problemă, e jale mare. Nu ai patalama, nu lucrezi. Iar cei care o au, se vede ce profesionişti sunt. De aici înţelegem de ce atâtea şpăgi pentru diplome” ne mărturiseşte dl. Anei, care acum lucrează la o fabrică de ţiglă, unde în doi ani a ajuns „encarga” (un fel de şef de secţie). „La fabrică suntem majoritatea români. Totul e automat. Sunt mii de fotocelule care declanşează mişcări la secundă. Facem 120.000 de ţigle la zi (3 schimburi). Producţia a crescut după ce au fost înlocuiţi spaniolii. Iar directorul e foarte încântat de noi”.
Cristi Anei, în vârstă de 40 de ani, este unul dintre milioanele de emigranţi români care locuiesc în Spania. Villaluenga de la Sagra, un tărâm cutreierat de vestitul don Quijote, este un sat situat la distanţe aproximativ egale faţă de Madrid şi Toledo (cca 30-40 de km), chiar pe autostrada A 42. Şi chiar dacă nu e declarat oraş, facilităţile şi infrastructura sunt 100 % urbane: există bănci, bancomate, companii de asigurări, supermercado (supermarket), o fabrică de ciment renumită în Spania, hotel, piscină, arene de sport, parc, autogară, restaurante, şi… o mulţime de firme. Cât despre asfalt, nu vezi o groapă! Satul e probabil similar cu Comarnic sau Plopeni. Ba ceva, mai sus. „Am fost avantajat faţă de alţi români din alte localităţi. Unii merg la serviciu câte 70-100 km pe zi. Eu fac naveta numai 3 km. Villaluenga e un sat unde se găseşte de lucru. Fabrica de ciment a „ridicat” localitatea. În ultimii 3-4 ani tot satul a fost un adevărat şantier de construcţii. Au apărut sute de „chalete” (case) noi ne spune Cristi, care a lucrat câţiva ani „electricero”. „Făceam singur, într-o zi, instalaţia electrică la o casă. Dimineaţa, patronul mă ducea cu maşina şi sculele, iar până seara era gata. Desigur, instalaţia electrică spaniolă e mult mai complicată decât cea de la noi, unde nu sunt decât câteva prize şi întrerupătoare în toată casa”. Deoarece într-una din zile a reparat automobilul patronului, lăsând spaniolii muţi de uimire, a devenit şi un mecanic auto cunoscut. „Românii se pricep la toate. De aceea ne iubesc spaniolii. Pentru că suntem foarte inventivi. La ei cine pune prize nu pune şi întrerupătoare. Cine e zidar nu repară şi motoare. Ei fac foarte bine o singură meserie. Şi culmea, acolo nu eşti condiţionat de diplome ca la noi. Eu nu am diplomă de mecanic şi nici de electrician, dar am lucrat cot la cot cu ei. În Spania mai am încă doi fraţi, unul lucrează la restaurat vapoare în trafic, pe Atlantic ori Mediterană, iar altul, care stă în Toledo, a fost sondor în România şi acum restaurează case vechi. În vara asta, a lucrat cu 5 români la o clădire perete în perete cu casa lui Cristofor Columb. Nu le-a cerut nimeni nici o calificare, nici o diplomă. În România, pe acestă problemă, e jale mare. Nu ai patalama, nu lucrezi. Iar cei care o au, se vede ce profesionişti sunt. De aici înţelegem de ce atâtea şpăgi pentru diplome” ne mărturiseşte dl. Anei, care acum lucrează la o fabrică de ţiglă, unde în doi ani a ajuns „encarga” (un fel de şef de secţie). „La fabrică suntem majoritatea români. Totul e automat. Sunt mii de fotocelule care declanşează mişcări la secundă. Facem 120.000 de ţigle la zi (3 schimburi). Producţia a crescut după ce au fost înlocuiţi spaniolii. Iar directorul e foarte încântat de noi”.
