Știri

Câmpineni pe meleaguri străine

Plecarea la muncă în străinătate este deja un fenomen. Aproape că nu există localitate în ţară de unde să nu fi plecat oameni pentru a-şi căuta norocul pe alte meleaguri. Se estimează că peste patru mii de câmpineni au ales să muncească prin cele mai diverse locuri ale planetei – de la Statele Unite sau Emiratele Arabe, la Italia şi Spania. Cu toate acestea, în statisticile oficiale ale Primăriei doar nouă (!) persoane au anunţat că pleacă la muncă în străinătate, iar copii au rămas în grija unor rude sau apropiaţi. Fenomenul este, însă, unul de masă. Cine nu cunoaşte măcar câteva persoane care au rude plecate la muncă în străinătate?! Începând cu ediţia de faţă ne-am propus să vă prezentăm poveşti simple, de viaţă, ale unora dintre cei plecaţi să câştige o bucată mai albă de pâine pe alte meleaguri… Se poate observa că aproape toţi cei care au plecat au făcut-o din cauza nivelului scăzut de trai din România, dar mai ales din cauza nivelului foarte scăzut al salarizării. În momentul în care, pentru aceeaşi activitate pe care o prestau în ţară sau chiar şi pentru alte munci inferioare, oamenii primesc un salariu cu mult mai mare în străinătate, motivaţia apare instantaneu.

