Într-un eufemism, prostituţia era caracterizată drept cea mai veche meserie din lume. Nu este o exagerare, scrierile antice, Vechiul Testament şi alte izvoare din Orient şi Egipt amintind de această practică.
Unele temple aveau femei frumoase, hetaire, care se prostituau şi ale căror venituri realizate astfel erau folosite de preoţi pentru întreţinerea locaşurilor de cult.
În antichitate, în Grecia şi Roma această meserie era la loc de cinste, curtezanele trăiau în lux şi se bucurau de respect. Persecutate sau adulate, femeile uşoare au ajuns la demnităţi înalte, cel mai ilustru exemplu fiind Împărăteasa Teodora a Bizanţului, despre care cronicarul Procopius din Caesarea, în „Istoria Secretă”, ne spune că a fost târfă şi actriţă în circul imperial.
Sărind peste veacuri regăsim această meserie şi în România anilor interbelici, când era strict organizată. Prostituatele care exercitau această ocupaţie în bordeluri aveau o condicuţă înregistrată la Brigada de Moravuri a poliţiei. Trebuiau să facă vizite săptămânale la medic şi lucrau în case de toleranţă prevăzute la intrare cu un felinar roşu. În capitală existau străzi întregi cu asemenea stabilimente: Crucea de Piatră, Iama de Sus, Iama de Jos.
Unele temple aveau femei frumoase, hetaire, care se prostituau şi ale căror venituri realizate astfel erau folosite de preoţi pentru întreţinerea locaşurilor de cult.
În antichitate, în Grecia şi Roma această meserie era la loc de cinste, curtezanele trăiau în lux şi se bucurau de respect. Persecutate sau adulate, femeile uşoare au ajuns la demnităţi înalte, cel mai ilustru exemplu fiind Împărăteasa Teodora a Bizanţului, despre care cronicarul Procopius din Caesarea, în „Istoria Secretă”, ne spune că a fost târfă şi actriţă în circul imperial.
Sărind peste veacuri regăsim această meserie şi în România anilor interbelici, când era strict organizată. Prostituatele care exercitau această ocupaţie în bordeluri aveau o condicuţă înregistrată la Brigada de Moravuri a poliţiei. Trebuiau să facă vizite săptămânale la medic şi lucrau în case de toleranţă prevăzute la intrare cu un felinar roşu. În capitală existau străzi întregi cu asemenea stabilimente: Crucea de Piatră, Iama de Sus, Iama de Jos.
În Câmpina, oraş patriarhal care la mijlocul secolului trecut avea puţin peste zece mii de locuitori, asemenea lăcaşuri dubioase erau plasate mai mult în zonele periferice. În mentalitatea câmpinenilor de pe vremuri, tot ce ţinea de sex era un lucru ruşinos, despre care nu se vorbea. Elevele de la Liceul „Iulia Hasdeu” nu aveau voie nici măcar să treacă pe strada unde se găsea Liceul de băieţi „D.B. Ştirbei”. Prin surprindere, dirigintele controla ghiozdanele căutând scrisori de la băieţi şi dacă găseau asemenea epistole romantice, aplicau sancţiuni severe. Nu vedeai adolescente, eleve de liceu, plimbându-se cu băieţi pe stradă. Uneori, când mai ieşea la iveală o legătură adulterină, toată Câmpina comenta cu multă severitate acest delict. Ani de zile s-a vorbit de aventura unei doamne farmaciste, căsătorită şi cu o fată mare, cu un tânăr din boema oraşului. Un singur patron de local a sfidat aceste năravuri ipocrite, pudibonde, deschizând un local – „Steaua Albastră” (pe la capătul actualei străzi Al.I. Cuza) şi scoţându-şi pensionarele la plimbare cu trăsura prin centru, pentru a-şi facă reclamă. Domnul Pituleanu avea un bordel oficial, declarat la poliţie şi nu avea de ce să se ascundă. Existau însă şi multe alte locuri de acest fel care funcţionau clandestin. În documentele de arhivă de pe vremuri găsim informaţii despre hotelurile: Traian Căproiu, Verbancu, Andronache şi Palamida (foto).
Ultimele trei, care purtau numele proprietarilor, erau de fapt nişte case de raport, cu odăiţe modeste, închiriate unor locatari săraci. E posibil ca unele chiriaşe, pentru a-şi asigura un mijloc de existenţă, să fi practicat şi această meserie. Pe actuala stradă Hasdeu, într-o clădire aflată vizavi de intrarea în Rafinărie, era în acele vremuri un astfel de cuibuşor numit „Casa Albastră”.
Schimbarea de regim politic a pus punct funcţionării în mod legal a acestei îndeletniciri. Morala comunistă nu admitea practicarea prostituţiei. S-a găsit şi soluţia: toate angajatele caselor de toleranţă au fost trimise în câmpul muncii, unele chiar în instituţii de cultură, cum a fost cazul cu unele plasatoare de la Cinematograful din Câmpina. Au fost însă şi multe cazuri când tinere fără familie, fără şcoală, fără o meserie onorabilă, practicau pe ascuns această profesie. O parte din ele erau de etnie romă. Foarte cunoscute în Câmpina anilor ‘50 erau cele poreclite cu ironie de clienţii lor Studenta Grasă, Studenta Slabă, care aveau clienţi mai ales din rândul muncitorilor puţin pretenţioşi. Locul lor de muncă era în aer liber, pe maidanele din marginea oraşului.
Îmi amintesc că odată, când ne jucam pe terenul plin de hăţişuri din spatele Bisericii Catolice, am asistat, fără să fim văzuţi, noi, nişte puşti năzdrăvani, la tocmeala dintre Studenta Grasă şi un CFR-ist. Acesta avea în servietă o pâine neagră, cum erau pe-atunci, şi doamna care lua banii înainte i-a făcut preţul: „zece lei şi o juma’ de pâine”. Cele două „studente” îşi improvizaseră un alcov pe malul apei care ieşea din Uzina Electrică, numită Gârla Caldă deoarece apa venea fierbinte după ce răcea motoarele din halele uzinei şi astfel puteau să aibă sezonul deschis până la căderea zăpezii. Pe o treaptă mai sus era cea poreclită Guşteriţa, care îi avea între clienţii săi permanenţi pe un violonist pe nume Mărgărit, ce preda şi lecţii de vioară, dar şi pe un boem poet ce semna cu pseudonimul Zăpadă.
Printre elevii şi tinerii adolescenţi era cunoscută o tânără fragilă, Mia, care îşi practica meseria pe versantul bulevardului sau într-o lojă din sala Cinematografului Monovici. Probabil că erau mai multe, dar cea mai cunoscută cred că era o fostă învăţătoare, domnişoara M., care a avut de suferit chiar rigorile legilor de atunci şi a fost condamnată pentru acest delict, pe nedrept dacă ne gândim câte servicii făcuse tinerilor câmpineni într-o perioadă de mare criză în acest domeniu.
Miliţia de pe timpuri a făcut multe abuzuri cu aceste biete femei care îşi câştigau greu pâinea. Unii miliţieni chiar abuzau de privilegiile lor şi unora dintre tinerele ce refuzau avansurile impertinente, le organizau un flagrant, strecurându-le în poşetă o poreche de ciorapi de nailon sau articole de cosmetică, după care le şantajau spunând că s-au prostituat pentru foloase necuvenite.
Cu toate rigorile legislaţiei acelor vremuri, în subteran, prostituţia s-a menţinut activă. În anumite case din oraş, proprietarii aveau în custodie o serie de tinere fără căpătâi pe care le exploatau din acest punct de vedere. O astfel de casă cunoscută se afla în Broaşte, „La Coana Maria”, unde a funcţionat multă vreme un bordel clandestin. O doamnă ce pretindea că aparţine lumii bune a oraşului, rămasă văduvă, închiria cu ora camerele din casa aflată la intrarea în cartierul Câmpiniţa, pentru fetele care îşi aduceau acolo clienţii. Au existat multe asemenea codoaşe, ce-şi ofereau spre închiriere camerele chiar şi în apartamentele din blocurile oraşului.
În casa unui croitor, de acum în vârstă (un foarte bun meseriaş la vremea lui), era un astfel de loc unde ziua sau noaptea puteai găsi şi o cameră şi o parteneră, contra unei taxe destul de substanţiale.
Astăzi, pe o stradă liniştită, în zona centrală a municipiului, încă se mai găseşte o asemenea casă, care se bucură de mulţi clienţi. Vadul cel mai mare, pentru aceste profesioniste ale amorului liber, este însă varianta şoselei de pe malul Prahovei. De-a lungul Drumului Naţional pot fi văzute mereu tinere mai mult sau mai puţin arătoase, mai bine sau mai prost îmbrăcate, plimbându-se pe marginea şoselei, în apropiere de plantaţia de pini ce mărgineşte malul râului. Clienţii lor sunt exclusiv automobilişti, care în confortul propriei maşini beneficiază de diverse servicii, la adăpostul păduricii de pini.
Cunosc un tip care, supărat că nevastă-sa îi făcea zile negre, se răzbuna ducându-se „pe variantă” să se destindă într-o companie ceva mai plăcută. M-a amuzat relatându-mi o astfel de întâlnire la care, după ce stabilise preţul şi plătise înainte, cum e obiceiul, voia să fie răsfăţat şi să procedeze pe îndelete. Enervată de pretenţiile lui, tânăra proletară a amorului liber l-a apostrofat indignată: „Hai tataie, termină mai repede, că mă mai aşteaptă doi clienţi”.
Revoluţia din decembrie 1989 a adus, pe lângă democraţie, o liberalizare şi o extindere a acestei meserii, care deşi nu este legalizată, funcţionează din plin.
Într-o vreme, un mafiot deschisese un local de striptease în subsolul de la Bolta Rece, unde tinere din Basarabia şi Ucraina, pe lângă ocupaţia de dansatoare, aveau şi o alta, mult mai bănoasă.
În unele hoteluri ce au apărut după revoluţie în oraş, la cererea anumitor clienţi cazaţi pentru o noapte sau două, recepţionerii se pretau la a telefona unor fete dispuse să le lase şi lor un comision la găsirea unui client.
Este surprinzător ce fete frumoase au recurs de-a lungul timpului la acest mijloc comod de trai! Unele au renunţat să mai practice această meserie în Câmpina şi au plecat în străinătate, în timp ce altele s-au bucurat chiar de o oarecare celebritate în târgul nostru. Între ele aş aminti de cea poreclită Laleaua Neagră, ori o alta cu nume de floare ce a făcut carieră la Paris ca animatoare.
Schimbarea de regim politic a pus punct funcţionării în mod legal a acestei îndeletniciri. Morala comunistă nu admitea practicarea prostituţiei. S-a găsit şi soluţia: toate angajatele caselor de toleranţă au fost trimise în câmpul muncii, unele chiar în instituţii de cultură, cum a fost cazul cu unele plasatoare de la Cinematograful din Câmpina. Au fost însă şi multe cazuri când tinere fără familie, fără şcoală, fără o meserie onorabilă, practicau pe ascuns această profesie. O parte din ele erau de etnie romă. Foarte cunoscute în Câmpina anilor ‘50 erau cele poreclite cu ironie de clienţii lor Studenta Grasă, Studenta Slabă, care aveau clienţi mai ales din rândul muncitorilor puţin pretenţioşi. Locul lor de muncă era în aer liber, pe maidanele din marginea oraşului.
Îmi amintesc că odată, când ne jucam pe terenul plin de hăţişuri din spatele Bisericii Catolice, am asistat, fără să fim văzuţi, noi, nişte puşti năzdrăvani, la tocmeala dintre Studenta Grasă şi un CFR-ist. Acesta avea în servietă o pâine neagră, cum erau pe-atunci, şi doamna care lua banii înainte i-a făcut preţul: „zece lei şi o juma’ de pâine”. Cele două „studente” îşi improvizaseră un alcov pe malul apei care ieşea din Uzina Electrică, numită Gârla Caldă deoarece apa venea fierbinte după ce răcea motoarele din halele uzinei şi astfel puteau să aibă sezonul deschis până la căderea zăpezii. Pe o treaptă mai sus era cea poreclită Guşteriţa, care îi avea între clienţii săi permanenţi pe un violonist pe nume Mărgărit, ce preda şi lecţii de vioară, dar şi pe un boem poet ce semna cu pseudonimul Zăpadă.
Printre elevii şi tinerii adolescenţi era cunoscută o tânără fragilă, Mia, care îşi practica meseria pe versantul bulevardului sau într-o lojă din sala Cinematografului Monovici. Probabil că erau mai multe, dar cea mai cunoscută cred că era o fostă învăţătoare, domnişoara M., care a avut de suferit chiar rigorile legilor de atunci şi a fost condamnată pentru acest delict, pe nedrept dacă ne gândim câte servicii făcuse tinerilor câmpineni într-o perioadă de mare criză în acest domeniu.
Miliţia de pe timpuri a făcut multe abuzuri cu aceste biete femei care îşi câştigau greu pâinea. Unii miliţieni chiar abuzau de privilegiile lor şi unora dintre tinerele ce refuzau avansurile impertinente, le organizau un flagrant, strecurându-le în poşetă o poreche de ciorapi de nailon sau articole de cosmetică, după care le şantajau spunând că s-au prostituat pentru foloase necuvenite.
Cu toate rigorile legislaţiei acelor vremuri, în subteran, prostituţia s-a menţinut activă. În anumite case din oraş, proprietarii aveau în custodie o serie de tinere fără căpătâi pe care le exploatau din acest punct de vedere. O astfel de casă cunoscută se afla în Broaşte, „La Coana Maria”, unde a funcţionat multă vreme un bordel clandestin. O doamnă ce pretindea că aparţine lumii bune a oraşului, rămasă văduvă, închiria cu ora camerele din casa aflată la intrarea în cartierul Câmpiniţa, pentru fetele care îşi aduceau acolo clienţii. Au existat multe asemenea codoaşe, ce-şi ofereau spre închiriere camerele chiar şi în apartamentele din blocurile oraşului.
În casa unui croitor, de acum în vârstă (un foarte bun meseriaş la vremea lui), era un astfel de loc unde ziua sau noaptea puteai găsi şi o cameră şi o parteneră, contra unei taxe destul de substanţiale.
Astăzi, pe o stradă liniştită, în zona centrală a municipiului, încă se mai găseşte o asemenea casă, care se bucură de mulţi clienţi. Vadul cel mai mare, pentru aceste profesioniste ale amorului liber, este însă varianta şoselei de pe malul Prahovei. De-a lungul Drumului Naţional pot fi văzute mereu tinere mai mult sau mai puţin arătoase, mai bine sau mai prost îmbrăcate, plimbându-se pe marginea şoselei, în apropiere de plantaţia de pini ce mărgineşte malul râului. Clienţii lor sunt exclusiv automobilişti, care în confortul propriei maşini beneficiază de diverse servicii, la adăpostul păduricii de pini.
Cunosc un tip care, supărat că nevastă-sa îi făcea zile negre, se răzbuna ducându-se „pe variantă” să se destindă într-o companie ceva mai plăcută. M-a amuzat relatându-mi o astfel de întâlnire la care, după ce stabilise preţul şi plătise înainte, cum e obiceiul, voia să fie răsfăţat şi să procedeze pe îndelete. Enervată de pretenţiile lui, tânăra proletară a amorului liber l-a apostrofat indignată: „Hai tataie, termină mai repede, că mă mai aşteaptă doi clienţi”.
Revoluţia din decembrie 1989 a adus, pe lângă democraţie, o liberalizare şi o extindere a acestei meserii, care deşi nu este legalizată, funcţionează din plin.
Într-o vreme, un mafiot deschisese un local de striptease în subsolul de la Bolta Rece, unde tinere din Basarabia şi Ucraina, pe lângă ocupaţia de dansatoare, aveau şi o alta, mult mai bănoasă.
În unele hoteluri ce au apărut după revoluţie în oraş, la cererea anumitor clienţi cazaţi pentru o noapte sau două, recepţionerii se pretau la a telefona unor fete dispuse să le lase şi lor un comision la găsirea unui client.
Este surprinzător ce fete frumoase au recurs de-a lungul timpului la acest mijloc comod de trai! Unele au renunţat să mai practice această meserie în Câmpina şi au plecat în străinătate, în timp ce altele s-au bucurat chiar de o oarecare celebritate în târgul nostru. Între ele aş aminti de cea poreclită Laleaua Neagră, ori o alta cu nume de floare ce a făcut carieră la Paris ca animatoare.
Părerile despre legalizarea prostituţiei sunt împărţite. Poate că n-ar fi rău să fie reglementată din nou, ca odinioară, dat fiind că oricum funcţionează clandestin la scară mare.
Alin CIUPALĂ
Ca istoric cu experienta, dl Ciupala ar putea fi mai obiectiv. Despre imparateasa Teodora dansul alege doar versiunea de can-can, adica sursa cea mai controversata. Insusi Procopius cel evocat, a scris alte 2 lucrari despre Teodora in care o prezinta cu totul altfel, asa ca cercetatorii avizati sunt azi de parere ca "Istoria Secreta" e defapt un fals ticluit la Vatican. Iar despre evocarea Vechiului Testament in reluarea demodatului cliseu cu "cea mai veche meserie": din cate citim acolo, chiar la inceput, Cain si Abel erau vanator respectiv agricutor, nu altceva…
Cat despre vesnica fotografie cu hotelul Palamida de la linie: stiu personal, din gura fiicei lui Tanase Palamida, ca nu sunt decat povesti, ca acolo n-a fost niciodata bordel, cel putin nu in mod organizat.