Alt trai, altă viaţă, altă civilizaţie
Acum 5 ani, Cristi şi-a luat soţia şi copilul şi a plecat să-şi schimbe viitorul. Ca pentru orice emigrant, la început i-a fost dificil. Dar, a trecut cu brio peste toate. Au învăţat limba spaniolă, a dat băiatul la şcoală, şi-au făcut prieteni. Români şi spanioli. Soţia sa a lucrat guvernantă la nişte doamne bogate, apoi într-un restaurant, iar acum este barman la un „bocatin”, la Puerta Toledo (bocatines e un fel de fast-food, unde se servesc nişte sandwich-uri din chifle, umplute cu tot felul de specialităţi spaniole). Deoarece veniturile au crescut considerabil, în 4 ani şi-a schimbat 4 maşini. Chiar dacă are rezidenţă, nu a dorit să-şi cumpere o „chaletă” pentru că nu-i place să facă datorii mari la bancă. În timpul preferă să meargă la pescuit. „Plătesc un permis de 6,5 euro pe an şi prind 30 de kg de crap ori ştiucă numai într-o zi. De fapt prinzi cât poţi şi cât vrei” ne-a dezvăluit intervievatul nostru. În week-end-uri face călătorii prin Spania. În afară de vestita cetate antică Toledo, unde merge tot timpul la cumpărături sau la biserică (evanghelică), vizitează Aranjuez (palatul regal), San Sebastian, munţii Cantabrici, Valencia, Benidorm, Madrid ori alte oraşe. Participă la fieste, fiindcă fiecare localitate are fiesta sa. „Când e fiestă într-un sat sau oraş, 7 zile nu lucrează nimeni. Se fac parade, concursuri, vin toreadori. Primăria oferă mâncare şi băutură gratuită. Toţi petrec până noaptea la două sau trei. A doua zi încep din nou. Dar după fiestă, toate lumea trece la treabă”. Cristi spune că îşi permite să călătorească mult, deoarece benzina în Spania e mai ieftină decât în România. De fapt aproape totul e mai ieftin: uleiul, carnea, îmbrăcămintea, intrarea la ştrand, telefonul mobil. Cel fix e gratuit non stop, oriunde în Spania. Iar chiria, e similară cu cea de aici, de la Câmpina. Şi toate astea în contextul în care acolo salariile sunt de 1200-1500 euro pe lună. „Unii români depăşesc chiar 2500” mărturiseşte Cristi, care mai adaugă că „în Spania se câştigă bine, dar se munceşte pe brânci. Acolo nu stă nimeni cu coatele pe gard. Şi, în 5 ani nu am văzut pe nimeni beat, nici pe stradă, nici în baruri. Beau şi ei o bere, un vin, dar ştiu când să spună stop”.
Nu s-a schimbat deloc mentalitaea celor de acasă
„Sunt atât de deschişi spaniolii, vorbesc atât de frumos, de parcă am fi acolo de când lumea. La primărie, la spital, la asigurări, la bancă, la magazin, la piaţă eşti privit ca un mic stăpân. Nu ţipă nimeni la tine. Aici, când vin în concediu şi merg la primăria de la Proviţa, de exemplu, să plătesc nişte taxe, contabila şi casiera mă privesc ca pe un infractor. Zbiară la mine dacă încerc să le explic ceva, şi se comportă cu aere de dumnezei. La paşapoarte, la buletine, la primărie sau spitale, funcţionarii au rămas cu feţele tot acre. Nu s-a schimbat deloc mentalitatea balcanică”. Ca şi alţi „estrajeri”, Cristi şi Dana cred că în România şpaga a rămas flagelul de căpătâi. Pentru că anul trecut au avut probleme la Consulatul României din Wiena, unde într-o noapte consulul însăşi a cerut câte 20 de euro şpagă la vreo sută de români ce se întorceau în concediu în ţară, Cristi Anei şi fratele său Stelian, au denunţat fenomenul la Realitatea Tv, în direct, la doamna Creţulescu. „Din nefericire, decât 2-3 români din cei înşelaţi au fost solidari cu noi. Ceilalţi n-au scos nici pâs. Dar, după tot scandalul mediatizat şi pe prima pagină la Gândul, nu a luat nimeni nici o măsură. Atunci cum să mai credem că se face dreptate, că se va îndulci situaţia României?”. Familia Anei este indignată şi de modul în care parlamentari români fac politică: „e strigător la cer că parlamentarii au interzis urmărirea penală a lui Năstase, dar mai strigător la cer e că românii îi votează!” spun cei doi revoltaţi. „În Spania, mi-am luat liber şi am fost sute de km distanţă ca să-l votăm pe Băsescu să nu fie suspendat. Guvernul a organizat numai câteva secţii de votare pentru milioane de români. În Madrid, se călcau în picioare. Cred că, dacă ar fi secţii de votare în mai multe oraşe unde sunt români, Băsescu ar ieşi din prima cu 70 şi ceva la sută. Iar PD-L ar fi sigur la guvernare. Afară, cca 3 milioane de români sunt de partea lor”.
„Sunt atât de deschişi spaniolii, vorbesc atât de frumos, de parcă am fi acolo de când lumea. La primărie, la spital, la asigurări, la bancă, la magazin, la piaţă eşti privit ca un mic stăpân. Nu ţipă nimeni la tine. Aici, când vin în concediu şi merg la primăria de la Proviţa, de exemplu, să plătesc nişte taxe, contabila şi casiera mă privesc ca pe un infractor. Zbiară la mine dacă încerc să le explic ceva, şi se comportă cu aere de dumnezei. La paşapoarte, la buletine, la primărie sau spitale, funcţionarii au rămas cu feţele tot acre. Nu s-a schimbat deloc mentalitatea balcanică”. Ca şi alţi „estrajeri”, Cristi şi Dana cred că în România şpaga a rămas flagelul de căpătâi. Pentru că anul trecut au avut probleme la Consulatul României din Wiena, unde într-o noapte consulul însăşi a cerut câte 20 de euro şpagă la vreo sută de români ce se întorceau în concediu în ţară, Cristi Anei şi fratele său Stelian, au denunţat fenomenul la Realitatea Tv, în direct, la doamna Creţulescu. „Din nefericire, decât 2-3 români din cei înşelaţi au fost solidari cu noi. Ceilalţi n-au scos nici pâs. Dar, după tot scandalul mediatizat şi pe prima pagină la Gândul, nu a luat nimeni nici o măsură. Atunci cum să mai credem că se face dreptate, că se va îndulci situaţia României?”. Familia Anei este indignată şi de modul în care parlamentari români fac politică: „e strigător la cer că parlamentarii au interzis urmărirea penală a lui Năstase, dar mai strigător la cer e că românii îi votează!” spun cei doi revoltaţi. „În Spania, mi-am luat liber şi am fost sute de km distanţă ca să-l votăm pe Băsescu să nu fie suspendat. Guvernul a organizat numai câteva secţii de votare pentru milioane de români. În Madrid, se călcau în picioare. Cred că, dacă ar fi secţii de votare în mai multe oraşe unde sunt români, Băsescu ar ieşi din prima cu 70 şi ceva la sută. Iar PD-L ar fi sigur la guvernare. Afară, cca 3 milioane de români sunt de partea lor”.
Ne place acasă, dar tot mai uşor te descurci departe!
Sătui de meseta spaniolă, de suprafeţe imense semiaridizate, de căldura de 400 C şi de nopţile în care te sufoci în casă, familia Anei ar veni acasă, în România. „Ţara e extrem de frumoasă, peisajul e superb. Păcat că e locuită. Dacă ar avea-o spaniolii, ar fi Raiul pe pământ”. Totuşi, comportamentul funcţionarilor, birocraţia, lipsa locurilor de muncă plătite decent, chiriile mari şi viaţa scumpă, găurile din asfalt, neseriozitatea celor din sistemul sanitar, de asigurări sau de pensii, aroganţa poliţiei, acelor din primării, decăderea învăţământului şi politica de căpătuire a aleşilor neamului, îi fac să rămână departe printre străini. Nu numai pe ei, ci pe majoritatea celor ce-au migrat. Pentru că se descurcă mai uşor. „Nu ne putem permite să sacrificăm şi viitorul băiatului. Trebuie să termine şcoala, să facă o facultate de calitate, să gasească un serviciu bun”, ne-a mărturisit Dana. „Probabil mai stăm acolo până ieşim la pensie. Sau, cel puţin atât cât lucrurile vor mai merge. Pe aici, nu prea se schimbă nimic. Şi vorba dvs d-le profesor, lucrurile au încremenit în mişcare”. Cu toate acestea, optimişti, prietenii noştri fac investiţii la casă.
Sătui de meseta spaniolă, de suprafeţe imense semiaridizate, de căldura de 400 C şi de nopţile în care te sufoci în casă, familia Anei ar veni acasă, în România. „Ţara e extrem de frumoasă, peisajul e superb. Păcat că e locuită. Dacă ar avea-o spaniolii, ar fi Raiul pe pământ”. Totuşi, comportamentul funcţionarilor, birocraţia, lipsa locurilor de muncă plătite decent, chiriile mari şi viaţa scumpă, găurile din asfalt, neseriozitatea celor din sistemul sanitar, de asigurări sau de pensii, aroganţa poliţiei, acelor din primării, decăderea învăţământului şi politica de căpătuire a aleşilor neamului, îi fac să rămână departe printre străini. Nu numai pe ei, ci pe majoritatea celor ce-au migrat. Pentru că se descurcă mai uşor. „Nu ne putem permite să sacrificăm şi viitorul băiatului. Trebuie să termine şcoala, să facă o facultate de calitate, să gasească un serviciu bun”, ne-a mărturisit Dana. „Probabil mai stăm acolo până ieşim la pensie. Sau, cel puţin atât cât lucrurile vor mai merge. Pe aici, nu prea se schimbă nimic. Şi vorba dvs d-le profesor, lucrurile au încremenit în mişcare”. Cu toate acestea, optimişti, prietenii noştri fac investiţii la casă.