Theodor Ursu
Theodor Ursu este protagonistul primului episod al serialului nostru despre câmpinenii de pe meleaguri străine. Are 41 de ani şi este plecat de doi ani în Cehia, la muncă. Aceasta nu este prima lui încercare de a-şi găsi de muncă în străinătate. A încercat prin mai multe locuri, dar fără prea mari şanse de izbândă. De această dată, de “filiera” cehă a auzit de la nişte prieteni. Aşa cum se întâmplă în astfel de cazuri, câştigurile despre care auzea l-au încântat, şi-a făcut “lipeala” şi a plecat.
Ospătar în România
În România, Theodor Ursu a lucrat ca ospătar. Vara era “detaşat” pe litoral, iar în restul anului – mai ales pe Valea Prahovei, Buşteniul fiind locul tradiţional de muncă. Chiar dacă este una dintre meseriile în care se câştigă destul de mulţumitor, mai ales la capitolul “ciubucuri”, totuşi, Theodor Ursu a decis că a venit momentul să-şi încerce norocul la o muncă serioasă, bine plătită, în care să nu mai fie la mila unuia sau altuia. De altfel, aceasta ar putea fi una dintre motivaţiile multora dintre cei care alerg să plece să muncească în străinătate – faptul că acolo, în general, sunt trataţi cu mai mult respect, iar drepturile – de la program la salarizare şi condiţiile de muncă – nu sunt puse nici un moment în pericol. Totuşi, motivul principal pentru care a plecat este acela de a câştiga mai bine. Acestea au fost premizele de la care Theodor Ursu, auzind poveştile unor colegi şi prieteni despre Cehia, a decis să plece să-şi încerce şi el norocul.
La început, s-a descurcat greu
Nu i-a fost uşor… Prima dată când a plecat în Cehia, acum aproximativ doi ani, şi-a găsit destul de greu un loc de muncă. Primul său serviciu în Cehia a fost la o fabrică de cauciucuri de lângă Brno. A lucrat exact în sectorul de producţie, acolo unde se face cauciucul, iar condiţiile de muncă erau foarte grele. Apoi, a trecut la secţia de debitare a aceleiaşi fabrici de cauciucuri.După ceva vreme, Theodor Ursu a găsit o ofertă şi mai convenabilă şi s-a mutat la o fabrică de încălţăminte.
Este mulţumit de câştig
Theodor Ursu mărturiseşte că nu câştigă foarte mult. La fabrica de încălţăminte, unde lucrează în prezent, i s-a oferit cazare şi masă, în condiţii bune, la care se adaugă 500 de euro, bani în mână, pentru cele 12 ore pe zi pe care le petrece în fabrică.În condiţiile în care, în România, avea salariul minim pe economie, grosul câştigurile sale venind din bacşişuri, Theodor Ursu are în Cehia cel mai mare venit din viaţa lui. În plus, este mulţumit de faptul că are cazarea şi masa asigurate, iar viaţa în Brno nu este chiar aşa de scumpă. Asta ca să nu mai vorbim de faptul că, la programul de 12 ore pe zi pe care îl are la fabrică, nici nu-i rămâne timp prea mult pentru alte ocupaţii sau pentru a-şi cheltui banii.
Şi-a adus prietena în Cehia
În perioada în care lucra la Buşteni s-a întâlnit cu Elena, care i-a devenit prietenă. Aceasta a lucrat în comerţ, la diverse magazine din incinta marilor hoteluri de pe Valea Prahovei. Nu câştiga prea mult, astfel încât, în momentul în care s-a ivit oportunitatea Theodor a luat-o şi pe prietena lui în Cehia. Mai mult, a reuşit să-i găsească un loc de muncă la aceeaşi fabrică de încălţăminte, unde lucrează şi el, undeva în suburbiile oraşului Brno.Faptul că au reuşit să fie împreună şi să-şi găsească de lucru în aceeaşi fabrică le-a mai uşurat celor doi traiul pe meleaguri străine. Theodor şi Elena susţin că sunt mulţumiţi de ceea ce fac, de cât câştigă, dar şi de faptul că patronii lor sunt oameni de treabă, înţelegători. Şi nu numai patronii, dar şi colegii lor, în rândurile cărora nu se află numai cehi, ci şi alte naţionalităţi. Au reuşit să înveţe şi câteva cuvinte uzuale în limba cehă, care nu este deloc o limbă uşor de învăţat pentru un român, astfel încât au toate motivele să se înţeleagă bine cu cehii.
Vin periodic în ţară
Atât Theodor, cât şi prietena sa, Elena, au rude şi prieteni în ţară. Şi revin în România ori de câte ori se iveşte ocazia. Şi mai au un avantaj – Cehia nu este, totuşi, chiar atât de departe, iar un bilet de autocar între România şi Cehia nu costă prea mult.Ultima dată, cei doi au fost în România în această vară, după ce lipsiseră opt luni. S-au bucurat alături de rude şi prieteni, iar cel mai probabil următoarea lor revenire în România se va produce cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă, de la sfârşitul acestui an.
Nicăieri nu-i mai bine ca acasă!
Theodor Ursu nu are de gând să se stabilească în Cehia. Va mai sta câţiva ani, împreună cu prietena sa, după care vor reveni împreună acasă pentru a rămâne aici. Theodor are o casă în satul Cocorăştii Caplii, unde se vor stabili cei doi după întoarcerea din Cehia. După ce va face rost de bani, se va întoarce, îşi va aranja casa, îşi va întemeia o familie şi intenţionează să-şi deschidă propria afacere. Nu ştie deocamdată în ce domeniu, dar cu siguranţă peste câţiva ani lucrurile se vor mai schimba şi ar fi prematur să-şi facă de pe acum planuri. Cel mai important lucru – să revină în ţară – pentru că nicăieri nu-i ca acasă! – să fie să fie sănătoşi şi cu bani. Că doar acesta a fost motivul pentru care au plecat!

Aceasta a fost doar una dintre miile de poveşti de viaţă adevărată, care s-ar putea scrie despre câmpinenii plecaţi pe alte meleaguri. Dorim să continuăm şirul acestor poveşti şi vă solicităm sprijinul. Dacă aveţi cunoştinţă despre persoane plecate la muncă în străinătate, mai ales rude sau prieteni apropiaţi, nu ezitaţi să ne contactaţi, să ne spuneţi povestea lor, iar aceasta va apărea într-una dintre ediţiile viitoare ale publicaţiei noastre. Vă aşteptăm!

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare